Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

dimensiuni diferite care, în condiţiile economiei de piaţă şi a aplicării unei tehnologii
moderne, va trebui să relanseze producţia agricolă. Se conturează, alături de puzderia de
ferme mici cu producţie limitată şi slab diversificată, constituirea de proprietăţi mari bine
organizate şi structurate. În satele cu tradiţie în creşterea animalelor sau în culturi de viţă-devie,
legumicultură, activităţile specifice sunt tot mai mult orientate pe cerinţele programelor
europene.
3.2. Modul de folosinţă a terenurilor. Variază de la o unitate naturală la alta (datorită
multitudinii de aspecte impuse de condiţiile naturale), de la o comună la alta. Suprafaţa
agricolă este de 70...85 % în regiunile deluroase joase, în depresiuni şi în culoarele de vale şi
de numai 10...25 % în dealurile înalte. Pădurile ocupă areale modeste (8...15 %) în cea mai
mare parte a regiunii (resturi din pădurile de odinioară), situându-se la obârşiile unor văi
secundare, pe platouri, pe versanţii cu pantă mai mare. La contactul cu muntele şi pe dealurile
înalte, fragmentate, pădurile se desfăşoară pe 45...55 %. Din suprafaţa agricolă, arabilului îi
revin între 50 şi 85 % în Câmpia Transilvaniei, Dealurile Târnavei Mici, Podişul Secaşelor, în
culoarele de vale şi în depresiuni şi între 10 şi 40 % în celelalte subunităţi. Pe el se cultivă
cereale (20...70%; variabil ca pondere pe comune; grâul, porumbul predomină în sectoarele
joase şi orzul, orzoaica cu importanţă mai mare în cele răcoroase şi umede), plante de nutreţ
(5...20 %), cartofi (până în 8 %), sfeclă de zahăr (în comunele din vecinătatea fabricilor de
zahăr), inul, cânepa, legumele (în luncile râurilor mari) etc. (fig. 52).
Păşunile şi fâneţele, importante resurse furajere, se menţin la 20...30 % în cea mai
mare parte a regiunii şi urcă la aproape 50 % în dealurile înalte. Suprafeţele cu vii şi livezi, pe
ansamblul Dealurilor Transilvaniei, nu depăşesc 1,5 %. Ele variază mult ca areal în funcţie de
condiţiile pedoclimatice (de la câteva procente în comunele ce au bazine pomicole sau viticole
bine organizate la sub un procent în rest).
3.3. Principalele culturi agricole. Condiţiile naturale sunt favorabile cultivării unui
număr mare de plante. Aceasta constituie o activitate economică tradiţională cu rezultate
deosebite.
• Cultura cerealelor este o activitate de tradiţie prezentă în întreaga regiune. Se
cultivă grâu de toamnă, porumb, orz, orzoaică, secară şi ovăz. Acestora le revin în culoarele
de vale, depresiuni, dealuri joase, până la 60 % din terenul agricol. Suprafeţele cele mai
întinse sunt pe terasele râurilor Someş, Mureş, Târnave etc. şi în Câmpia Transilvaniei, unde
depăşesc frecvent 70 %, iar cele mai mici în regiunile deluroase mai înalte (SE, E şi NV),
unde nu depăşesc 30 %. Între culturi precumpănesc porumbul, grâul de toamnă (între 33 şi 39
%), orzul şi orzoaica (utilizată în industria berii).
Fig. 52.
• Plantele oleaginoase se cultivă pe suprafeţe restrânse şi doar în câteva judeţe
(Alba, Cluj, Mureş); la altitudini sub 500 m predomină soia, apoi inul pentru ulei, iar pe
parcele mici – floarea-soarelui.
Dintre celelalte plante tehnice suprafeţe mari revin sfeclei de zahăr (1,5...10 % din
suprafaţa agricolă), cultivată îndeosebi în lungul Mureşului şi Târnavelor, sudul Câmpiei
Transilvaniei şi în lunca Mureşului, apoi în depresiunile Sibiu şi Făgăraş. Se mai cultivă in
pentru fuior şi cânepă în Podişul Târnavelor şi Podişul Someşan, tutun (Podişul Secaşelor). În
apropiere de Sighişoara, Sebeş mai există plantaţii de hamei folosit în industria berii.
• Legumicultura. Legumelor li se acordă o însemnătate tot mai mare pentru
aprovizionarea oraşelor şi a industriei alimentare. Se practică larg cultura acestora în luncile
marilor râuri (Mureş, Târnave, Olt, Someş, Arieş) şi în satele din jurul oraşelor. Dintre acestea
27