Depresiunea-colinara-Transilvaniei - Profu' de geogra'

• Dealurile Năsăudului. Se află la vest de Someşul Mare şi sud de culmile
munţilor Ţibleş şi Rodnei (contactul este mai puţin relevant şi trece printr-o serie de bazinete
depresionare şi şei de altitudine). Sunt alcătuite din depozite oligocene (gresii) şi miocene
(conglomerate, gresii) ce alcătuiesc o structură monoclinală (cade de la N la S) ce a favorizat
dezvoltarea de văi consecvente, subsecvente, obsecvente şi interfluvii înalte cu şei de contact
(amintesc de Muscelele Argeşului). Dealurile cu înălţimi ce scad de la 950 m în nord la 500 m
în sud sunt încă bine împădurite. Satele (mici şi mijlocii) se află pe văi, în bazinetele
depresionare şi pe terasele Someşului Mare. Au o economie silvo-pastorală. Doar la Pavra
există caolin. Pe seama izvoarelor minerale, oraşul Sângeorz – Băi (10.621 locuitori în 2005)
s-a dezvoltat ca staţiune balneoclimaterică.
Culoarul Someşului Mare este asimetric, având caracter parţial subsecvent. Pe terase
există majoritatea aşezărilor mari şi a căilor de comunicaţie ce duc în Moldova. În vestul
culoarului este oraşul Beclean (11.323 locuitori în 2005), atestat documentar în sec. XIV, târg
important în Evul Mediu; are o topitorie de in şi câteva unităţi industriale (alimentară, textilă).
În partea centrală se află municipiul Năsăud atestat documentar la 1264. În 2005, avea 10.953
locuitori, fiind principalul centru economic, comercial, turistic al regiunii. Sunt mai multe
unităţi industriale de ţesături, alimentare, mase plastice etc.
• Dealurile Bistriţei. Se află în nord-est, desfăşurându-se între văile Someşul
Mare (N) şi Dipşa (V), munţii Bârgău şi Călimani (E) şi obârşia Şieului (SE). Sunt alcătuite
predominant din formaţiuni argiloase, marnoase, tufuri (sarmaţiene şi panoniene) prinse întrun
sistem de cute orientate NV – SE şi N – S. Peste ele, în vecinătatea muntelui se află petice
dintr-un piemont pliocen superior – cuaternar (pietrişuri, nisipuri) cu grosime mică; în vest
apare formaţiunea saliferă. Relieful (V.Gârbacea, 1960) este reprezentat de un ansamblu de
depresiuni, culoare de vale largi, separate de interfluvii. În est, la contactul cu muntele, se află
Piemontul Călimanului. Acesta este format în principal din interfluvii netede (la 700...750 m
altitudine) dominate de câteva vârfuri din aglomerate vulcanice ce ating 900...950 m, separate
de văi înguste. Cea mai mare parte a regiunii este alcătuită din depresiunile Budac (origine
tectonică şi de eroziune, la 400...450 m), Bistriţei (a rezultat prin eroziune, terasele joase au
extensiune; la 350...400 m), Dumitra (de eroziune, culmi separate de văi largi la ± 400 m
altitudine), Şieului (culoar de vale cu terase care se deschide spre N, NV). Acestea sunt
separate de dealuri la 500...600 m (înălţimi mai mari sunt pe cele alcătuite din gresii,
conglomerate). În extremitatea vestică se află Dealurile Şieului axate în principal pe o
structură anticlinală faliată, cu depozite sarmaţiene (pe conglomerate, înălţimi de peste 650 m)
şi cu sâmburi de sare badenieni (V.Gârbacea 1960).
Clima prezintă diferenţe între dealurile înalte la peste 700 m, cu temperaturi medii mai
mici (7 o C anual, - 5 o C ianuarie, 16...18 o C iulie) şi precipitaţii mai multe (800 mm; în SE chiar
şi 1000 mm) şi dealurile joase şi depresiuni, cu temperaturi medii de 8 o C anual, - 4 o C ianuarie,
19 o C iulie, cu precipitaţii moderate (sub 700 mm); precipitaţii abundente în mai – iunie şi
reduse toamna şi iarna. Reţeaua hidrografică aparţine bazinului Şieu (debit mediu de 13,4
m 3 /s) care are ca afluenţi principali pe Bistriţa (7,3 m 3 /s), Dipşa, Budac. Apele freatice
potabile se află în depozitele de terasă. Pe versanţi apar izvoare sărate, sulfuroase.
Vegetaţia aparţine domeniului forestier şi este reprezentată la contactul cu muntele de
păduri de fag ce trec spre vest în fag în amestec cu gorun, gorun şi stejar pedunculat. Ele apar
la partea superioară a dealurilor şi pe versanţii cu pantă mare sau expuşi spre nord. În rest au
fost înlocuite cu fâneţe, pajişti şi diverse culturi (livezi pe versanţi, cereale pe terase).
Izvoarele sărate, rocile sărăturoase au impus o vegetaţie halofilă. Pe cea mai mare parte a
depresiunii se află soluri argiloiluviale (luvisoluri), favorabile culturilor, local în sectoarele cu
exces de umiditate sunt soluri gleice (gleiosoluri), iar pe sărături – solonceacuri.
33