Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

Recommendations

Info

84 Regatul Cuvântului Anul II, Nr. 7(9), Iulie 2012 Constantin LUPEANU 21 IULIE 1932, ZI BENEFICĂ (CORNELIU LEU 80) Toamna, în Capitala Nordului, Beijing, China, se împlineşte armonia supremă între cele trei entităţi ale universului: Cer, Pământ, Om. Într-un asemenea moment benefic l-am cunoscut pe Corneliu Leu, prozator, dramaturg, ziarist, cineast, filosof şi om politic, profesor, realizator de reviste social-literare, de cultură şi de reviste şi emisiuni radiofonice şi de televiziune, unde umorul se împleteşte cu satira dulce-amară, mag al cuvântului scris şi vorbit şi al vinului pe care într-o vreme îl scotea din strugure cu mâinile şi cu picioarele goale, după o reţetă de familie păstrată de la dacii al căror descendent indubitabil este. Neamul său, din câte înţeleg, şi-a servit tara urcând în timp cu documente până la Ştefan cel Mare şi Sfânt, când unul dintre străbunii săi a fost oştean nobil, dar să nu uităm că scriitorul Corneliu Leu a compus romanul „Vecinul cel bun”, despre străbunii săi daci, Dacia, primul imperiu european care a realizat unitatea de neam, limba, teritoriu. Era în anii ’70 şi Ambasada României se afla încă în centrul capitalei chineze, la doi paşi de Palatul Imperial Gugong. În fapt, de Palatul ca un sat întins, ascuns de ziduri semeţe, ne despărţeau Hotelul Beijing (construit în mai multe etape, lanţ de clădiri, paşaport, fiecare, al unei epoci: anii 30, anii 50, anii 70, anii 90), clădirile Asociaţiei de Prietenie, Primăriei, Clubului Diplomatic şi o biserică catolică, ale cărei porţi erau ferecate din anul în care Mao ZeDong stârnise marea revoluţie culturală proletară, după ce, cu doar un an înainte, în 1965, i se plânsese lui Andre Malraux, într-o convorbire de substanţă, de îmburghezirea vieţii la nici douzeci de ani de la proclamarea republicii populare. În seara aceea a echilibrelor, eram de serviciu pe ambasada. Se înserase şi mă pregăteam de culcare. Ce puteam să fac, într-o ţară condusă nu prin legi parlamentare, nici prin ordonanţe guvernamentale de urgenţă, ci prin Directive ale Preşedintelui Mao, omul politic care izbutise, răvăşind tara, să fie socotit, de frică sau din devoţiune, numărul 1? În Corpul Diplomatic se spunea că, dacă sar fi proclamat Împărat ca Napoleon, ar fi reuşit cu uşurinţă. Aruncând o privire peste China de azi, mare păcat că n-a făcut-o! Rezultatul ar fi fost acelaşi, iar suferinţa mai puţină. Când a sunat telefonul, linia de oraş, am fost surprins. Telefoanele mobile nu fuseseră inventate. - Alo, Ambasada României? am auzit în microreceptor. - Vă rog. - Sunt scriitorul Corneliu Leu. - Bună seara. Eu sunt diplomatul de serviciu pe ambasada. De unde telefonaţi? Îl ştiam, citisem romanele „Viaţa particulară a lui Constant Hagiu” şi un roman de dragoste, îndrăzneţ pe acele timpuri: „Femeia cu ochi albaştri”. - Hotel Beijing, aripa nouă. Sunt în drum spre Vietnam. Pentru europenii care mergeau sau se întorceau din Vietnam, China era pe vremea aceea că o insulă care-i surâdea unui naufragiat, întinzându-i braţele protectoare. În ciuda mişcărilor politice care se succedau în China într-o cadenţă de necontrolat, străinii aveau parte de tihnă, siguranţă, hoteluri confortabile, hrană bună etc. - Bine aţi venit! Odihniţi-vă. Vă invit mâine la ambasadă... M-a întrerupt: - Aş veni acum, dacă nu deranjez. Mai că n-am protestat, pentru a-l menaja. Afară plouă, ploaie de toamnă, bogată, persistenta. I-am explicat că n-am maşina să trimit în întâmpinarea să. Pentru urgenţe, se folosea şoferul Ambasadorului. Avea o urgenţă? - Nu-i nimic, stimate domn. Vin în plimbare, ştiu drumul. Îndrăzneţ. Cuvintele „stimate domn” au sunat ca un clopoţel de argint. L-am anunţat pe portar că aveam o vizită şi mi-am aşteptat oaspetele neconvenţional la intrarea oficială în clădirea ambasadei, fosta vila până în anul 1949 a unui neguţător olandez, până când armatele lui Mao au transformat oraşul din Beiping, Tihna Nordului, în Beijing, Capitală de Nord, alternativă la Nanjing, Capitală de Sud a lui Jiang Jieshi. Corneliu Leu a venit acoperit aproape în întregime de o umbrelă gri ca cerul din acel moment, un bărbat pe care l-am asociat imediat cu generalul Cao Cao, unul dintre vizionarii care au salvat China de la dezintegrare. Ca şi generalul din antichitate, oaspetele meu emana siguranţă de sine şi forţa fizică în măsură să îngenunche un taur! L-am invitat în „Salonul Albastru”, cu mobilier chinezesc. Bufetiera ne-a adus alune şi suc de mandarine, singurul suc natural pe vremea aceea. În drum spre Hanoi, Corneliu Leu se văzuse, ajuns la Beijing, în situaţia de a nu putea continua călătoria. Ar fi trebuit să zboare în sud-estul Chinei, la Danang, şi de acolo la Hanoi, doar că zborurile fuseseră întrerupte pentru o săptămână, din motive misterioase. El mergea în Vietnam, în locurile unde acţionase o vreme drept corespondent de război, să filmeze pentru o emisiune TV de mare
85 Regatul Cuvântului Anul II, Nr. 7(9), Iulie 2012 succes, care-i aparţinea: „Călătorii romantice”. Dacă era reţinut în Beijing, avea de gând să realizeze câteva filme documentare, mia explicat, şi eu i-am promis sprijin. Nu-mi amintesc cum discuţia a alunecat de la imediat la Vietnamul sfâşiat până de curând de război, divizare, sărăcie, înfometare. La început n-am fost atent. Ştiam multe poveşti adevărate, crude, zguduitoare sau de luat în răspăr. Numai că mi-am dat seama de la primele fraze că, spre deosebire de alţi diplomaţi, ziarişti, militari, călători de tot felul, care treceau prin China şi sporeau folclorul, oaspetele meu vorbea parcă de alt Vietnam, un ţinut de nereperat în lumea modernă, teritoriu încărcat cu valente proteice şi totodată de joasă rezonanţă, într-un amestec fascinant. Nu mă mai săturam ascultându-l, deşi bătea miezul nopţii. Peste ani, aveam să găsesc în romanul sau de succes „Insulele” imaginea pe care mi-o crease ad-hoc. Corneliu Leu avea patruzeci de ani. Aşa l-am cunoscut. Campion al meritocraţiei, sensibil, inteligent, cu simţul umorului, înţelept, un suflet nobil de descendenta regească. Ne-am revăzut în zilele şi în anii care au urmat, i-am citit cărţile, am fost martor al demnităţii sale de după ceea ce s-a întâmplat la noi la finele anului 1989. Unii oameni se schimbă ca apa. Corneliu Leu este esenţa tare a acestui pământ, cu simţul miracolului lumii şi puterea cerească a creaţiei în inima şi-n buricele degetelor. ------------------------------------- Notă: 21 iulie 1932, este ziua de naştere a distinsului om de cultură Corneliu Leu. Materialul este un omagiu adus acestuia cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. (n.r.) Cartea plânsului alb căprioara m-a privit îi zdrobisem pieptul şi se îneca fără lacrimi avea cerul cu partea senină pe obraji vânătoarea se sfârşise căutam ieşirea îmi amputasem braţele golisem sufletul lângă copac eram un pustiu cuvintele rănite până la tulpina albastră se ghemuiau prin muşuroaiele furnicilor incolore le văd urmele prin clepsidră alunec spre marginea arterei principale intrasem în sângele ei mă vărsam în verdele crud când lupii au început să urle mi-am răsturnat grămada de oase lângă blana caldă a nevinovăţiei îi vedeam cum luau forme ciudate învăţaseră numele meu strigau până la colţul zilei cu amarul pe botul clipei egalitate Umbra lunii se aşezase cuminte la marginea străzii un păcătos de rând încerca să-i cureţe faţa cu un ştergar alb de cele mai multe ori avea o făclie îmbibată în petrol şi umplea câmpul de fum în noaptea când s-au pornit ploile îi vedeam umbra udă pe acoperişul inimii deschidea uşile secrete ducându-şi argintul în seifurile adânci trăgeam de iluzii ca hoţii prinşi cu cătuşele de linia continuă a dimineţii în iulie mi-e teamă să dorm pierd imagini şi cuvinte argintul se transformă în plâns culoare înguste prin suflet busola indică un singur Dumnezeu în acest univers Temniţa de zi chiriaşii treceau grăbiţi lovindu-se de rutină purtând două sau mai multe sarcini pe umărul stâng plin de vopsea decorativă se mai linişteau la prânz între telefoanele mobile şi cojile de seminţe scuipate pe covorul diform ceasurile sunt mai distrugătoare decât bombele au legături directe cu sistemul nervos central conexiunile sunt de cea mai bună calitate alergatul până la magazinul din colţ şi căratul sacoşelor se execută automat într-o zi au găsit un bilet agăţat pe clanţa de la dormitor se decreta începerea altui program douăzeci şi patru de ore oglinda mare de cristal aşezată în living începuse să-i transforme pe rând în animale de tracţiune postându-le fiecare gest pe facebook primele comentarii nu au fost de neglijat made în China Când m-am trezit Om vulturii au venit la asfinţit trăgeau soarele de razele sângerii până se rostogolea în valea întunecată purtau în ciocuri o bucată din arcul solid al clepsidrei îşi vindeau aripile muritorilor de rând îmbrăcând haine second-hand fără să le fie ruşine că au distrus geana stelelor cum bat mişeleşte în stânci e închisoare perversă timpul veşnic vânăm o unitate în plus măsoară-mi palmele cu respiraţia ta voi ţine mirosul umbrei în plămâni până la următoarea staţie de metrou îngerii au însemnat copacii eu voi locui într-un lemn de esenţă tare mă vor duce copiii nenăscuţi nu ştiu ziua Învierii am o povară mult prea grea Viaţa
Page 1 and 2:
Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012
Page 3 and 4:
Membri de onoare: Academician Cons
Page 5 and 6:
5 Regatul Cuvântului Anul II, Nr.
Page 7 and 8:
Page 9 and 10:
Page 11 and 12:
Page 13 and 14:
Page 15 and 16:
Page 17 and 18:
Page 19 and 20:
Page 21 and 22:
Page 23 and 24:
Page 25 and 26:
Page 27 and 28:
Page 29 and 30:
Page 31 and 32:
Page 33 and 34: 33 Regatul Cuvântului Anul II, Nr.
Page 83: 83 Regatul Cuvântului Anul II, Nr.
show all

Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?