Varianta PDF

TUDOR ARGHEZI – DUMNEZEUL ASCUNS, POEZIA PREZENTå 33uman-poetic simte [i [tie c` este, c` exist`, dar nu [tie cine este el în esen]alui, care este adev`rata lui identitate. Un vers precum cel din poemul târziu,Dou` stepe e rezumativ-edificator. „Domnul mi-a pus al`turea o cea]`” – iaraceast` cea]` e deopotriv` a lumii mari, din afar`, [i a celei interioare, asubiectului...Revenind la Psalmi, e destul de limpede c` avem de-a face aici cu un soide tensiune între interdic]ia teologic` a reprezent`rii divinit`]ii creatoare, cafunciarmente nev`zut` [i invizibil` în sine, realitate pur spiritual`, [in`zuin]a artistului, a poetului, care nu poate exista în afara imaginii, aprezen]ei, mai bine zis a prezentific`rii a ceea ce este ascuns [i doar intuit.Aspira]ia acestuia este, cum spune într-un alt psalm, aceea de a „înghe]a” oboab` de m`rgea” din „miezurile vii de stele” ale divinit`]ii ce se men]ineascuns`. În acest moment creator, indefinitul spiritului pur , al „necreatului”,nu-i este suficient, suprafirescul divinului e recunoscut cu am`r`ciune cainaccesibil, aproximabil doar în regimul st`rii suflete[ti [i al reveriei: „Tue[ti [i-ai fost mai mult decât în fire / Era s` fii, s` stai, s` vie]uie[ti. / E[ti caun gând, [i e[ti [i nici nu e[ti, / Între putin]` [i-ntre amintire”. Pe de alt`parte, orice reprezentare a Divinit`]ii încercat` de oameni, fie ei sfin]i, îiapare subiectului poetic ca inadecvat`, chiar degradant` [i vulgarizatoare:un Dumnezeu care „purta toiag [i barb`-ntreag`”, ori v`zut dintr-un unghivetero-testamentar, dup` care el e pedepsitor-r`zbun`tor, ostil f`pturii [i„înjurând-o”, vine în contradic]ie cu idealul pe care poetul [i l-a f`cut despreel, [i care r`mâne, obligatoriu, la nivelul intui]iei, al nonfigurativului. E orecunoa[tere, pentru o dat`, a limitelor reprezent`rii artistice în raport cu nelimitatultr`irii, al „st`rii” poetice. Propriul act de crea]ie al poetului eraportat, în mod semnificativ, în acela[i psalm, la aceast` blamabil`stâng`cie [i trivialitate a reprezent`rii Creatorului, care, ca orice Absolut, nupermite decât nel`muritul tr`irii [i fragmentare, me[te[ug`re[ti cristaliz`ri –„boaba de m`rgea” prin care artistul doar „încearc`” s` surprind`, în mic,ceva din El, infinitul. Este vorba, cu alte cuvinte, de o întrupare, de oprezen]` simbolic`, în care se poate, eventual, citi o r`sfrângere anem`rginirii.Nu poate sc`pa observa]iei, în acest context, omologia dintre o asemeneapostur` creatoare fa]` de ireprezentabilul, în absolut, al Divinului, [ireflec]ia tân`rului Arghezi, din Vers [i poezie (1904), asupra rela]iei dintrestarea poetic` [i expresia ei verbal`. „...Poezia, înainte de a fi m`surat` cuunitatea vorb`, exist` ca un fel de zeu indecis, ca o „vapoare” care-[i faceloc printre gânduri, printre dureri [i bucurii, înv`luit` [i amestecat`” (v. Arspoetica, Ed. Dacia, Cluj, 1974, p. 39). ßi tot aici: „Poezia exist` în individ,versul pe hârtie”; sau: „Poetul e un prestidigitator al unor elementevolatile”... Arghezi se situeaz` astfel în sfera de reverbera]ie a conven]ieipoetice simboliste, întemeiat` pe sugestie. În 1966 nu gânde[te, în esen]`,