Lucrarea pastorală - Ellen G. White

Răspunsul adunării
Acolo unde biserica merge în lumină, vor fi răspunsuri voioase și
entuziaste și cuvinte de laudă plină de bucurie. -- Domnul dorește ca
slujitorii Săi care predică din Cuvânt să fie plini de energie de la Duhul
Sfânt, iar ascultătorii să nu stea într-o indiferență somnolentă sau să
privească în gol, fără să reacționeze în vreun fel la ceea ce se spune. Impresia
cu care rămân în felul acesta cei necredincioși nu este deloc una favorabilă
religiei lui Hristos. Acești pretinși creștini, nepăsători și mohorâți, nu
dovedesc aceeași lipsă de ambiție și de zel atunci când sunt ocupați cu
afacerile lumești; dar lucrurile de o importanță veșnică nu-i mișcă profund.
Vocea lui Dumnezeu, care se aude prin solii Săi, poate fi un cântec plăcut,
dar avertizările Sale sacre, mustrările și încurajările nu sunt luate în seamă.
Spiritul lumii i-a paralizat. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu se lovesc
de urechi de plumb și de inimi împietrite și neimpresionabile. Ar trebui să
existe biserici treze și active, care să-i încurajeze, să-i susțină și să-i ajute pe
slujitorii lui Hristos în lucrarea de salvare a sufletelor. Acolo unde biserica
merge în lumină, vor fi răspunsuri voioase și entuziaste și cuvinte de laudă
plină de bucurie. -- 5T 318.
Cei ce se închină nu ar trebui să fie niște ascultători inerți. -- Prin
psalmist, Dumnezeu spune: „Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă
proslăvește” [Psalmii 50:23]. O mare parte din închinarea adusă lui
Dumnezeu constă în laudă și rugăciune și fiecare urmaș al lui Hristos ar
trebui să se implice în închinare. Mai există și partea de predicare, de care se
ocupă cei a căror misiune este aceea de a-i învăța pe oameni Cuvântul lui
Dumnezeu. Deși nu toți sunt chemați să slujească prin Cuvânt și învățătură,
nimeni nu ar trebui să fie un ascultător rece sau inert. Atunci când Cuvântul
lui Dumnezeu le-a fost rostit evreilor din vechime, Domnul i-a spus lui
Moise: „Și tot poporul să zică: «Amin!»” [Psalmii 106:48]. Acest răspuns, în
fervoarea sufletului lor, era cerut ca o dovadă a faptului că au înțeles
cuvântul rostit și că erau interesați de el. -- ST, 24 iunie 1886.
196