Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

eroziunea a creat depresiuni (prin golire); în alte sectoare există dealuri, deci concordanţă
directă. Local, mai intervin cute secundare şi linii de fractură care complică structura de
ansamblu şi imprimă un caracter variat formelor rezultate. Pe acest fond morfostructural
major apar suprafeţe structurale (îndeosebi pe rocile mai dure – aglomerate, conglomerate) şi
abrupturi cuestice cu dimensiuni variabile.
- Relieful pe structura în domuri este caracteristică celei mai mari părţi din centrul
Dealurilor Transilvaniei. Prin bombare, stratele au căpătat căderi de 1...10 o ; ele sunt separate
de sinclinale. În dezvoltarea reliefului structural un rol deosebit l-au avut alternanţele de strate
cu duritate şi consistenţă diferite. Apar cueste, suprafeţe structurale, văi subsecvente etc.
rezultate din intersectarea domurilor de către reţeaua de văi. De aici diversitatea de aspecte
care ies în evidenţă îndeosebi pe cueste.
Rolul litologiei în evoluţia reliefului. În ceea ce priveşte influenţa rocilor în
configuraţia văilor şi dealurilor
se pot separa trei situaţii:
- predominarea stratelor argiloase sau marnoase în care s-au dezvoltat văi largi,
sectoare mlăştinoase şi interfluvii cu versanţi teşiţi; aici pe versanţi domină spălarea în
suprafaţă şi alunecările;
- predominarea faciesurilor nisipoase uşor cimentate în care s-au format văi ceva
mai înguste cu versanţi în pantă accentuată, cu poliţe structurale, intens afectaţi de eroziunea
torenţială; interfluviile sunt rotunjite şi apar adesea ca promontorii, vârfurile sunt ţuguiate şi
separate de şei;
- prezenţa unor orizonturi de rocă dură în alternanţă cu roci friabile; în profilul
văilor, ca şi al dealurilor apar numeroase trepte; pe culmi sunt vârfuri şi şei adânci, iar pe
versanţi se produc: şiroire, torenţialitate, alunecări cu dimensiuni diferite.
2.4. Evoluţia reţelei hidrografice. Formarea reţelei hidrografice aparţinând celor
patru bazine şi în primul rând, a colectorilor principali, în condiţiile evoluţiei paleogeografice
specifice a Depresiunii Transilvaniei în care legătura cu regiunile extracarpatice prin cele trei
porţi s-a format diferit în timp, a suscitat un interes deosebit (Gr. Posea, Al. Savu, V.
Gârbacea, I. Mac, I. Someşan, H. Wachner, V. Mihăilescu, N. Josan, Florina Grecu, N.
Popescu etc.).
Poziţia centrală a bazinului în raport cu lanţurile montane a determinat orientarea
reţelei de râuri ce coborau din Carpaţi. De aici, o reţea cu caracter convergent, care s-a
ierarhizat treptat pe măsura retragerii liniei de ţărm şi a exhumării regiunii.
Modul în care s-a realizat legătura cu exteriorul. Se pare că, după sarmaţianul
mijlociu, singura „poartă” prin care se evacuau apele din bazin era cea someşană, spre care s-a
organizat prima reţea de văi. Al.Savu (citat de Gr.Posea) considera că la finele ponţianului,
când lacul a fost scurs, tot bazinul era drenat către nord-vest.
Jocul tectonic al blocurilor din fundament se pare că a creat, în câmpia rezultată prin
exondare, în lungul faliilor din adânc unele făgaşe mai joase prin care s-a organizat drenajul
râurilor principale (M. Paucă, 1977, îl indică pentru Someşul Mic, Someşul Unit, iar N. Josan
– la Mureş). Totodată, neotectonica diferenţiată local ca intensitate şi sens a provocat
deplasări ale direcţiilor principale ale reţelei secundare de râuri.
Rolul nivelelor de bază regionale în romanian – cuaternar a fost diferit şi a avut drept
urmare extinderea unor bazine în dauna altora.
Pe baza tuturor datelor din literatură, la nivelul întregii regiuni se pot separa: mai
multe faze în formarea marilor bazine hidrografice.
În ponţian superior – dacian întreaga reţea era dirijată spre centru, unde era un
colector orientat spre poarta din nord-vest (Al. Savu).
9