Lucrarea pastorală - Ellen G. White

cererile cu a ta. O rugăciune rostită atât de grăbit, încât cuvintele se amestecă
între ele nu-I aduce nicio onoare lui Dumnezeu și nu le face niciun bine
ascultătorilor. Predicatorii și toți cei care se roagă în public trebuie să învețe
să se roage în așa fel, încât Dumnezeu să fie glorificat, iar ascultătorii,
binecuvântați. Să vorbească lent, clar și suficient de puternic, încât să fie
auziți de toți, pentru ca oamenii să se unească într-un glas spunând: „Amin!”.
-- 6T 383.
În rugăciunile publice ar trebui să fie folosit un limbaj simplu. --
Limbajul pretențios nu este potrivit în rugăciune, indiferent dacă aceasta se
face la amvon, în cercul familiei sau în taină. În special atunci când faceți o
rugăciune în public, ar trebui să folosiți un limbaj simplu, pentru ca ceilalți
să înțeleagă ce spuneți și să se poată uni cu cererea voastră. -- ST, 18
noiembrie 1903.
În mod obișnuit, ar trebui să ne plecăm pe genunchi atunci când ne
rugăm. -- Atât în cadrul închinării publice, cât și în particular, este de datoria
noastră să ne plecăm pe genunchi 3 înaintea lui Dumnezeu atunci când Îi
prezentăm cererile noastre. Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat și a
început să Se roage” [Luca 22:41]. Și despre ucenicii Săi se spune că au
îngenuncheat și s-au rugat [Faptele apostolilor 9:40]. Ștefan „a
îngenuncheat” [Faptele apostolilor 7:60]. Pavel spunea: „Îmi plec genunchii
înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” [Efeseni 3:14]. Atunci când a
mărturisit înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat.
Daniel „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui”
[Daniel 6:10]. Iar invitația psalmistului este: „Veniți să ne închinăm și să ne
smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!”
[Psalmii 95:6]. -- RH, 30 noiembrie 1905.
202