Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

Regiunea a oferit condiţii bune pentru locuire, urmele de cultură materială atestă
vechimea (din neolitic şi bronz în majoritatea situaţiilor) şi continuitatea aşezărilor. Cele mai
vechi apar în documente în secolele XIII – XIV. Densitatea populaţiei variază de la sub 50
locuitori/km 2 în est, la contactul cu muntele, la peste 100 locuitori/km 2 în depresiuni. Bilanţul
demografic este ridicat în depresiuni (îndeosebi Bistriţa) şi mai scăzut în est şi la contactul cu
Câmpia Transilvaniei. Majoritatea aşezărilor rurale sunt mici (sub 500 locuitori; concentrate
pe dealuri) şi mijlocii (sub 1500 locuitori), au profil agricol (cerealier şi creşterea animalelor,
pomicol şi creşterea animalelor şi local legumicol sau viticol). În Piemontul Călimanilor şi pe
dealurile înalte din vest, pădurile ocupă peste 50 % din suprafaţă, pe versanţi domină păşunile
şi fâneţele, iar pe terasele râurilor şi pe treimea inferioară a versanţilor – culturile (50...60 %
arabil). Între culturi se impun porumbul, grâul, livezile de meri cu soiuri superioare, iar în
zootehnie – bovinele de rasă şi ovinele. Există două căi ferate (pe Şieu şi pe Bistriţa) şi mai
multe artere rutiere (cea de pe Bistriţa asigură legătura cu Moldova peste pasul Tihuţa).
Municipiul Bistriţa, este reşedinţă de judeţ, are 82.081 locuitori (2005). Sunt urme de
cultură materială din neolitic; este atestat documentar în sec. XIII; a fost o însemnată
localitate în Evul Mediu. În perioada interbelică avea cca.14.000 locuitori şi era un centru
comercial cu câteva unităţi industriale mici. S-a dezvoltat mult după 1971, de când a devenit
reşedinţă de judeţ; au fost construite mai multe unităţi industriale în nord şi sud-vest cu profil
diferit (construcţii de maşini, prelucrarea lemnului, textile, preparate din carne şi fructe etc.).
este un însemnat centru cultural, turistic şi nod rutier.
• Subcarpaţii Transilvaniei. Costituie un sistem de depresiuni şi dealuri, în cea
mai mare parte în bazinul Mureşului, care prin peisaj se apropie de unităţile naturale
subcarpatice de la exteriorul Carpaţilor. Limita faţă de munte este sinuoasă cu pătrunderi spre
est pe văile principale (I.Mac, 1972).
Sunt alcătuiţi din depozite mio-pliocene cutate (mai multe sinclinale şi anticlinale
paralele cu munţii vulcanici) acoperite local de aglomerate vulcanice sau formaţiuni
piemontane (Gurghiu). Cutele de lângă munte sunt deformate prin ascensiunea blocurilor de
sare. Spre Podişul Transilvaniei cutele au suferit ridicări sau coborâri locale căpătând
configuraţie de brahianticlinale. Depozitele sunt reprezentate de marne, nisipuri,
conglomerate, tufuri.
Relieful major reflectă alcătuirea structurală şi evoluţia. De la est la vest I.Mac (1972)
distinge:
- depresiuni subcarpatice submontane (Hoghiz – Homoroade, Odorheiu Secuiesc,
Praid – Sovata, Vălenii de Mureş) pe structură anticlinală;
- dealuri subcarpatice cu cele mai mari altitudini (Rez, 932 m; Plopiş, 1050 m;
Şiclod, 1025 m; Bicheş, 1080 m) dezvoltate pe anticlinal, pe sinclinal sau pe flancurile
acestora; pe unele se păstrează resturi de aglomerate din fostul platou vulcanic;
- depresiuni intracolinare – un uluc îngust (Reghin, Măgherani–Atid, Archita, Beia,
Rupea);
- dealuri scunde, de 400...600 m, cu poduri extinse.
Morfologic sunt regiuni de dealuri la 600...1000 m, cu energie de relief de 200...500 m
şi convergenţe hidrografice în depresiuni. Reţeaua de văi secundare afluente Mureşului,
Nirajului, Târnavelor etc, a spart carapacea de aglomerate vulcanice creând un relief
subcarpatic în structurile neogene. Rezultatul evoluţiei este marcat de suprafaţa de eroziune
Lueta la 600...900 m altitudine şi pedimentele de vale pe marginile depresiunilor (I.Mac).
Regiunea este bine populată, urmele de cultură materială cele mai vechi datând din
neolitic; bronz. Continuitatea este marcată în majoritatea aşezărilor care au fost atestate
documentar în secolele XII – XV. În secolele XII – XIII aici au fost colonizaţi saşi şi secui.
Creşterea populaţiei a înregistrat în secolul XX un ritm continuu, mai accentuat după 1960. A
34