UROLOGIE - Cursuri Medicina

16 UROLOGIE FEMININĂ
În practica cotidiană se observă, cu frecvenţă variabilă, o patologie urologică specific
feminină. Considerăm că o scurtă trecere în revistă a acesteia poate fi utilă viitorului
omnipractician.
INCONTINENŢA URINARĂ DE EFORT
Incontinenţa urinară de efort este definită ca pierderea involuntară de urină în timpul
efortului, cauzată de afectarea suportului anatomic al bazei vezicii urinare şi al uretrei.
În mod normal vezica urinară
şi uretra proximală au o poziţie
intraabdominală, iar creşterea
presiunii secundare efortului fizic
va creşte presiunea atât intravezical
cât şi intrauretral. Dacă vezica
pierde poziţia normală şi coboară la
nivelul peretelui anterior vezical sau
mai jos, presiunea intraabdominală
crescută va creşte presiunea
intravezicală, dar nu şi pe cea
intrauretrală, astfel producându-se
pierderea de urină.
Incontinenţa urinară de efort trebuie diferenţiată de:
● falsa incontinenţă urinară dată de hipercontractilitatea detrusorului (imperiozitate
micţională) ce apare în afecţiuni inflamatorii ale vezicii urinare, în boli neurologice,
postradioterapie etc;
● pierderea de urină ce apare în retenţia de urină ce depăşeşte capacitatea vezicală (falsă
incontinenţă urinară prin „prea plin”) şi care apare secundar hipotoniei detrusorului, în boli
neurologice, după administrare de anticolinergice, miorelaxante etc.
● „incontinenţa” extrauretrală (pierderea de urină pe alte căi decât uretra) ce apare în
fistulele vezico sau ureterovaginale.
Există două tipuri de incontinenţă urinară prin afectarea suportului anatomic.
În tipul 1 se observă o coborâre anormală a bazei vezicii, iar în tipul 2 pe lângă
coborârea bazei vezicii se asociază şi rotaţia posterioară a uretrei proximale.
Incontinenţa urinară la femeie mai poate apare din cauza unui defect uretral intrinsec cu
afectarea mecanismului de închidere uretrală ce asigură continenţa. Acesta este tipul 3 şi
apare secundar radioterapiei, intervenţiilor chirurgicale la acest nivel, afecţiunilor
neurologice.
Primele 2 tipuri se corectează prin operaţii ce ridică baza vezicii retropubian, iar tipul 3
se corectează prin operaţii ce comprimă uretra prin folosirea unor benzi din materiale sintetice
(dacron) sau naturale autologe (piele, fascia dreptului abdominal) fixate în jurul uretrei.
Diagnostic
Anamneza trebuie să pună accent pe depistarea unor boli neurologice, intervenţii
chirurgicale în sfera pelvină, afecţiuni medicale asociate.
Deasemeni trebuie să releve gravitatea incontinenţei (cantitatea de urină pierdută pe 24
ore şi intensitatea efortului la care apare incontinenţa).
Examenul clinic se efectuează în poziţie ginecologică (de litotomie), după ce pacienta a
urinat. Se cateterizează uretra şi se măsoară reziduul vezical, după care se injectează lent 150
ml ser fiziologic pentru a depista contracţiile vezicale spontane, neinhibate. În timpul unui
VU
UP
VU = vezica urinară
UP = uretra proximală
VU
UP