Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

curenţi au fost din aşezările din Podişul Someşan, Dealurile Năsăudului, Dealurile Bistriţei,
nordul Câmpiei Transilvaniei spre Cluj, centrele de minerit din Maramureş şi către Turda.
Apoi din Dealurile Târnavei Mici şi Câmpia Transilvaniei spre Târgu Mureş, din Podişul
Hârtibaci spre Sibiu, din Culoarul Mureşului şi Podişul Secaşelor spre Alba Iulia şi mai redus
către Aiud şi Sebeş. La acestea se adaugă deplasări spre centre aflate în afara Transilvaniei
(Hunedoara, Braşov, Bucureşti, Oradea etc.).
După 1970, paralel cu dezvoltarea în continuare a industriei şi construcţiilor în oraşele
mari, încep să fie amplasate unităţi industriale în oraşele mai mici, inclusiv în cele care au luat
fiinţă după 1966. Mişcarea migratorie definitivă se diversifică prin dirijarea din sate şi către
acestea. Ea este stimulată şi de disponibilul de forţă de muncă creat prin cooperativizarea
forţată a agriculturii. Dezvoltarea reţelei de căi de comunicaţie va facilita treptat micşorarea
deplasărilor definitive, paralel cu creşterea în importanţă a „navetismului”, fenomen curent
înregistrat în jurul tuturor marilor oraşe. Ca urmare, în comunele din apropierea acestora,
numărul de locuitori şi sporul natural au început să crească din nou. Principalele arii de
plecare definitivă sunt satele aflate la distanţe mai mari de oraşe şi unde puterea economică
era limitată (Podişul Someşan, Câmpia Transilvaniei, Subcarpaţii Transilvaniei, partea de
răsărit a Podişului Hârtibaci. După 1990, în condiţiile recesiunii economice, fenomenul
practic încetează. Mai mult, o parte a populaţie (în număr mic) s-a întors la sate. În ultimul
deceniu devin frecvente plecările pe termene variate în străinătate (Ungaria dar şi în alte state
ale UE) unde prestează diverse servicii. Un aspect nou este legat de naveta din oraşe sau
localităţile de pe căile de comunicaţii principale la unităţile de servicii şi economice realizate
în afara acestora (îndeosebi la Cluj Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia etc.)
• Populaţia activă. În mediul rural este dominant ocupată în agricultură (70...90
%) dar diversificat teritorial (pentru culturi cerealiere şi de plante tehnice, pentru viticultură şi
creşterea animalelor în centru, vest şi în depresiunile din sud; creşterea animalelor,
pomicultură în est). În satele în care se realizează exploatări de gaze naturale, sare (Praid),
unde există amenajări balneare (Bazna, Miercurea Sibiului, la Cojocna, Ocna Dej etc.) sau
noduri de cale ferată, o parte din forţa de muncă este folosită în industrie cât şi în servicii etc.
În oraşe, până în 1989 populaţia activă era precumpănitor ocupată în industrie,
construcţii, servicii. După 1990 ponderea celor din servicii a crescut mult paralel cu
micşorarea rapidă a celei din industrie. Importantă este problema şomajului, rata fiind în jur
de 10 % (maximum de 15,3 % în judeţul Bistriţa-Năsăud), dar mai ridicată în rândul
populaţiei feminine.
3. CARACTERISTICILE AŞEZĂRILOR
Reţeaua de aşezări este formată din 347 de comune şi 44 oraşe. Ea s-a realizat treptat,
într-un îndelungat proces de evoluţie social-istorică.
Până în sec. I î.e.n. existau aşezări mici deschise sau cu un început de fortificaţie, (pe
terasele râurilor mari, în depresiuni şi la contactul muntelui cu dealul).
Între secolul I î.e.n. şi secolul III e.n. sunt numeroase aşezări dacice (multe din ele
întărite), apoi aşezări daco-romane (oraşe, castre, sate în punctele de exploatare a sării şi a
calcarului). Acum se formează un prim schelet de aşezări axat pe drumurile principale de
legătură dintre diferite părţi ale Daciei Romane dar şi în lungul drumurilor ce asigurau
legăturile cu regiunile de la exteriorul Carpaţilor pe Olt, spre Depresiunea Braşov, pe Mureş,
Someş etc.
Fig. 50.
19