Untitled

72 Chuck Norris(cum ar fi, de pildă, cea care pretinde ca toate uniformele să fie curateşi în bună stare), influenţând totodată şi comportamentul fiecărui elev(cum este cazul regulii care le cere acestora să fie întotdeaunapoliticoşi şi amabili). Mai există, însă, şi un alt gen de disciplină înartele marţiale, pentru că nici un elev nu poate trece la un nivelsuperior al studiului fără să fi depăşit cu succes o serie de etapeanterioare de pregătire. Testările ce trebuie promovate sunt severe şifără drept de apel. Aici nu funcţionează sistemul de a scăpa cu o "notăde trecere" - fie reuşeşti, fie eşti respins, iar în acest caz trebuie sălucrezi mai mult înainte de a te mai prezenta o dată pentru a fiexaminat. Fiecare elev trebuie să-şi însuşească disciplina de a urma cuexactitate instrucţiunile profesorului, de a-şi controla stărileemoţionale - de a se cuceri pe sine, cu alte cuvinte - şi de a se încadraîn cerinţele impuse de arta pe care o practică.AIncepătorii se plâng, adeseori, că nu înţeleg de ce sunt puşi să facăanumite mişcări, unele dintre ele de-a dreptul ciudate, şi de ce acestemişcări trebuie executate numai în anumite moduri foarte precise.Ceea ce le cere instructorul li se pare neraţional, aducând prea multcu perfecţionismul oriental. Dar vine şi ziua când instructorul îl punepe elev să lege laolaltă acele mişcări, aparent ciudate şi foarte precise,iar elevul se trezeşte că ceea ce execută acum este, de exemplu, olovitură de picior ce depăşeşte înălţimea caplui şi pe care niciodatănu şi-ar fi imaginat că ar fi în stare s-o facă. In ziua aceea se terminăcu lamentările, iar discipolul simte un respect ",şi mai mare pentruprofesorul său. Am auzit spunându-se că această primă etapă dinstudierea unei arte marţiale seamănă cu învăţarea dansului, cudeosebirea că nu există nici partener şi nici muzică - nu există decâtcomanda de a-ţi mişca picioarele, iar şi iar, în acelaşi fel, în tăcere,fă ră să ştii de ce. Atunci când, în sfârşit, intervin partenerul şi muzica,îţi dai seama că toate mişcările acelea capătă un sens minunat.Mai există şi disciplina impusă de profesor. Unii instructori cred căcea mai bună metodă este să se menţină la o anumită distanţă,tratându-şi elevii cu o politeţe severă care aduce a dispreţ. Alţii searată ceva mai apropiaţi; în fond, disciplina nu presupune numaidecâtasprime. Când am început eu să învăţ artele marţiale, în Coreea, eraumulte zile când nu aveam prea mult chef să mă antrenez. Fie că măsimţeam obosit sau mă accidentasem la antrenamentele anterioare, fiecă eram descurajat, fiindcă se părea că nu progresez de loc, şi deaceea eram chiar stânjenit. Instructorul şi-a dat seama de starea meaşi, cu amabilitate, a porllit să mă încurajeze câte puţin - când