Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

Helveţianul are caracter de molasă (conglomerate, microconglomerate, gresii, nisipuri)
depuse în condiţiile ridicării regiunilor limitrofe.
Badenianul (tortonian) este marcat de o transgresiune puternică pe fondul unei
subsidenţe active şi de erupţii vulcanice intense ce au avut loc în estul bazinului. Ca urmare,
în componenţa lui intră: complexul tufului de Dej (piroclastite cu intercalaţii de marno-argile
şi gresii argiloase), un facies conglomeratic în sud şi recifal în vest, peste care urmează
formaţiunea cu sare care are o largă dezvoltare şi cea mai mare grosime între Mureş şi
Târnava Mare unde suportă depozite sarmato – pliocene (4000 m). Presiunea mare exercitată
de acestea au determinat împingerea laterală a sării, proces care a dus, pe de o parte, la
dezvoltarea de cute diapire cu poziţie periferică (Ocna Dejului – Sic – Cojocna – Turda –
Ocna Mureşului; Aiud – Ocnişoara, Păuca – Ocna Sibiului, Şieu-Odorhei – Sovata – Praid;
Lueta – Rupea), iar, pe de altă parte, prin înălţarea locală a blocurilor de sare s-a ajuns la
domuri şi brahianticlinale (la nord de Mureş, structurile Luduş, Sânger – Utieş – Şincai –
Mădăraş, Sărmăşel – Crăeşti, Bozed; în zona centrală structurile Deleni – Cetatea de Baltă –
Copşa Mică – Sângeorgiu de Pădure; în zona sudică, structurile Cristur – Ţelina) separate de
sinclinale. La partea superioară sunt şisturile cu radiolari (argile brune, marne cu radiolari) şi
marnele cu Spiralis (marne, argile, nisipuri, tufuri subţiri).
Sarmaţianul inferior-mediu (buglovianul şi volhinianul) are dezvoltare în tot bazinul,
când a rezultat o molasă cu depozite argilo-marnoase şi nisipuri cu intercalaţii de cinerite
(tuful de Hădăreni şi tuful de Ghiriş); lateral (mai ales în est) apar pietrişuri dintr-un piemont.
Sarmato-pliocenul. După besarabianul inferior, ca efect al ridicării Carpaţilor şi
probabil al unei lăsări active în centrul bazinului (M. Paucă, 1972), s-au întrerupt legăturile cu
Bazinul Panonic şi cu bazinele extracarpatice. Au loc acumulări în sectorul Mureş – Târnave
(marne cu intercalaţii de nisipuri, marne, calcare, tuful andezitic de Bazna). După întreruperea
legăturilor cu exteriorul, a existat un moment de regresiune urmat de o extindere treptată a
lacului. În ponţian, depresiunea se colmatează.
1.3. Concluzii. Evoluţia Bazinului Transilvaniei a fost determinată de câţiva factori:
- coborârea în Neozoic, cu intensităţi deosebite, a blocurilor cristaline care compun
fundamentul;
- ridicarea, cu intensităţi diferite în timp şi spaţiu, a regiunilor montane limitrofe, de
care au depins ritmul acumulării şi caracteristicile faciesurilor;
- condiţiile climatice din diferite perioade geologice, care au impus tipul şi ritmul
modelării uscatului limitrof;
- masa de sare care, sub influenţa presiunii exercitate diferit dinspre Carpaţi (aflaţi în
ridicare) dar şi a celei impusă de stivele de sedimente de deasupra (în funcţie de grosimea lor),
a creat boltiri de tipul domurilor şi cutelor diapire.
La acestea s-au adăugat ridicarea mai accentuată din cuaternar a formaţiunilor de la
marginea bazinului şi unele presiuni laterale exercitate de către ramura montană în
ascensiune.
Urmare a acestei evoluţii tectonice, în sectorul din Bazinul Transilvaniei aflat între
ramurile carpatice au rezultat trei structuri distincte: domuri (în cea mai mare parte), cute
diapire (pe laturile de est şi vest) şi monoclinală (în NV, N şi S).
2. RELIEFUL
2.1. Caracteristici morfografice şi morfometrice. Urmărind în amănunt fizionomia
reliefului se poate conchide că numai pe sectoare restrânse are caracteristici de podiş (la vest
de Someşul Mic şi la sud de Târnava Mare). În rest apare evident aspectul tipic regiunilor de
deal, cu interfluvii rotunjite încadrate de văi foarte largi. Această fizionomie este rezultatul
4