4. Metode de calcul energetice Åi aproximative în rezistenÅ£a ...
4. Metode de calcul energetice Åi aproximative în rezistenÅ£a ...
4. Metode de calcul energetice Åi aproximative în rezistenÅ£a ...
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
- pe o porţiune Γ 1 a frontierei se cunosc <strong>de</strong>plasările u i ;<br />
- pe o porţiune Γ 2 a frontierei se cunoaşte încărcarea exterioară t i .<br />
Teorema reciprocităţii lucrului mecanic (Betti) se aplică astfel:<br />
- prima încărcare este încărcarea reală t i (necunoscută pe Γ 1 ),<br />
care produce <strong>de</strong>plasările u i (necunoscute pe Γ 2 );<br />
- a doua încărcare este o forţă concentrată unitate aplicată într-un<br />
punct al frontierei, pentru care se cunosc, din soluţia fundamentală,<br />
în toate punctele, <strong>de</strong>plasările şi tensiunile.<br />
Frontiera Γ, a domeniului D, a corpului care se studiază, se<br />
discretizează, adică se împarte în porţiuni, <strong>de</strong>finite prin noduri. Între<br />
două sau mai multe noduri se <strong>de</strong>finesc elemente <strong>de</strong> frontieră, în<br />
lungul cărora se consi<strong>de</strong>ră că <strong>de</strong>plasările şi încărcarea exterioară au<br />
variaţii cunoscute. În acest scop se folosesc funcţii <strong>de</strong> interpolare.<br />
Astfel se obţin elemente <strong>de</strong> frontieră <strong>de</strong> diverse tipuri, pentru<br />
aproximarea conturului corpului în plan (elemente liniare) sau în<br />
spaţiu (elemente <strong>de</strong> suprafaţă sau <strong>de</strong> volum).<br />
Frecvent se folosesc aceleaşi funcţii <strong>de</strong> interpolare [N (k) i ] atât<br />
pentru <strong>de</strong>plasările u i cât şi pentru încărcarea t i , astfel încât, pentru<br />
elementul <strong>de</strong> frontieră k, se scriu<br />
u i = [N (k) i ]{u (k) }, t i = [N (k) i ]{t (k) },<br />
în care {u (k) } şi {t (k) } sunt valorile nodale (<strong>de</strong> pe frontieră) ale<br />
<strong>de</strong>plasărilor, respectiv ale încărcărilor.<br />
Metoda elementelor <strong>de</strong> frontieră duce la obţinerea unui sistem <strong>de</strong><br />
ecuaţii algebrice lineare <strong>de</strong> forma<br />
[A] {u}=[B] {t}, (3.36)<br />
în care: {u} şi {t} sunt vectorii <strong>de</strong>plasărilor, respectiv încărcărilor<br />
nodale (<strong>de</strong> pe frontieră); [A] – matricea <strong>de</strong> influenţă a <strong>de</strong>plasărilor;<br />
[B] – matricea <strong>de</strong> influenţă a încărcărilor.<br />
Sistemul <strong>de</strong> ecuaţii (3.36) are o configuraţie oarecare, adică este<br />
nesimetric şi „plin”, iar necunoscutele sale sunt <strong>de</strong>finite în nodurile<br />
reţelei prin care a fost discretizată frontiera: în unele noduri<br />
<strong>de</strong>plasările u i , iar în altele încărcarea t i .<br />
Dacă ecuaţiile se grupează convenabil, sistemul (3.36) se poate<br />
scrie sub forma<br />
n<br />
c<br />
n c<br />
u<br />
<br />
c n<br />
t<br />
<br />
A A B<br />
B <br />
c n ,<br />
u<br />
t<br />
<br />
100