Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

regatulcuvantului.editii.org

Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

36 Regatul Cuvântului Anul II, Nr. 7(9), Iulie 2012

174) SICINNIS < pelasgo(>valaho)-dac / thrac. Siciniş / Sîginiş [sîgin, pl. sîgini] + sufixul colectiv -iş; „sâginiş“;

vectorizarea semantică a apelativului: „dansul ritualic al meşterilor pelasgo (> valaho)-thraci pentru îmblânzirea zeilor de la sâgile

din care ţâşnesc izvoarele vitale, de la sâgile din care extrag metalele pentru confecţionarea lăncilor speciale, numite sigine >

sighine > sibine“ (cf. Herodot, Istorii, V, 9 / HIst, II, 31), „jocul iniţiatic / misteric al pietrarilor / fierarilor pelasgo-daco-thraci,

care produc mulţime de sigine / sighine vărsătoare de sânge, adică al celor ce fac siginiş > sîghiniş“; «...„dans traco-frigian“ în

cinstea lui Sabadios-Dionysos» (RLtr, 122), zeul Sabadio-Dionis fiind protectorul pelasgo-daco-thracilor-sigini (din vechiul

Cogaion, de dinaintea Reformei Zalmoxianismului), adică al celor de la sâgi, cât şi al hranei „de la sâgi“, îndeosebi, al lianelor

viţei de vie (sălbatice / cultivate) de la sâgi (v. supra, Diosig / Diosâg).

175) SICOEŞTI (< pelasgo[>valaho]-dac. Sîgoeşti < sâgoi „sâgon“ + sufixul [colectiv, „apartenenţial-tribal“] -eşti;

vectorizarea semantică a toponimului: „localitatea sâgoieştilor“) – sat din judeţul Alba (cf. CLPR, 90).

176) SICUI < pelasgo[>valaho]-dac. Secui / Sîgui „om de la sâgi“, „înarmat cu sică“ (v. supra, apelativul secui).

177) SICUICĂ < pelasgo[>valaho]-dac. sică + suf. dim. -uică „sâgă / sică mititică“.

178) SICUL (< pelasgo[>valaho]-dac. Sic / Sîg „sâg“+ art. hot. sg. -[u]l; vectorizarea semantică a toponimului: „dava,

satul / oraşul celor de la Sic / Sâg“) – localitate din Dacia de Sud-Vest – provincia Sigynia / Istria Dalmaţiană (Adriatică), aşezare

pelasgo-daco-sighină, cercetată / înregistrată de academicianul Sextil Puşcariu, şi în orizontul anului 1925 (v. supra, fig. 3 / harta

localităţilor valahe din Istria Adriaticii), azi, în Croaţia.

179) SICULENI (< pelasgo[>valaho]-dac. Sicul / Sâgul + suf. topocol. -eni; vectorizarea semantică a toponimului:

„localitatea siculenilor / sâgulenilor“, „aşezarea celor de la sîg“) – sat (cf. CPLR, 90) din judeţul Harghita.

180) SIC[UM] (< pelasgo[>valaho]-dac. Sic / Sîg „pietroi“ / „sâgon“ la care s-a adăugat latinescul -um, în orizontul anului

150 d. H., de către Ptolemeu; vectorizarea semantică a toponimului: „aşezarea celor de la sâg“) – antică localitate din Dacia de

Sud-Vest (în Istria-peninsulă, supra, fig. 18 / cf. MIMS, 8), azi în apropiere de Solin / Split, din Croaţia.

181) SICUPNUCS < pelasgo[>valaho]-dac. sică + -p- + nux / nucs „nucule“, „nucşoare“; v. supra planta medicinală

dacică, Sica – Statice gmelini (cf. PTZpl, II, 269 sqq.).

182) SIGAN / SIGANCĂ s. m. / s. f. < pelasgo[>valaho]-dac. sig- / sâg- „sîg“ + sufixul moţional -an / -ancă: „sâgan“,

„bărbat / femeie din satul / comuna Sig / Sâg“ (v. supra, sâgan / sîgan). Dincoace de divizarea celui mai mare / îndelung imperiu

al antichităţii, în Imperiul Roman de Răsărit şi în Imperiul Roman de Apus (din 17 ianuarie 395 d. H.), dincoace de destrămarea

Imperiului Bizantin, într-o Dacie împărţită de roţile dinţate ale celor trei evmezic-importante imperii europene – Imperiul Otoman /

Turc, Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Ţarist / Rus (moştenit de U. R. S. S. / Rusia şi în prezent), roţi dinţate ce se îmbinau la

Dunăre / Carpaţi, într-o Dacie unde se nuanţase în spirit tot mai modern diviziunea socială a muncii, vestiţii meşteri pelasgo-daci –

acei sigini (sigyni, ori sîgani / sâgani) şi sighinele (lăncile) / sibinele (săbiile) produse de ei – îşi făcuseră ieşirea din „panoul

central“ şi intraseră în conul de umbră al nedreptei uitări, fiind repede asimilaţi de o Europă cu ateliere metalurgice, cu fabrici etc.

La sosirea ultimelor triburi migratoare de la periferia civilizaţiilor / culturilor Indiei, în perioada evmezic-timpurie (sec. V

– X d. H.) – după cum susţin unii istorici din U. R. S. S. / Rusia (cf. BHFcald, 34) –, ori prin secolele XVIII – XIX, după cum

susţin alţii –, în Dacia (împărţită între cele trei imperii evmezice, imperii ce n-au permis vreodată re-Unirea Pelasgimii >

Valahimii, ci numai o oarecare irepresibilă afirmare „controlată“ în aşa-zise Principate ale Valahimii ca „state valahe /

dacoromâne“ medievale: Muntenia sau Ţara Românească, Moldova şi Transilvania – deci numai într-o parte din Dacia Nord-

Dunăreană), migratorii indieni-periferici – ocupându-se cu producerea şi comercializarea de bijuterii, de căldări, de cazane de

cupru / fier, ori cu „spoitul“ tingirilor, ibricelor etc., părându-se a prelungi / lua „locul social-economic“ al anticilor

pelasgo(>valaho)-daci sigini / sigini, era firesc să primească, pe baza unor „esenţiale analogii“ – din limba pelasgă, adică valahă /

dacoromână, ce avea deja „cuvântul pregătit“ încă din vremea lui Herodot – numele (de la arhaicul sîgan s. m. / s. f. sâgancă,

printr-o simplă „operaţie de paronimizare“ – modificarea constrictivei dental-iniţiale, -s-, în africata dental-surdă -ţ-) de ţigan s. m.

/ s. f. ţigancă (pl. ţigani / ţigănci – v. supra, sâgan). Despre aceşti „ultimi migratori“ în Europa / Dacia, ca noi meşteri-căldărari,

însă de India, „specialiştii“ – din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U. R. S. S. / Rusia: V. M. Gaţak, R. S. Demeter, P. S.

Demeter, L. N. Cerencova, Gr. Botezatu, Andrei Hîncu ş. a.) – afirmă (în orizontul anului 1981 / 1983): «Ca entitate etnică, ţiganii,

ieşiţi incipient din India, în sec[olele] V – X ale e[rei] n[oastre], prezintă un fenomen aparte datorită cel puţin faptului că, pe

parcursul secolelor, ei şi-au însuşit elementele diferitelor popoare, cu care au conlocuit şi pe pământul cărora au existat sau au

trecut în peregrinările lor medievale. În acest plan ei se deosebesc şi ca dialect. Despre ţigani s-au scris multe lucrări teoretice şi au

apărut colecţii de texte în diferite dialecte ale ţiganilor europeni.» (BHFcald, 34).

183) SIGĂRAIE / SIGĂRIE s. f. < pelasgo[>valaho]-dac. sâgă + suf. col. -ărae / -ărie „sâgăraie“ / „sâgărie“, „mulţime /

droaie de sâgi“, „la cariera de extras / prelucrat sâgi / gresii“, „tone de spărturi / pietriş de gresii / sâgi“ (v. supra, sâgărie /

sâgăraie).

Similar magazines