Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

principale şi cu unele retrageri spre vest în dreptul culmilor mai înalte care au la partea
superioară aglomerate vulcanice groase. În spaţiul strict al Subcarpaţilor Transilvaniei, I.Mac
(1972) a inclus şi unele măguri cu aglomerate vulcanice, explicând astfel regresul spre est al
limitei dintre Dealurile Transilvaniei şi platoul vulcanic montan pe măsura fragmentării
acestuia şi a creării de depresiuni de contact.
Limita de sud-est şi sud se realizează printr-un culoar format din câteva depresiuni cu
desfăşurare mare, Făgăraş – Sibiu – Sălişte şi Apold. Dacă în dreptul Munţilor Perşani
contactul este dat de o diferenţă de nivel de 200...300 m, în sud, ultimele culmi ale munţilor
Făgăraş şi Cindrel se termină prin abrupturi mai mari de 400 m. Limita urmăreşte traseul:
Hoghiz – Cuciulata – Comana de Sus – Veneţia de Sus – Turnu Roşu – Răşinari – Orlat –
Sibiel – Sălişte – Cărpiniş – Săsciori – Pianu de Sus. El se realizează la altitudinea de
600...700 m, la contactul dintre cristalinul carpatic şi sedimentarul mio-pliocen din bazinul
transilvan.
În sud-vest, între Pianu de Sus şi Blandiana, limita este convenţională, aici trecându-se
spre vest de la un peisaj de depresiune la unul caracteristic culoarelor de vale (Culoarul
Orăştiei) cu nivele de vale şi terase (dezvoltate pe stânga Mureşului) şi care se leagă mai mult
de ansamblul depresionar din bazinul Streiului.
Limita de vest are de asemenea o desfăşurare complexă datorită modului variat de
realizare a contactului dintre sedimentarul mio-pliocen din bazinul transilvan şi formaţiunile
din munţi. Râurile care traversează aceste regiuni au creat bazinete depresionare; în alte
locuri, formaţiunile mai dure din munte (îndeosebi calcarele şi ofiolitele) apar sub forma unor
abrupturi petrografice ce domină cu 100...200 m glacisurile de la baza lor.
Aceste aspecte apar clar la sud de Tureni, limita fiind pe aliniamentul dat de aşezările
Sănduleşti – Cheia (pe la vest de pintenul calcaros în care sunt tăiate Cheile Turzii), Livezile –
Geoagiu de Sus – Ighiel – Ampoiţa – Blandiana.
Între Tureni şi Căpuş limita se desfăşoară aproximativ SE – NV şi are numeroase
pătrunderi spre munte în depresiunile de contact Iara – Băişoara – Hăşdate (V) – Vlaha –
Luna de Sus. Urmăreşte apoi un contact mai puţin evident faţă de M. Gilău, pe valea
Căpuşului şi în continuare în bazinul Călatei (coboară spre sud la Călăţele şi Mărgău). De la
Mărgău şi până la valea Crişului Repede, limita faţă de Munţii Vlădeasa este netă (contactul
structural şi petrografic este accentuat prin diferenţe de nivel de 300...400 m, prin deosebiri în
modul de folosinţă a terenului şi în caracteristicile aşezărilor).
Limita de nord-vest se desfăşoară mai întâi sub versantul din estul Culmii Meseş până
la Jibou, porţiune în care formaţiunile paleogene şi miocene din podiş iau contact cu
cristalinul muntelui. Eroziunea selectivă n-a ajuns să creeze depresiuni de contact extinse şi
nici să impună versanţi cristalini cu diferenţe de nivel mari. Altitudinea redusă a Culmii
Meseş n-a favorizat realizarea acestui lucru. De la Jibou spre NE până în Depresiunea Lăpuş,
limita cu Dealurile de Vest se înscrie pe la baza abruptului (100...300 m) tăiat de Someş şi
afluenţii săi, la contactul dintre rocile paleogene şi cristaline ale Podişului Boiului şi cele
panoniene din Depresiunea Guruslău şi dealurile din sudul şi estul Depresiunii Baia Mare.
Limita de nord se realizează faţă de munţii Lăpuşului, Ţibleşului, Rodnei şi Bârgăului
între văile Lăpuş şi Ilva. Limita este mai dificil de trasat întrucât, în mare parte, lipsesc
depresiunile mari şi diferenţele de peisaj. Mai întâi ea se află în nordul Depresiunii Lăpuş (pe
la baza masivului Şatra), de unde în continuare parcurge un aliniament ce urmăreşte
bazinetele depresionare (frecvent cu caracter subsecvent şi de eroziune selectivă) de pe văile
principale prin şeile de eroziune diferenţială de pe culmile principale. Trece pe la Suciu de
Sus (estul Depresiunii Lăpuş), la Târlişua (pe valea Ilişua), Coşbuc (valea Sălăuţa), Parva (pe
valea Rebra), Sângeoz-Băi (Someşul Mare) – Ilva Mică.
2