Corelatii biologice, clinico-farmacologice si psiho ... - Gr.T. Popa

CORELAȚII BIOLOGICE, CLINICO-FARMACOLOGICE ȘI PSIHO- COMPORTAMENTALE ÎN
RELAȚIA TULBURĂRI HIPNICE- DEPRESIE
7.3. ANALIZA ȘI DISCUȚIA REZULTATELOR
Date din literatură susțin faptul că remisiunea completă a simptomatologiei depreisive nu
se obține de cele mai mutle ori datorită persistenței acuzelor de tip residual, dintre care cele mai
frecvente sunt: insomnia, fatigabilitatea, lipsa motivației, ș.a. (180)
În același tip, prevalenţa depresiei rezistente la tratament nu se cunoaşte cu exactitate,
datele din literatură afirmând că între 18 – 40% dintre pacienţi nu răspund la tratament (52, 213).
De multe ori însă, rezistenţa la tratament poate fi doar aparentă, în realitate cauza fiind o
afecţiune somatică subclinică (cel mai frecvent o patologie cerebrală), utilizarea dozelor subterapeutice
de antidepresive, perioada de timp inadecvată de tratament, efecte secundare severe
care produc intolerabilitate şi complianţă scăzută. Nu în ultimul rând, medicaţia concomitentă
poate fi un factor care să contribuie la rezistenţa la tratament (benzodiazepinele).
Datele cercetării noastre arată că din 474 de pacienţi înrolaţi în primul studiu (vezi cap.
7), 126 nu au prezentat un răspuns therapeutic satisfăcător, sau acesta nu a fost menținut în timp,
ceea ce înseamnă că 34,17% sunt pacienţi au experiementat recurența simptmatologiei (30, 76%)
sau recăderi (41,66%).
Evoluţia parametrilor psiho-sociali sub tratament
Disfuncţiile sociale se ameliorează pe parcursul tratamentului, odată cu remisiunea
depresiei. Ameliorarea se produce mai lent în timp în comparaţie cu simptomele care definesc
depresia din punct de vedere clinic. Aspectele problematice maritale şi intrafamiliale se modifică
cel mai lent şi deseori, chiar dacă depresia este vindecată, persistă ―sechele‖ în viaţa familiei. Se
afirmă că relaţiile intrafamiliale tind să rămână afectate timp de patru ani după remisiunea
episodului depresiv sever (5, 81).
Un rol semnificativ în evoluţia şi prognosticul favorabil al depresiei îl joacă relațiile
familiale bune. În studiul de față s-a constatat că pacienţii care provin din familii suportive au
răspuns mai repede la tratamentul psihofarmacologic.
Factori care influențează evoluția depresiei
Din analiza rezultatelor prezentului studiu am constatat că există o serie de factori care
influențează instalarea, evoluția și chiar rezultatele aplicării tratamentului în sindroamele
depresive.
Asocierea insomniei cu depresia
Incidenţa şi severitatea tulburărilor de somn asociate cu depresia sunt parţial dependente
de o serie de factori cum ar fi vârsta, sexul, subtipul şi severitatea sindromului depresiv. Aşa cum
este în general cunoscut la persoanele non-depresive, înaintarea în vârstă este asociată cu
scăderea perioadei de somn şi dificultate în menţinerea acestuia.
În opoziție, hipersomnolența este caracteristică vârstelor tinere, fiind prevalentă mai ales
la femeile tinere cu sindroame depresive.
În cadrul studiului nostru cele mai severe insomnii s-au asociat cu tulburarea depresivă
recurentă dar și cu tulburarea afectivă organică.
De altfel, datele epidemiologice prezentate în literatura de specialitate susțin că 30-40%
dintre tulburările psihiatrice asociază insomnia drept simptom principal, iar depresia constituie
cauza principală psihiatrică de insomnie. Dintre indivizii care prezintă insomnie, 40% pot fi
încadrați în caracteristicile clinice tipice tulburărilor depresive (21, 62).
Fiziopatologia insomniei
Așa după cum am prezentat în partea generală, omul prezintă un ritm circadian distinct
alcătuit din procese comportamentale și biologice multiple. Acest ritm numit circadian este
generat și menținut prin mecanisme endogene, pacemakerul centrat fiind situat în nucleul
suprachiasmatic de la nivelul hipotalamusului (49, 61). Majoritatea proceselor biologice au un
34