Untitled

136 Chuck Norrisunei porţiuni din film, ei pot savura senzaţia de a fi aceeaşi persoanăcu eroul care luptă împotriva nedreptăţilor. Succesul final al acestuia,victoria sa asupra răului, le poate oferi oamenilor un sprijin moralnecesar, ba chiar ar putea să le împrospăteze, pe nesimţite, memoria,reclamându-i din nou către idealurile noastre, ale tuturor.Mulţi dintre tinerii mei spectatori de astăzi habar nu au că am fost,cândva, campion şi profesor de karate. Ei cred, probabil, că nu suntdecât un actor care se pricepe la artele marţiale. In momentul de faţă,presupun că sunt cunoscut ca protagonist al serialului de televiziuneWalker, poliţist texan; în tot cazul, ştiu că destui dintre fan ii acestuifilm nu fac nici un fel de legătură între mine şi artele marţiale: alteleAsunt trăsăturile de caracter pe care le văd ei. Intr-un anume sens,Walker poate fi considerat drept o variantă mai rafinată a eroului pecare l-am întruchipat în toţi aceşti ani, el reflectând schimbărilepetrecute în mine însumi, ca actor şi ca om. Totuşi, eu continui să măidentific cu acel erou, iar dacă publicul interpretează gesturile şifigurile de luptă ale acestuia ca fiind expresii ale unui punct devedere, ale unei poziţii morale, el are absolută dreptate. Acest lucrueste un reflex din Zen, prin locul central acordat acţiunii, prin ceea cefacem noi, în ultimă instanţă, din viaţa noastră şi din relaţiile noastrecu oamenii din jur.Am avut deosebita plăcere de a fi răsplătit cu aplauzele publicului,mai întâi în chip de luptător de karate şi, apoi, ca simbol. Tuturor nestă în putinţă să ne bucurăm de asemenea aplauze, fiindcă suntem înstare cu toţii să controlăm imaginea pe care o proiectăm asupracelorlalţi, fie că e vorba de spectatorii dintr-un cinematograf, fie decâteva persoane aflate în aceeaşi cameră cu noi. Arătându-Ieoamenilor respect, supraveghindu-ne gesturile şi cuvintele,transmitem o imagine reprezentând ceea ce suntem pe dinăuntru.Dacă suntem oneşti, sinceri cu noi înşine şi cu ceilalţi, imaginea vacorespunde adevărului. Ar trebui să ne putem recunoaşte în imagineape care ceilalţi şi-au făurit-o despre noi, ea ar trebui să fie o imagine• A • Wpe care nOI lnşlne s-o respectam.După cum am mai spus, unii dintre vechii mei prieteni, precum şimembrii familiei încă îmi mai spun Carlos. Este o expresie a afecţiuniilor, o formă de a-mi aduce aminte că ne cunoaştem de multă vreme,din perioada când puţini ştiau cine eram eu cu adevărat, din zilele încare nici măcar eu Însumi nu aveam habar de posibilităţile ce zăceauÎnlăuntrul meu.