Revista “Dunărea de Jos” – Nr.119 - Centrul Cultural Dunarea de ...

NR.119
Interdicţii
cu toate interdicţiile, nu se opreşte. îşi vopseşte părul în alb,
poartă pantaloni trei sferturi. nu răspunde, latră.
stă uneori în poala unui adult. poate fi tată, observă mişcările
acestora. ar trebui să ardă toate însemnările
despre pierderea copilăriei. mormăie: blasfemii!, în timp
ce-şi ascunde trupul.
mâinile lor se mişcă deodată, zgârie o tablă -
trupul copilului e destins, la fel de moale precum creta,
trupul bărbatului e încordat, imită liniile trasate de copil.
are ochii legaţi, fiecare dintre tuşele sale urmează haotic zgomotul.
nu e nici dreapta, nu e nici stânga: sunt deprinderi pierdute
nu poate să spună ce e acolo. o prelungire spontană a trupului
o neînţelegere o scriere primitivă. maxilarul său mestecă
alcătuirile de calciu şi apă precum un pansament. zgârieturile
pe tablă ale bărbatului se continuă în ţesuturile copilului,
se precipită în măruntaie
mantiile bărbatului se ridică de pe trup. o alcătuire fosilizată
fără miros. de jur împrejur e înconjurat de un oraş nou construit
Coioţii
intram pe rând să vedem coioţii: frunze, pansamente, crengi -
mişcarea lor definitorie: de vânzare - să ne vedem prietenul
urcat pe o scară ce ducea spre gurile de ventilaţie.
pare uşor
alături de coioţii lui. se tăvăleşte cu poftă
în maldăre de cafea
precum într-o preerie
trei prieteni aşezaţi cu faţa spre animale suspendate de tavan
unul singur cu spatele la ele.
el ne-a servit.
a lăsat robinetul să curgă,
şi-a spălat mâinile, apoi mi-a întins un borcan pentru flori. gust.
palmele. a continuat
să facă gesturi ciudate prin maldărele de cafea.
era o repetiţie. ochii i se dilatau, apoi contractau. vedea ceva
ce noi nu puteam: în lipsa mirosului, pupilele reacţionau.
în lipsa mirosului, urechile sale fragile, trupul maleabil, uşor
modificat.
MMXII
11