Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

Precipitaţiile scad cantitativ din centru şi est (650...700 mm) spre Culoarul Mureşului
(550 mm – fig.44). Aceasta face ca, în condiţiile evapotranspiraţiei puternice, în sectorul de
SV să se înregistreze un deficit de umiditate de 80...100 mm (îndeosebi în lunile iulie şi
august, când se ridică la aproape 45 % din valoarea anuală). În regimul de cădere al
precipitaţiilor, proces care are loc în circa 120 – 130 de zile, valorile maxime se produc în
intervalul mai-iulie (iunie fiind luna cu căderile cele mai bogate, în jur de 80 mm), iar cele
mai reduse în sezonul rece (februarie şi martie cu circa 40...50 mm în centru şi est şi 20...30
mm în Culoarul Mureşului). Cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 ore variază în sudvest
între 50...60 mm, iar în centru şi est între 65 şi 100 mm, fiind, în majoritatea situaţiilor,
de natură convectivă. În Transilvania, în anii 1970 şi 1975, s-au produs cele mai mari
inundaţii din secolul nostru. Ninsorile au loc în circa 20 – 30 zile, dar stratul de zăpadă se
păstrează 40 – 50 de zile; în SV durata este mai mică (la Ighiu 32,9 zile).
4. APELE
Dealurile Transilvaniei se încadrează în bazinele hidrografice ale Someşului (35 %),
Mureşului (48,5 %), Oltului (16 %) şi Crişului Repede (0,5 %). Reţeaua hidrografică este
formată din văi alohtone, care reprezintă colectorii principali (în primul rând Someşul,
Mureşul, Oltul, apoi Şieul, Târnavele, Arieşul etc.) şi dintr-o bogată reţea autohtonă, cu râuri
mici, având scurgere cu mari fluctuaţii. Ele asigură o densitate de 0,6...1 km/km 2 , valorile
fiind mai reduse în Câmpia Transilvaniei (0,5...0,6 km/km 2 ).
Fig. 44.
4.1. Apele subterane. Apele freatice, cantonate în diferite formaţiuni geologice, au
debite variabile şi grad de mineralizare şi duritate deosebite. Astfel, în structurile paleogene
din nord-vest şi vest predomină apele sulfatate cu duritate medie, în regiunile unde sarea din
cutele diapire se află aproape de suprafaţă apa este clorurată şi are duritate mare, în
formaţiunile sarmaţiene şi panoniene cu structură în domuri, apele conţin carbonaţi şi sulfaţi,
iar duritatea este medie (local apar şi izvoare cu apă magneziană, iodurată la Bazna). Apele de
adâncime sunt cantonate la nivele diferite, au caracter artezian sau ascensional, sunt puternic
mineralizate, nepotabile. În cea mai mare măsură sunt cloruro-sodice, sulfatate, bromurate,
iodurate. Unele dintre acestea sunt utilizate în scop balnear.
4.2. Apele de la suprafaţă. Scurgerea medie este diferită ca regim de manifestare la
cele două categorii de văi, situaţie care l-a determinat pe I. Ujvári să separe două tipuri care se
contopesc într-un sistem bine definit morfohidrologic (regim central, transilvan – M. Ielenicz
2007). (fig.45).
• Tipul carpato – transilvan cuprinde râurile cu obârşii în Carpaţi şi care străbat o mare
parte din regiune. Alimentarea pluvio-nivală bogată le asigură o scurgere ridicată cu
predominarea valorilor mari în timpul primăverii (43...44 % din totalul scurgerii); de regulă,
luna cu cea mai bogată scurgere este aprilie (20...25 % din scurgerea totală). Valorile
scurgerii din timpul iernii sunt apropiate de cele din sezonul cald (19...20 %), iar cele mai
scăzute se produc toamna (septembrie). Aceste râuri străbat pe distanţe mari Dealurile
Transilvaniei. Cu toate acestea, nu se produc schimbări importante în regimul scurgerii între
punctele extreme. Spre vest, ca urmare a producerii de viituri în timpul iernii (legate de
invaziile de mase de aer cald vestice), se înregistrează o uşoară creştere a ponderii scurgerii în
acest sezon (I. Ujvári). Debitele medii multianuale la râurile mari cresc foarte mult între
punctele de intrare şi ieşire din regiunea deluroasă (Someşul Mare de la 17 m 3 /s la 75 m 3 /s;
Mureşul de la 11 m 3 /s la 120 m 3 /s; Oltul de la 45 m 3 /s la 110 m 3 /s). Creşteri se produc şi la
12