Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...
Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...
Anul II, Nr. 7(9), Iunie 2012 - Revista de Cultura Universala Regatul ...
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
56 <strong>Regatul</strong> Cuvântului <strong>Anul</strong> <strong>II</strong>, <strong>Nr</strong>. 7(9), Iulie <strong>2012</strong><br />
Vasile Popovici -cronică -<br />
Între ontic şi temporalitate în<br />
căutarea a<strong>de</strong>vărului Absolut.<br />
Volumul <strong>de</strong> poezii ,,Obsesia <strong>de</strong>şertului” al eruditei poete Valentina Becart, păstrează încă mirosul <strong>de</strong> carte proaspătă, abia ieşită<br />
<strong>de</strong> sub ,,teascurile tiparniţei”. Sintagma, segmentul lingvistic ,,obsesia <strong>de</strong>şertului”, cu toată simbolistica, cu toate subliminalele<br />
conotaţii semasiologice, mă duce pentru o clipă la Eclesiast: ,,Deşertăciunea <strong>de</strong>şertăciunilor, toate sunt <strong>de</strong>şertăciuni”. Mă duce, am<br />
zis, dar poeta iese din sine, şi prin mijlocirea eului liric, crează o poezie ontică, ne<strong>de</strong>taşându-se <strong>de</strong> zoroastrism, în ecuaţia unei<br />
antropologii filozofice, dar şi sociale şi culturale, <strong>de</strong>scinzând, parcă, din romanticii germani care au făcut, nu înaintea altora, din<br />
poezie, - existenţialitate, într-o logică a firescului firii, ori într-o altă ordine ,,mai” nefirească – în accepţiunea unui fiasco divin, să<br />
mai repare, să mai cârpească ce se mai poate a toate acelor ieşite din Cuvânt, care nu prea mai merg ,,ca la carte”, acum.<br />
Poeta dă o notă metafizică unora dintre poemele sale, aşa cum au făcut-o odinioară:<br />
Eminescu, Nerval, Höl<strong>de</strong>rlin, Rimbaud, Novalis ş.a. întru transcen<strong>de</strong>rea într-o altă dimensiune, cu legi pe care nu le stăpânim încă,<br />
poate energetică, conservată într-o veşnicie prolixă şi plictisitoare <strong>de</strong> prea ,,multă veşnicie”. De parcă poeta ar visa un vis din care<br />
nu ai vrea să te trezeşti, ,,Romanticii au ştiut că visul nu e fecund <strong>de</strong>cât dacă prin el insul ar putea <strong>de</strong>veni mai profund şi s-ar<br />
întoarce <strong>de</strong> acolo în viaţa conştientă; dar la o viaţă conştientă transfigurată <strong>de</strong> acum încolo, văzută cu alţi ochi”.(A.Béguin).<br />
Pentru a nu ne mai lăsa întru <strong>de</strong>zlegarea ,,enigmelor Sfinxului”, poeta ne scoate din labirinturile numai cu intrare, luminându-ne<br />
nedumerirea: ,,<strong>de</strong>şertul e un vampir (nelegiuit)” – cam lugubru, antropofagic, imagine prometeică în înlănţuirea <strong>de</strong> stâncă.<br />
,,…atât a mai rămas într-un <strong>de</strong>şert <strong>de</strong> gânduri/…prin această întin<strong>de</strong>re liniştită, pustie/şi primejdiaosă/se mai rotesc vulturii din<br />
când în când…/” , iar ,,privirile se lovesc <strong>de</strong> lumina aspră,/apăsătoare/îmi stăpânesc lacrima ce mi-ar smulge/un ultimstrigăt”(Din<br />
jurnalul unei zile - scriu cu fire <strong>de</strong> praf - ).<br />
,,Pe talerul zilei”, ,,pe talerul nopţii”, poeta, cuprinsă <strong>de</strong> angoase, ni se <strong>de</strong>stăinuie: ,,Noaptea hienelor mă ajunsese/din urmă/şi era în<br />
plină zi/fântânile îşi ofereau apele adâncului/în cupe răsfrânte/invitându-mă să beau/…dar n-auzeam <strong>de</strong>cât un hohot” ca apoi să-şi<br />
<strong>de</strong>voaleze sinistrul: ,,Deşertul şi pustiul din mine/unelteau/acuzându-mă le laşitate…” (În braţele absurdului).<br />
Dar zvonul <strong>de</strong> apocalipsă stă suspendat în eter ca o sabie a lui Damolxe: ,, cerul a coborât mult prea jos/ca o ameninţare/- sugerând,<br />
prevestind un timp, timpul acela, implacabil, inexorabil, pe care ştiinţa ori Marele, ori nu-l poate opri, ori nu-l vrea oprit, iar jocul<br />
perpetuu al stereotipiilor să nu fie oprit, ca o blasfemie.<br />
Ne întrebăm din ce în ce mai puţin retoric, şi mai mult imperativ: <strong>de</strong> ce?.. <strong>de</strong> ce?... nu într-un absurd kafkian, ci într-un absurd<br />
universal pe care nu-l vom putea tăia ca pe un nod gordian. ,,Am început să alerg la întâmplare/şi să plâng/prea mult soare/într-o<br />
inimă/cuprinsă <strong>de</strong> spaimă şi-ndoială”…,,dar nu ve<strong>de</strong>am <strong>de</strong>cât hienele/adulmecând renunţarea”Şi… <strong>de</strong> parcă am trage linie, după ce<br />
am adunat, după ce am scăzut, după ce am înmulţit şi împărţit, ne-a dat rezultatul: ,,Lângă steagul răvăşit/al înfrângerii/zăcea o<br />
inimă - /ce-şi abandonase/firul <strong>de</strong> sânge/şi nisip/şi-ndoiala…/ înbraţele absurdului/necuprinsului…”Iar noi, orbecăind, tot căutând,<br />
un a<strong>de</strong>văr al celor ce sunt şi pe care le ve<strong>de</strong>m, şi al celor ce sunt şi pe care nu le ve<strong>de</strong>m, măcar un a<strong>de</strong>văr cât să pricepem cine<br />
suntem şi ai cui?<br />
Fără infatuarea şi impertinanţa <strong>de</strong> a afla, musai, a<strong>de</strong>vărul Absolut pe care nu-l vom afla vreodată, în viaţa asta, în alte vieţi, nici<br />
chiar în viaţa aceea <strong>de</strong> Dincolo, un<strong>de</strong> nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, cum ne povăţuieşte sacerdodu.<br />
,,Obsesia <strong>de</strong>şertului”– volum, <strong>de</strong> iure şi <strong>de</strong> facto, <strong>de</strong> substanţă filozofică, îşi are<br />
sorgintea în marile întrebări ale poetei asupra universalităţii, nemărginirii <strong>de</strong> la<br />
minus la plus infinit, asupra existenţialităţii, cuprinzând da capo al fine, poemeeseu<br />
în care puterea verbului dă întregului volum, înălţare axiologică.<br />
Respectând cu rigoare calităţile stilui, - aş zice chiar - , ale stilului elevat,<br />
pertinenţa folosirii tropilor şi sintaxei poetice, dă volumului o notă particulară,<br />
dacă ar fi să-l invoc pe naturalistul, matematicianul, cosmologul şi autorul<br />
enciclopedic, francez, - Georges-Louis Leclerc, Comte <strong>de</strong> Buffon (1707-1788)<br />
care afirma: ,,Le style est l’homme meme”(Stilul este omul însuşi). Poeta<br />
Valentina Becart şi-a consacrat un stil propriu, inconfundabil.<br />
În faţa atâtor vicisitudini, poeta nu este o învinsă, ci o luptătoare <strong>de</strong> pe linia<br />
întâi, o biruitoare, câştigând, nu lupta, ci războiul.<br />
Deschizând cartea, citeşti cu acea exultanţă şi pasiune pe care ai vrea să fie<br />
mereu prezentă în inima şi sufletul tău, cititorule!