Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

Regiunea colinară a Transilvaniei dispune de condiţii naturale favorabile pentru
desfăşurarea unor intense activităţi economice (relieful de dealuri puţin accidentate, cu
suprafeţe plane propice culturilor, numeroase păşuni şi fâneţe pentru creşterea animalelor,
resurse ale subsolului suficiente pentru afirmarea anumitor ramuri industriale, culoarele de
vale largi care au facilitat o circulaţie rapidă şi o densitate mare a populaţiei etc.).
În condiţiile dezvoltării social – istorice a acestei regiuni, până în secolul XVI
economia a avut caracter net agrar. Ulterior, prin dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, iar
în secolul XIX şi în prima jumătatea a secolului XX a celor industriale s-a ajuns la un caracter
agrar-industrial, cu o agricultură diversificată, cu producţii limitate; în industrie
precumpăneau ramurile uşoară şi alimentară. După 1950, în condiţiile unei industrializări
forţate, s-a realizat o modificare a caracterului acesteia (industrial – agrar). După 1990 îşi
păstrează caracterul complex, dar mult mai diversificat teritorial.
2. INDUSTRIA
Are la bază o îndelungată activitate de breaslă menţionată în documente încă din
secolul XIV. Ea se desfăşura în oraşele şi comunele mai importante, avea profil variat, iar
produsele serveau schimburilor, nu numai în Transilvania, ci şi cu celelalte ţări româneşti. Se
prelucrau îndeosebi lână, piei şi blănuri, de ele fiind legate numeroase specializări (tăbăcari,
cizmari, ciubotari, pantofari sau cavafi, cojocari, blănari, curelari, mănuşari, trăistari etc.).
Importantă era activitatea acestora în oraşele Sibiu, Sighişoara, Cluj, Târgu Mureş, Cisnădie,
dar şi în unele comune precum Sadu, Răşinari, Gura Râului etc.; în oraşele mari erau bresle
care produceau arme, obiecte de lux etc. În afara acestora mai existau exploatări de sare (Sic,
Turda, Ocna Dejului etc.), sticlărie (Porumbacu de Sus), exploatarea lemnului etc.
Din a doua jumătate a secolului XVIII se afirmă treptat activitatea manufacturieră, din
care va deriva producţia de fabrică prezentă după 1870. La baza acestor prefaceri au stat trei
factori: materia primă abundentă, forţa de muncă specializată, cerinţele crescânde ale pieţei.
S-au dezvoltat, în primul rând, industria textilă şi a pielăriei, apoi cea alimentară (îndeosebi
morăritul) şi a materialelor de construcţii (cărămizi, ţigle).
Între 1918 şi 1950 se dezvoltă ramurile vechi tradiţionale, la care se adaugă industria
lemnului (Reghin, Tălmaciu, Orlat), exploatarea gazului metan (Delenii şi Sărmăşel) şi
chimică (Târnăveni). Existau câteva centre industriale (Cluj, Turda, Dej, Câmpia Turzii, Alba
Iulia, Sibiu, Făgăraş, Odorheiul Secuiesc, Târgu Mureş, Sighişoara etc.) cu întreprinderi mici
şi un număr redus de muncitori. În structura pe ramuri predominau industriile uşoară şi
alimentară, în timp ce construcţiile de maşini ocupau un loc modest (unelte, articole electrice,
electrotehnice, balanţe şi cântare la Sibiu).
Până la Revoluţie, în industria Transilvaniei s-au înregistrat treptat numeroase
transformări ce-au condus la schimbări importante sub raport structural. Între acestea, mai
importante sunt: reorganizarea unităţilor existente prin comasarea celor mici (între 1956 –
1960); reprofilarea unor întreprinderi în funcţie de cerinţe şi de posibilităţile de aprovizionare
cu materie primă; creşterea treptată a ponderii în producţia industrială a unor ramuri şi
subramuri din industria grea; apariţia sau amplificarea după 1965 a unor ramuri noi
(îngrăşăminte chimice, produse electrotehnice, utilaje pentru industria uşoară etc.); creşterea
economică a oraşelor Cluj Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Făgăraş,
Târgu Mureş; dezvoltarea unităţilor industriale în oraşele mari ajungându-se la crearea de
platforme industriale (Cluj Napoca, Sibiu, Târgu Mureş, Alba Iulia etc.), amplasarea unor
obiective industriale în toate oraşele şi chiar în aşezări rurale (Fântânele, Sălişte, Teiuş etc.);
detaşarea unor areale industriale cu profil complex în lungul culoarelor de vale (îndeosebi pe
Mureş, Târnave, Someşul Mic, Arieş) şi în depresiunile din sud (Sibiu, Făgăraş). Ca urmare,
se realizează schimbări în structura producţiei industriale. Pe ansamblu, judeţele din
22