Lucrarea pastorală - Ellen G. White

a continua până la sfârșitul timpului. În astfel de ocazii, stabilite de El,
Hristos Își întâlnește poporul și îi dă forțe proaspete prin prezența Sa. Cu
toate că e posibil ca inimi și mâini nevrednice să ofere simbolurile
împărtășirii, totuși Hristos este în mijlocul poporului Său pentru a lucra la
inimile oamenilor. Toți cei care păstrează în minte, în timpul actului spălării
picioarelor, umilința lui Hristos, toți cei care își păstrează inimile smerite și
toți cei care se concentrează asupra adevăratei slujbe din adevăratul cort, pe
care Domnul l-a ridicat, nu omul, vor avea întotdeauna de câștigat de pe
urma oricărei predici ascultate și vor primi putere spirituală din orice
împărtășire. Aceste ritualuri au fost înființate cu un scop. Urmașii lui Hristos
trebuie să păstreze în minte exemplul lui Hristos în umilința Sa. Acest act
trebuie să încurajeze umilința, dar nu ar trebui să fie considerat ca fiind ceva
umilitor, înjositor pentru oameni. Scopul lui este acela de a ne înmuia inimile
unii față de alții. -- RH, 31 mai 1898.
Spălarea picioarelor are ca scop eliminarea pretenției că un om este mai
presus decât altul. -- Scopul acestui act este acela de a ne aduce aminte de
umilința Domnului nostru și de lecțiile pe care El le-a dat prin faptul că le-a
spălat picioarele ucenicilor Săi. Există în om tendința de a se crede mai
presus decât fratele său, de a lucra pentru sine însuși, de a-și sluji sieși, de a
căuta locul cel mai de frunte; și adesea, din probleme cu totul minore, se nasc
gânduri negre și amărăciune. Acest act care precedă Cina Domnului trebuie
să clarifice neînțelegerile, să-l scoată pe om din egoismul lui, să-l coboare de
pe picioroangele înălțării de sine la acea umilință a duhului care-l va face să-i
spele picioarele fratelui său. Nu este în planul lui Dumnezeu ca acest ritual să
fie amânat pentru că unii sunt considerați nevrednici să ia parte la el. Domnul
i-a spălat picioarele lui Iuda. El nu i-a refuzat un loc la masă, deși știa că va
părăsi acea masă pentru a-și îndeplini rolul în trădarea Domnului său.
Ființele umane nu pot hotărî cine este vrednic și cine nu. Oamenii nu pot citi
tainele sufletului. Ei nu trebuie să spună: „Nu voi lua parte la acest act dacă
și unul ca el participă.” De asemenea, Dumnezeu nu a lăsat în seama omului
să hotărască cine să participe la aceste ocazii. -- RH, 31 mai 1898.
187