Revista “Dunărea de Jos” – Nr.119 - Centrul Cultural Dunarea de ...

24
Traduttore...
Russell Baker (SUA)
Irezistibila forţă
Surprinzător că medicina acordă o atenţie atât de
mică uneia dintre cele mai mari calamităţi care s-au
abătut asupra speciei umane! Mă refer, desigur, la forţa
gravitaţională, acest fenomen diabolic care face ca toate
organele şi ţesuturile noastre să se năpustească asupra
pământului cu o viteză din ce în ce mai greu de controlat.
În comparaţie cu ravagiile provocate corpului uman
de forţa gravitaţională, tributul luat de colesterol, alcool,
aerul poluat şi alimentele infestate cu tot felul de
chimicale, care numai poftă de mâncare nu-ţi fac, pare
o joacă de copii. Spre deosebire de forţa gravitaţională,
aceşti asasini pot chiar trece cu vederea opt sau nouă
victime potenţiale, până când se opresc la a zecea, pe
care o trimit pe lumea cealaltă, fiindcă ameninţarea lor
este, de cele mai multe ori,
urmarea unui capriciu.
Nu ştiu prea bine ce se
întâmplă atunci când o mare
cantitate de colesterol se
întâlneşte cu al treilea pahar de
coniac care coboară pe
esofagul uman, dar o
comunicare de un fel sau altul
tot are loc. Colesterolul i-ar
putea propune coniacului:
„Ce-ar fi să ciupeşti din ficatul
© I.V.Anghel
ăstuia cât îi astup eu arterele vitale?” Adesea tocmai
asta şi fac. Dar nu întotdeauna.
Adesea cel de-al treilea coniac probabil că spune:
„Am o idee mai bună. Ce-ar fi s-o tulim prin intestinul
gros şi să-l lăsăm pe amicu’ intact? Poate dă un camion
peste el”.
Asta e, desigur, doar o supoziţie. Adevărul e că toţi
asasinii aceştia acţionează mai mult sau mai puţin la
întâmplare. Dar nu şi forţa gravitaţională. Care nu dă
greş niciodată. Ficatul, de care eşti atât de mândru,
plămânii, pe care i-ai păstrat atât de puri, arterele pe
care te-ai străduit să le ţii atât de curate - toate sunt
trase, fără-ncetare, în jos, în jos, tot mai jos, acolo unde,
de fapt, nu le este locul.
Şi pe ce se lasă? Pe stomac. Care cade şi el, împins
de inexorabila forţă gravitaţională, trăgând cu sine şira
spinării care, în cele din urmă, începe să se înconvoaie,
şi astfel totul o ia la vale, spre genunchi, apoi spre
labele picioarelor.
Forţa gravitaţională afectează îndeosebi gâtul,
porţiunea de sub bărbie. Într-una din zile te postezi în
faţa oglinzii şi constaţi că această parte din tine, căreia
niciodată nu i-ai acordat o prea mare atenţie, pare că
brusc se îndepărtează de bărbie.
Şi ce-a făcut medicina ca să scape omenirea de acest
blestem universal? Ei bine, a inventat chirurgia plastică,
tehnica prin care se stopează, pentru scurt timp, căderea,
mai puţin perceptibilă dar ameninţătoare, a pleoapelor,
gâtului şi a şezutului. Asta e, desigur, la îndemâna celor
bogaţi, care îşi pot permite, dar nu poate împiedica prea
mult organele interne, infrastructura umană, să cedeze
forţei gravitaţionale care insistă ca totul să se apropie
de pământ.
Regimul alimentar este deseori recomandat, potrivit
ideii că, dacă ai ajuns doar un sac de oase, neavând ce
să se mai rostogolească, halul în care eşti nu va deranja
prea mult privirile. Exerciţiile fizice sunt, de asemenea,
prescrise cu toată căldura. Ideea aici este că o
musculatură puternică va putea duce o luptă mai
îndelungată cu forţa gravitaţională, împiedicându-te să te
gârboveşti, până nu mai rămâne nici un cunoscut care
să-şi aducă aminte că nu ai arătat întotdeauna ca un balon
gata să plesnească.
Tocmai această recomandare
de a face cât mai multe
exerciţii fizice îi îndeamnă pe
atâţia oameni să alerge, să
îngrămădească tot felul de
aparate în dormitor şi să-şi dea
sufletul pe terenurile de tenis,
toate fiind bune şi frumoase
pentru cei cărora le place
mişcarea, dar ca şi ineficace în
faţa forţei gravitaţionale.
Necazul e că aceste
exerciţii fac chiar jocul forţei gravitaţionale. Eu însumi
le-am încercat pe toate şi mereu am fost conştient că, ori
de câte ori alergam sau jucam tenis, cu cât săream mai
sus, cu atât mai abitir trăgea forţa gravitaţională de
pleoape, de fălci, de ficat, de stomac.
De aceea cred că cel mai bine ar fi să folosim ...
forţa gravitaţională ca să contracarăm forţa gravitaţională.
Aceasta s-ar putea realiza foarte uşor încurajând oamenii
să petreacă mai mult timp stând cu capul în jos. Ideal ar
fi ca opt ore pe zi să poată fi petrecute mergând în mâini,
folosind astfel forţa gravitaţională pentru a repune fiecare
părticică din corpul omenesc la locul ei. Opt ore în
picioare, opt ore întinşi în pat şi opt ore cu capul în jos ar
neutraliza total efectele nocive ale forţei gravitaţionale.
Unii ar putea spune că e absurd să speri ca milioane
de oameni să meargă în mâini. La fel aş fi spus şi eu cu
ceva vreme în urmă. Mai precis înainte de a observa cât
de uşor a fost să convingi milioane de oameni să alerge.
Traducere de PETRU IAMANDI
MMXII NR.119