Cerul şi cosmosul în „Hexaimeronul” Sfântului ... - Revista Teologica

Cerul şi cosmosul în „Hexaimeronul” Sfântului Vasile cel Mare
săi foarte ascuţiţi la minte”, pe care i-a simţit că îi vor „cere să arate ce punct
de sprijin a avut firea apelor” 41 , pricină pe care, aşa cum am văzut mai sus, el o
identifică totuşi cu Dumnezeu.
În încercarea sa de a tâlcui o realitate energetică şi spirituală circumscriind-o
lumii imediate materiale în care trăia, probabil că totuşi, explicaţia retorică de mai
sus a Sfântului Vasile nu părea atât de convingătoare pentru toţi ascultătorii săi.
La fel ca şi cea pe care o va da iarăşi tot tăriei () imaginând-o ca pe „un
loc care desparte umezeala ... ce duce în sus ce este fin şi purificat şi lasă jos tot
ce este des şi pămîntesc”, a cărei natură o descrie comparând-o cu lucrarea focului
de filtrare a umezelii şi de zvântare a pământului 42 , făcând referinţe în această
explicare stângace şi la elementul eter „fierbinte şi arzător” care „le-ar cuprinde şi
le-ar arde pe toate” dacă nu ar fi „apa din văzduh” 43 .
S-ar putea întrezări astfel, din lunga şi complicata explicare, că Sfântul Vasile
imagina tăria ca pe un mediu intermediar, energetic, fierbinte, cu funcţie de echilibrare
a umidităţii şi a căldurii, pentru păstrarea „bunei întocmiri a văzduhului” 44 ,
însă în cele din urmă el recunoaşte incapacitatea omului de a cunoaşte cu simţurile
această realitate creată, identificând atribuirea numelui de „tărie” dat acestei realităţi
tocmai calităţii sale inefabile. El ne spune că „Scriptura nu numeşte «tărie»
() substanţa rezistentă şi tare, care are greutate şi este solidă; că pământul
ar fi meritat mai potrivit o astfel de numire; dar din pricină că substanţa celor
care stau deasupra pământului este fină şi rarefiată şi nu-i percepută de niciunul
din simţurile noastre, substanţa aceasta s-a numit «tărie» (), asemănător
cu substanţele foarte fine, care nu pot fi sesizate de simţirea noastră” 45 . Avem
iarăşi în această formulare o apropiere de teoria naturii eterice a cerului, de fapt
a „tăriei” ca substanţă sau corp continuu ce umple cerul înţeles ca spaţiu, deşi o
asemenea tâlcuire clară nu se găseşte afirmată explicit la Sfântul Vasile!
Fără a fi mai explicit asupra naturii materiale create a „cerului” şi a „tăriei”
pe care le înţelegea totuşi distincte, Sfântul Vasile afirmă faptul că „propriu
vorbind, numirea de «cer» se potriveşte altcuiva, dar, prin asemănare, are parte
şi «tăria» () de această numire” 46 , identificând, în cele din urmă, pe
baza unor referinţe din Scriptură la cuvântul cer, realitatea cerului cu „locul care
se vede deasupra noastră”, anume cu „văzduhul care fiind dens şi continuu cade
Sfântul Vasile cel Mare
41
Om. III, 5, p. 102.
42
Om. III, 7, p. 105.
43
Ibidem.
44
Om. III, 7, p. 105.
45
Om. III, 7, p. 104-105.
46
Om III. 8, p. 106.
147