Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

muzicale şi materiale sportive). Pe Târnave se impun centrele turistice Blaj, Sighişoara
(cetatea medievală), Odorheiu Secuiesc etc.
În aşezările de la nord de Mureş sunt biserici din lemn ridicate în secolele XVIII –
XIX, iazuri şi câteva rezervaţii naturale (la Zau de Câmpie este ocrotit bujorul sălbatic). În
sudul Transilvaniei există municipiul Sibiu (părţi din fortificaţiile din secolele XIII – XVI,
clădiri din secolele XIV – XIX realizate în diferite stiluri arhitectonice între care palatul
Brukenthal) şi aşezări din Mărginimea Sibiului, între care Cisnădie, Răşinari, Sălişte etc.
În ţara Oltului cele mai însemnate elemente de interes turistic se află în Făgăraş
(cetatea din secolele XIV – XVII) şi la contactul cu muntele (complexul Sâmbăta); lângă satul
Vad se găseşte o rezervaţie floristică „Poiana Narciselor”.
UNITĂŢI ŞI SUBUNITĂŢI GEOGRAFICE
În literatura geografică există mai multe regionări care au în comun trei mari unităţi –
Podişul Someşan, Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor (inclusiv subunităţile
principale). Deosebirile sunt legate de modul de grupare a subunităţilor situate la contactul cu
munţii şi în taxonomia folosită. Aici se acceptă un şir de dealuri şi depresiuni care datorită
caracteristicilor sunt grupate în unităţi de mărime deosebită şi de rang taxonomic diferit.
Acestea au însă unele elemente comune – poziţia geografică, geneza şi fazele de
individualizare, specific biopedoclimatic, mod de apariţie şi de dezvoltare a aşezărilor,
desfăşurarea căilor de comunicaţie, rolul economic de legătură între munte şi restul dealurilor
etc. De aceea, ele se constituie într-o singură unitate majoră care are caracter peritransilvan.
Ca urmare, prin caracteristicile naturale şi specificul activităţilor sociale şi economice
pot fi diferenţiate în Dealurile Transilvaniei patru mari unităţi geografice, fiecare cu mai
multe subunităţi.
DEALURILE ŞI DEPRESIUNILE PERITRANSILVANE (PERIMONTANE,
CIRCUMTRANSILVANE)
Se desfăşoară în cea mai mare măsură la contactul cu Carpaţii, având lăţimi variabile.
Sunt alcătuite la suprafaţă dominant din formaţiuni sedimentare diverse (paleogene în NV şi
N, miopliocene în rest); se adaugă câteva petice de aglomerate vulcanice (în est). Ele sunt
cutate diapir (între văile Someşul Mare şi Homoroade în est , în sectorul Turda – Ocna Mureş
în vest şi Miercurea Sibiului – Ocna Sibiului în sud, sau au o dispoziţie monoclinală
(dominant în nord şi nord-vest), care se reflectă în trăsăturile morfografice ale văilor şi
interfluviilor.
Relieful este variat. Se impun mai întâi depresiunile şi interfluviile frecvent cu
fizionomie deluroasă, iar în al doilea rând glacisurile (la contactul cu muntele), un sistem de
terase cu mărime diversă pe care se află cele mai multe aşezări şi terenuri agricole, luncile,
cuestele (uneori chiar sub formă de fronturi) etc.
Climatul specific unităţilor deluroase are două nuanţe distincte – una mai răcoroasă şi
mai umedă în est şi alta mai uscată, cu influenţe foehnale în sud şi vest. Acestea se reflectă în
celelalte elemente naturale şi, în primul rând, în regimul de scurgere al râurilor mici.
Vegetaţia este alcătuită din: cvercinee şi specii de silvostepă în vest, gorun cu fag,
carpen în est iar solurile sunt: brune eu-mezobazice (eutricambosoluri), brune acide
(districambosoluri), brune luvice (luvosoluri) în est şi cernoziomuri argiloiluviale
(faeziomuri), soluri brun-roşcate (preluvosoluri) în vest etc.
Aşezările sunt numeroase, majoritatea fiind atestate documentar în secolele XI - XIV.
Satele de mărime deosebită se înscriu pe mai multe aliniamente: la contactul cu muntele, pe
31