Revista “Dunărea de Jos” – Nr.119 - Centrul Cultural Dunarea de ...

Povestirile exemplare din cartea violet
Am pe masa de scris o felie de istorie şi eseistică literară cuprinzând
povestirile unice ale lui Fănuş Neagu. E tăiată cu mână sigură de Viorel
Coman din harbuzul delicios, crescut în pământul dintre „Dunărea Mică”
şi Dunărea Dunăre.
Autorul acestei lucrări de trei sute douăzeci şi trei de pagini scrie
despre Povestirile magice 1 în concordanţă cu fenomenul literar
postbelic dar şi cu întoarceri spre trecutul literar al zonei din Câmpia
Bărăganului sălbatic, fabulos, neliniştit, viforât de
taifunurile istorice din sec. XX.
Neexistând decât un fragmentarium critic (cu excepţia
studiului Viscolul şi carnavalul) 2 şi nu sinteze, viziuni
de ansamblu asupra operei lui Fănuş Neagu, înarmat cu o
cunoaştere de adâncime şi un instrumentar adecvat pentru
cercetare, Viorel Coman îşi propune să înlăture unele
prejudecăţi şi stereotipii deja înrădăcinate, să demonstreze
că proza lui nu este scrisă pentru cititorul leneş, că ascunde
sensuri mai profunde şi structuri novatoare.
Reevaluând temele şi motivele literare specifice,
identificând miturile personale şi, mai ales, devenirile,
metamorfozele temelor, am avut revelaţia unui scriitor
puţin citit, puţin cunoscut, în opera căruia s-au aruncat
până acum doar câteva sonde şi asupra căreia încep să
se fixeze, sufocante ca o crustă, prejudecăţile care vor
stărui, îndârjite precum câinele din Pompei, muşcând din
muntele de lavă. 3
Colindând cu folos prin literatura română şi
universală, prin dicţionarele mitologice şi explicative de la Lazăr Şăineanu,
Al. Ciorănescu la Ivan Evseev, aplecat asupra cuvintelor ca un filolog şi
semiotician pasionat, exegetul îşi începe demersul cu un capitol denumit
Fănuş Neagu par lui-même ca o poartă de intrare spre lumea ficţională,
basmică şi magică, peste care împărăţeşte ultimul gnom. Lista de cuvinte
al căror sens este descifrat nu este mică. Reţinem doar câteva mai
spectaculoase, fie cu caracter arhaic, fie regionale, deci puţin cunoscute:
gnom, filip(i), zănatic, colcovan, daimon, kanun, udmă, pălălau etc. Nu
trebuie confundat daimon cu demon şi derivatele lor, nici luxurie cu
luxuriant. Fiecare termen are istoria şi farmecul său încât cercetătorul se
transformă într-un lingvist adevărat. Fraza se opreşte din tumult ca
pentru o respiraţie necesară expunerii lexicale.
Se deschid apoi toposurile specifice lui Fănuş Neagu ca şi miturile
pe care se fondează creaţia, prin apropieri şi depărtări, uneori polemice
faţă de înaintaşi sau contemporani. Punctele de vedere personale jalonează
şi se impun pentru că au adecvaţie. Viorel Coman nu face doar o analiză/
sinteză rece, obiectivă a snopului de povestiri campestre. El semnalează
structuri, curente ideologice şi literare, mici cedări în faţa canonului
proletcultist, urmate de lepădări fireşti în ediţia „ne varietur” a
povestirilor, selectate de însuşi autorul lor.
Povestirile lui Fănuş Neagu au o evidentă structură simfonică.
Grupate în ciorchini specifici fiecărei etape de creaţie, ele sunt reluate
cu alte atitudini şi, mai ales, cu viziuni epice diferite. 4
Autorul studiului doctoral de faţă secţionează, contextualizează şi
recompune materia şi spiritul naraţiunilor fănuşiene, raportează totul la
spaţii literare din acelaşi perimetru, delimitate de condeie virile ca Ştefan
Bănulescu, Vasile Voiculescu, Panait Istrati şi Constantin Ţoiu, sau la
acele lumi imaginare şi statornicite din literatura Americii de Sud ca la
Gabriel Garcia Marquez.
În centrul privirii lui Viorel Coman stă dimensiunea magică a prozei
autorului În văpaia lunii, cu toate schimbările provocate de timpul
istoric şi biologic al autorului şi al personajelor sale. În mod logic, pentru
a concretiza subiectul tezei sale de doctorat inserează capitole definite
exact şi simplu: Criza magicului, Mrejele magicului, Revelaţia magicului,
Voluptatea magicului.
Analizele sunt minuţioase, făcute cu intenţia de a epuiza întreaga
panoplie de simboluri magice şi de a explica naşterea capodoperelor:
Lişca, Dincolo de nisipuri, Zeul ploii, Pierdut în Balcania, Lupul
sub fereastră şi altele. Astfel, lectorul poate înţelege de ce Fănuş Neagu
NR.119
este încadrat în familia povestitorilor de geniu de la Ion Creangă,
Mihail Sadoveanu, Panait Istrati până la William Faulkner şi
Ismail Kadare.
Critica literară este convocată de exeget pentru a sublinia
valoarea scrierilor autorului comentat sau pentru a fi combătută.
Iată un exemplu de respingere critică în raport cu interpretarea
povestirii Caii albi din oraşul Bucureşti: Nu
Creangă, patternul naţional în evocarea
copilăriei, pare a fi modelul acestor povestiri.
De modelul Ionel Teodoreanu nici măcar nu poate
fi vorba, deşi fraza însiropată şi pletora
metaforică din La Medeleni poate sugera, la
prima vedere, o anumită filiaţie. 5
Comentariile originale nu exclud însă,
uneori, din admiraţie faţă de modelul său, aspecte
excesive. Se descoperă în anumite povestiri
încifrări, un soi de ermetism barbian care-l solicită
pe hermeneut. Acesta găseşte chei pentru
toate lacătele.
Nocturnul, mătasea cuvintelor, sonorităţile
frazei determină asocierea cu proza mateină
(Acasă, Drum întins). Grila mitologică este bine
fixată pe materia pulsatilă ori statică; sacrul stă
bine camuflat în profan ca în proza eliadescă.
Concluzia lui Viorel Coman este bine cumpănită
şi adevărată. Într-adevăr, Fănuş Neagu ia în răspăr teze ideologice
din anii dogmatici şi ai realismului socialist, creând o proză
complexă în care realitatea obiectivă face loc unui lirism ce
transformă literatura sa în proză poematică.
Balcanicul este relevat în tipologie, întâmplări, limbaj şi-n
maniera de a povesti. Lăsând povestea să curgă lin, după vrerea ei,
textul se îneacă într-un limbaj adipos, excesiv metaforizant 6 ca în
Lebăda neagră.
Semnul convingerilor estetice stă apăsat de mâna exegetului
ca urmele unei amprente în ceara fierbinte sau pe crupa unui cal
nărăvaş. Poate că de aceea Viorel Coman nu-i dă prea mult
scriitorului, comparându-i universul literar cu acel fabulos
Macondo din Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez
sau invocând numele lui Dante şi Shakespeare. Povestirile lui
Fănuş Neagu au ceva unic, inefabil şi irepetabil ca-n reţeta din
laboratorul său estetic. Nu profetizăm negativ dar bănuim că din
coapsele Brăilei nepieritoare se va naşte cândva un alt scriitor cu
har artistic.
Studiul se încheie cu două portrete ale aceluiaşi scriitor ce
vădesc admiraţia unui potenţial ucenic în ale scrisului ca şi
neclintirea totemică a celui ce a împins mai departe faima Brăilei
de acolo de unde o lăsase Panait Istrati. Avem înaintea ochilor
Leul în iarnă.
Cartea lui Viorel Coman este cea mai serioasă, amplă şi
penetrantă cercetare a povestirilor lui Fănuş Neagu din câte s-au
scris până acum.
Note:
Maria Cogălniceanu
1 Coman, Viorel, Fănuş Neagu, Povestirile magice, Editura
Istros a Muzeului Brăilei, 2011.
2 Popa, Marian, Viscolul şi carnavalul, Bucureşti, Editura
Eminescu, 1980.
3 Coman, Viorel, op. cit. p. 15.
4 Coman, Viorel, op. cit. p. 42.
5 Idem, ibidem, p. 81
6 Coman, Viorel, op. cit. p. 231.
MMXII
37