UROLOGIE - Cursuri Medicina

114 Patologia aparatului genital masculin
cuprind cistoprostatoveziculectomie, emasculaţie, rezecţia ramurilor pubiene inferioare,
limfodisecţie inghinală superficială, profundă şi pelvină etc.
Terapia laser se adresează tumorilor în stadiile Tis, Ta, T1 şi unele T2. Sursele folosite
în acest sens sînt CO2-laser şi YAL-laser (Ytriu-Aluminiu). Terapia laser trebuie administrată
cu prudenţă în stadiul T2, pentru că rata recidivelor atinge 15%.
Radioterapia are ca indicaţii leziunile mici superficiale, mai mici de 2-3 cm, refuzul
intervenţiei chirurgicale şi cazurile depăşite chirurgical sau recidivate. Cea mai frecventă
variantă histologică, carcinomul scuamos, este însă relativ radiorezistent, fiind necesare doze
mari (6000 Rd), cu efecte secundare notabile (fistule, stenoze, stricturi, necroză de penis). Ca
metode se folosesc radioterapia cu „mulaj” de Ytriu sau Radiu şi iradierea externă cu energii
joase sau înalte. Iradierea regiunilor inghinale nu oferă rezultate sigure, astfel încît indicaţia
este controversată, mai ales că pot apare efecte negative notabile (dermita radică şi
limfedemul membrului inferior); cu toate acestea, în cazurile cu fongus tumoral masiv,
supuraţie peno-scrotală sau inghinală s-au constatat rezultate parţial favorabile, de scurtă
durată, prin iradiere externă.
În cadrul chimioterapiei, se folosesc topice locale cu 5-fluororuracil, cu rezultate bune
în stadiul Tis. Chimioterapia generală cu bleomicină, cisplatin, vincristină se foloseşte atît
ca tratament adjuvant sau neoadjuvant, cît şi în cazurile depăşite chirurgical, dar rezultatele
sînt rareori satisfăcătoare.
Cel mai controversat ca atitudine, este tratamentul adenopatiei. În cazul leziunilor
maligne complicate cu inflamaţie şi supuraţie, se indică antibioterapie cu spectru larg, pentru
a diferenţia adenopatia tumorală de cea inflamatorie. Limfodisecţia inghinală este necesară
pentru adenopatie clinică, după tratamentul leziunii primare şi al inflamaţiei secundare, pentru
că cel mai frecvent este neoplazică. Dacă adenopatia este unilaterală la descoperirea bolii,
datorită drenajului posibil controlateral, prin limfaticele penisului, se practică
limfadenectomie bilaterală, limitată superficial de partea sănătoasă, dacă nu sînt semne de
invazie. La cazurile cu adenopatie unilaterală, aparută la distanţă de rezolvarea tumorii
primare, se practică limfodisecţie unilaterală.
PRIAPISMUL
Priapismul este o condiţie clinică rară, ce constă într-o erecţie prelungită, dureroasă
pentru pacient şi care nu asociază nici o excitaţie sau dorinţă sexuală. Afecţiunea este
idiopatică în 60% din cazuri, în timp ce restul de 40% sînt asociate cu alte boli (leucemie,
siclemie, tumori sau infecţii pelvine), traumatisme peniene sau medulare şi administrarea
anumitor medicamente; în prezent, injecţiile intracavernoase pentru terapia impotenţei sînt
cea mai frecventă cauză de priapism.
Priapismul poate fi clasificat în 2 tipuri: cu flux crescut şi cu flux scăzut. Varianta cu
flux crescut se produce de obicei în urma traumatismelor perineale, care lezează arterele
peniene centrale, cu formarea de anevrisme, şi determină anomalii ale reglării fluxului
sanguin penian. Aspirarea sîngelui penian pentru determinarea gazelor sanguine demonstrează
niveluri ridicate de oxigen şi normale pentru bioxid de carbon. Arteriografia este utilă pentru a
evidenţia anevrismele, care pot fi embolizate, funcţia erectilă fiind de obicei păstrată.
Pacientul cu priapism cu flux scăzut se prezintă de obicei după cîteva ore de erecţie
dureroasă; glandul penian şi corpul spongios au o consistenţă redusă, nefiind implicate în
procesul patologic, spre deosebire de corpii cavernoşi, care sînt sub tensiune şi dureroşi la
palpare. Se consideră că anomalia majoră este obstrucţia drenajului venos, cu acumularea de
sînge vîscos şi slab oxigenat (nivel scăzut de oxigen şi crescut de CO2), iar dacă procesul
continuă, se produce edem interstiţial şi fibroza corpilor cavernoşi, ceea ce determină
impotenţă.
Priapismul este o urgenţă urologică şi administrarea intracavernoasă de agenţi
adrenergici (noradrenalină, Levophed) s-a dovedit utilă. Sub anestezie epidurală sau