Corelatii biologice, clinico-farmacologice si psiho ... - Gr.T. Popa

CORELAȚII BIOLOGICE, CLINICO-FARMACOLOGICE ȘI PSIHO- COMPORTAMENTALE ÎN
RELAȚIA TULBURĂRI HIPNICE- DEPRESIE
Aceste simptome cauzează o detresă sau o deteriorare clinic semnificativă în domeniul
social, profesional ori în alte domenii importante de funcţionare. Simptomele nu se datorează
efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de exemplu, un drog de abuz, un medicament) ori
ale unei condiţii generale medicale (de exemplu, hipotiroidism).
1.6.2. Tulburarea depresivă recurentă majoră
Este caracterizată clinic printr-o evoluţie cronică cu unul sau mai multe episoade
depresive majore, fără istoric de episod maniacal, mixt sau hipomaniacal. Femeile sunt afectate
de două ori mai mult decât bărbaţii (33).
1.6.3. Tulburarea depresivă organică
Descrisă în capitolul intitulat tulburări organice ale dispoziției (F06.3) (211) depresia
de acest tip are ca singur criteriu ce permite includerea sa în această secțiune faptul că se
presupune existența unei cauzalități directe între tulburarea de dispoziție și o suferință cerebrală
sau orice altă maladie somatică.
1.6.4. Tulburarea distimică
Caracterizată prin dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da
decât nu, după cum este indicat, fie de relatarea subiectivă, fie din observaţiile făcute de alţii
timp de cel puţin 2 ani (209). La copii şi adolescenţi dispoziţia poate fi iritabilă, iar durata trebuie
să fie de cel puţin 1 an.
1.6.5. Tulburare depresivă fără altă specificaţie
Include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea
depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori
tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivă şi anxioasă (209).
1.7. Diagnostic diferenţial în depresie
Diagnosticul diferențial dintre depresie și tristețea normală este deseori dificil de realizat.
Dispoziţia depresivă este un aspect esenţial în depresia morbidă. Echivalentul din sfera normalităţii este
starea de tristeţe care apare ca răspuns emoţional în situaţiile de eşec, pierdere, rejecţie sau alte
momente neplăcute ale vieţii.
De asemenea se face diagnostic diferențial cu: depresia de doliu, tulburare afectivă indusă de
o substanţă, tulburarea distimică, depresia asociată unor afecțiuni somatice, depresia indusă de
medicamente, tulburarea depresivă nespecifică, tulburarea afectivă bipolară episodul depresiv.
1.8. Evaluarea depresiei
Efortului omului de ştiinţă de a da o definiţie precisă tulburării depresive şi criteriilor de
diagnostic este susţinută de preocuparea clinicianului, de a se asigura, înainte de a pune
diagnosticul că simptomele depresive sunt prezente şi corespund unei realităţi cunoscute sau
recognoscibile în comunitatea profesioniştilor. Culegerea datelor presupune observaţia clinică,
ghidată de repere comportamentale prestabilite, interviuri standardizate elaborate pe baza
sistemelor de clasificare şi diagnostic, inventare şi scale de evaluare obiectivă sau de
autoevaluare. Numeroşi autori au propus diferite criterii de diagnostic pentru depresii conform
diverselor abordări teroretice sau clinice.
Printre cele mai importante sunt următoarele: Scala Hamilton de evaluare a depresiei,
Scala Montgomery - Asberg de evaluare a depresiei, Inventarul de depresie Beck, Scala de
autoevaluare a depresiei Zung etc.
1.9. Comorbidităţile în tulburările depresive
Comorbiditatea semnifică prezenţa în acelaşi timp a două sau mai multe afecţiuni la
aceeaşi persoană într-o perioadă definită de timp (208). Conceptul îşi are originea în medicina
8