Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

5.1. Vegetaţia. Întreaga regiune se include în provincia dacică, în cadrul a trei etaje –
unul superior, al pădurilor de fag, unul intermediar, al gorunului şi altul jos, al stejarului
(fig.48).
Etajul fagului se desfăşoară pe culmile cele mai înalte, la peste 700 m, în vecinătatea
culmilor montane. Apare insular în nordul Dealurilor Năsăudului, Culmei Breaza, în părţile
cele mai înalte din Podişul Someşan şi ceva mai extins pe culmile ce încadrează depresiunile
Subcarpaţilor dintre Mureş şi Olt. La altitudini mici este în amestec cu gorunul, iar în estul
Podişului Hârtibaci, intră în combinaţie cu carpenul (se întinde pe un areal extrem de larg la
limita superioară a culmilor). Pajiştile secundare de aici au pir şi firuţă (R.Călinescu şi colab.).
Etajul gorunului, se dezvoltă între 400 şi 700 m, în limitele sale incluzându-se cea
mai mare parte din regiunea Dealurilor Transilvaniei. Prezintă o extensiune mai largă în
Podişul Hârtibaci, Podişul Someşan, pe dealurile şi glacisurile de la marginea Munţilor
Apuseni, pe culmile mai înalte din Dealurile Bistriţei, nord-vestul Câmpiei Transilvaniei,
Dealurile Năsăudului, pe rama vestică a Subcarpaţilor Transilvaniei. La partea superioară apar
păduri de gorun cu fag, gorunul fiind în expansiune. Sub 650 m predomină pădurile de gorun,
în alcătuirea cărora, în afară de Quercus petraea (elementul central european cu largă
dezvoltare) intră gorunul balcanic (Quercus dalechampii) şi mai rar Q. Polycarpa, specii ale
căror areale se întind din sudul ţării până în partea centrală a Transilvaniei. În pădurile de
gorun mai apar şi alte esenţe (carpen, tei, gârniţă), apoi ca subarboret – alunul, cornul,
sângerul, lemnul câinesc, porumbarul, măceşul. Pajiştile secundare au ierburi mezofite cu
Agrostis tenuis (R.Călinescu şi colab.).
Etajul stejăretelor. Se dezvoltă la altitudini sub 500 m fiind predominant pe Mureş şi
Someş şi în culoarele văilor principale (în special Culoarul Mureşului şi sud-vestul
Transilvaniei). Pădurile sunt formate din stejar (Quercus robur), la care se adaugă cerul şi
gârniţa. În sud-vestul Transilvaniei, în Culoarul Mureşului (până la Aiud), pe Târnava Mare
(până la Sighişoara) există şi elemente de stejar pufos. Lângă Târgu Mureş (Platoul Corneşti)
şi Sighişoara (D.Stejeriş), Depresiunea Sibiului, există pâlcuri de pădure cu stejari seculari
care au fost puşi sub ocrotire. Cea mai mare parte din pădurile de cvercinee au fost defrişate şi
înlocuite cu culturi agricole, cu fâneţe şi păşuni secundare (pir, firuţă etc.). Condiţiile
climatice caracterizate prin temperaturi mai ridicate, uscăciune (accentuată datorită
foehnizării) au permis păstrarea unor specii mezofile şi xerofile, cu elemente de origine dacobalcanică
şi continentală. Ele au caracter relict, sunt mai bine dezvoltate la Râpa Roşie, Râpa
Lancrămului. Tot un relict îl reprezintă şi bujorul românesc (Paeonia tenuifolia) întâlnit pe
valea Bota Mare în localitatea Zau de Câmpie.
Vegetaţia intrazonală este bine dezvoltată în luncile râurilor, fiind alcătuită din sălcii,
plopi şi fâneţe higrofile. Multe din lacurile existente în secolele trecute în luncile unor râuri au
dispărut prin înmlăştinire; la altele, fenomenul este în fază avansată, aici deosebindu-se
centurile de vegetaţie caracteristice cu stuf, papură şi rogoz. Pe terenurile sărăturoase
(Fâneţele Clujului, Someşului, Dezmir, Cojocna, Apahida, Gherla, Dej, Ocna Dejului, Turda,
Sovata, Corund, Jabeniţa, Ideciu de Jos, Ocna Sibiului etc.) există specii halofile (Salicornia
herbacea, Suaeda maritima, specii de Aster).
5.2. Fauna. Este diversă, mai importante fiind, însă, cervideele, mistreţii, lupii, foarte
multe păsări, insectele etc. La înălţimi mai mici există multe rozătoare (iepurele, pârşul,
nevăstuica), numeroase specii de păsări (ciocănitorile, gaiţa, turturica, cucul, cinteza etc.). În
ultimele decenii au fost colonizaţi fazani.
6. SOLURILE
În distribuţia solurilor din Dealurile Transilvaniei, un rol deosebit l-au avut: variaţiile
condiţiilor climatice, desfăşurarea pe verticală a reliefului, diferenţierile locale ale rocii de
14