Cerul şi cosmosul în „Hexaimeronul” Sfântului ... - Revista Teologica

Cerul şi cosmosul în „Hexaimeronul” Sfântului Vasile cel Mare
întâi că este de aceeaşi cinste cu Dumnezeu şi trebuie să fie învrednicită de aceeaşi
preţuire. Dar poate fi, oare, o mai mare lipsă de credinţă ca aceea de a da materiei
celei fără de însuşiri, fără de chip, urâtă în cel mai înalt grad, urâţenie nespusă – ca
să folosesc chiar cuvintele acelora – de a da, deci, materiei aceeaşi cinstire ca şi
înţeleptului, puternicului şi preabunului Creator şi Ziditor al universului?” 69
Aşadar, din analiza incompatibilităţii dintre o „materie nefăcută” şi deci coeternă
şi un Dumnezeu creator atotputernic, ar rezulta necesitatea logică a existenţei
unui intermediar creat sau necreat în şi prin care să se manifeste puterea
creatoare a lui Dumnezeu, căci dacă nu, atunci materia s-ar substitui total puterii
lui Dumnezeu. Sfântul Vasile intuieşte acest al doilea lucru spunând că: „dacă materia
a fost atât de capabilă încât să primească toată ştiinţa lui Dumnezeu – că aceia
compară materia cu puterea lui Dumnezeu, a cărei urmă nu poate fi găsită (Rm 11,
33) – atunci materia este îndestulătoare prin ea însăşi să acopere toată puterea de
gândire a lui Dumnezeu. Iar dacă aceia spun că materia este inferioară lucrării lui
Dumnezeu, şi aşa învăţătura lor se va preface într-o blasfemie şi mai nesocotită,
pentru că, din pricina defectuozităţii materiei, Dumnezeu n-ar mai fi putut face
şi lucra propriile Sale opere” 70 ; însă nu intuieşte şi pe primul, nevorbind nicăieri
despre vreun intermediar creat sau necreat care să transmită puterea creatoare a
lui Dumnezeu, discursul său în această privinţă evocând, fără să o accepte direct,
doar teoria transmiterii directe a formelor sau raţiunilor divine către „pământul
netocmit şi nevăzut”.
Aşa cum vedem, şi trebuie spus încă o dată acest lucru, sunt condamnaţi aceia
care „compară materia cu puterea lui Dumnezeu” şi ideea că „ma teria ar fi fost
atît de capabilă încât să primească toată ştiinţa lui Dum nezeu”, pentru că materia
ar fi devenit astfel „îndestulătoare prin ea însăşi să acopere toată puterea de gândire
a lui Dumnezeu”. Ori acest fapt îl va accepta, de exemplu, Sfântul Grigorie de
Nyssa, însă într-un mod diferit, interpunând „lumina” creată în prima zi şi „tăria”
() creată în cea de a doua zi, ca locuri şi medii de manifestare a „puterii
de gândire” a lui Dumnezeu, ca un fel de oglindă care nu doar susţine fizic, ci şi
informaţional lumea, transmiţând şi păstrând formele sau raţiunile divine după
modelul cărora sunt create făpturile 71 . De o manieră similară fusese rezolvată pro-
Sfântul Vasile cel Mare
69
Om. II, 2, p. 85.
70
Sf. Vasile, Omilia II, PSB 17, p. 85-86.
71
Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron, PSB 30, p. 99, vorbind despre
facerea luminii: „De aceea trebuie să credem că la temelia tuturor lucrurilor existente
zace câte un temei raţional şi creator chiar dacă acesta întrece cu mult puterea noastră
de înţelegere”, sau p. 102: „se aştepta să intre în lucrare însuşirile puterii creatoare”, şi
103: „căci prin acel cuvânt „deşert” se desemnează o putere care nu-i în stare să cuprindă
163