UROLOGIE - Cursuri Medicina

Adenomul de prostată 89
în DHT la nivelul celulelor epiteliale prostatice (componenta epitelială), împiedicând astfel
proliferarea acestora. Doza zilnică este de 5mg (1 tb), per os şi efectele favorabile apar după
minimum 6 luni de tratament. Studiile clinice au evidenţiat o scădere semnificativă a
volumului prostatei (circa 30%), ameliorarea fluxului urinar şi a simptomelor. Efectele
secundare sunt minime, dar s-a observat o diminuare a libidoului şi potenţei. De reţinut este şi
scăderea cu aproximativ 50% a PSA seric după 6 luni de tratament; acest efect trebuie
cunoscut, dar pare să nu afecteze depistarea cancerului de prostată. Tratamentul cu Finasterid
este recomandat pacienţilor cu scor al simptomatologiei > 7, volum prostatic > 40cm³ şi PSA
> 1,4 ng/ml.
O variantă a tratamentului medical este asocierea α-blocant + Finasterid, rezultatele
terapeutice fiind superioare şi, cel puţin aparent, de lungă durată.
Eficienţa pe termen lung a tratamentului medical nu este dovedită dar sunt posibile
ameliorări de durată variabilă, cu condiţia ca tratamentul să fie continuat. Pacienţii care
răspund favorabil pot alege să continue acest tratament, dar pentru cei la care
simptomatologia devine supărătoare şi este evident că evoluţia bolii nu a fost stopată,
chirurgia devine opţiunea terapeutică necesară.
Tratamentul chirurgical, deşi mai agresiv, oferă posibilitatea vindecării durabile şi
previne evoluţia posibilă spre insuficienţă renală. Are următoarele indicaţii:
– retenţie cronică de urină, completă sau incompletă (reziduu vezical > 100ml);
– litiază vezicală secundară;
– diverticuloză vezicală;
– distensie a aparatului urinar superior;
– hematurie datorată HBP;
– infecţii urinare repetate;
– simptomatologie trenantă şi severă (scor > 20).
O indicaţie particulară este reprezentată de insuficienţa renală prin ureterohidronefroză
bilaterală marcată. În această situaţie se montează o sondă uretrală Foley à demeure pentru o
perioadă variabilă, uneori pentru 4-8 săptămâni. Tratamentul chirurgical va fi posibil odată cu
ameliorarea sau normalizarea funcţiei renale (creatinină serică, uree). Infecţia urinară
presupune antibioterapie prealabilă, continuată intra- şi preoperator.
Dat fiind complicaţiile postoperatorii posibile, evaluarea pacientului şi a riscului
operator este absolut necesară. Indiferent de procedeul chirurgical ales, anestezia obişnuită
este cea spinală.
a) Rezecţia transuretrală (RTU) sau endoscopică este tehnica cea mai folosită, standard,
de ablaţie a adenomului. Se recomandă acest procedeu în adenoame ≤ 60g, dar aceasta este o
indicaţie relativă, dependentă în bună măsură de dotare (rezectoscop, lichid de irigaţie) şi de
competenţa operatorului. Se rezecă, felii-felii, sectorial şi etajat, sub irigaţie continuă, întreg
ţesutul adenomatos până la capsula chirurgicală. Hemostaza realizată prin electrocoagulare
este bună. Lezarea sfincterului striat şi deci incontinenţa urinară, vor fi evitate, luând ca limită
inferioară a rezecţiei coliculul seminal. Sonda uretrală se îndepărtează după aproximativ 4
zile. Rezultatele sunt bune în majoritatea cazurilor iar spitalizarea este de scurtă durată.
Complicaţiile posibile sunt: hemoragia, retenţia de urină (cheaguri, rezecţie incompletă),
incontinenţa, stricturile uretrale, ejacularea retrogradă şi impotenţa. Specific acestui procedeu
este aşa numitul „sindrom post-RTU” (2%), determinat de resorbţia parţială a lichidului de
irigaţie prin sinusurile venoase. Se caraterizează prin hipervolemie şi hiponatremie (edem
cerebral, convulsii), eventual hemoliză. Importante sunt măsurile preventive, dar şi
recunoaşterea promptă a sindromului pentru a corecta eficient tulburările hidroelectrolitice
apărute.
b) Incizia transuretrală cervico-prostatică este indicată în adenoamele mici. Procedeul
este minim invaziv, are rezultate bune şi complicaţii mult mai reduse. În operaţia originală
concepută de Orandi, se realizează două incizii profunde la orele 5 şi 7, de la orificiile