CURSUL I - Cursuri Medicina

Anatomie şi Embriologie
pelvisului (Arcus tendineus fasciae pelvis), care a fost descris la
fasciile perineului.
Din artera iliacă internă se desprind următoarele trei
ramuri, care se îndreaptă în plan frontal spre viscerele bazinului:
artera rectală mijlocie, artera vezicală inferioara şi artera
ombilicală. Lamele despărţitoare determinate de ele sunt:
aripioarele rectului, septul rectovezicoprostatic şi fascia
ombilicoprevezicală.
Aripioarele rectului se organizează pe traiectul arterelor
rectale mijlocii; ele se îndreaptă de la lamele
sacrorectogenitopubiene spre feţele laterale ale ampulei rectale şi
se fixează pe fascia rectală.
Între rect înapoi, vezica urinară şi prostată înainte, se
interpune puternicul sept rectovezicoprostatic sau fascia
prostato-peritoneala Denonvilliers. În structura lui se
împletesc şi fibrele provenite din fasciile rectală, vezicală şi
periprostatică. Septul are o formă patrulateră. Marginea lui
superioară se prinde pe peritoneul excavaţiei rectovezicale; baza
lărgită aderă la diafragma urogenitală şi la centrul tendinos;
marginile laterale răspund lamelor sacrorectogenitopubiene.
Partea superioară a despărţitoarei rectovezicoprostatice răspunde
înapoi rectului, înainte fundului vezicii urinare şi veziculelor
seminale — ea constituie septul rectovezical (Septum
rectovesicale). Partea inferioară a despărţitoarei se insinuează
între rect şi prostată şi constituie septul recto prostatic.
Septul rectovezicoprostatic conţine vase sanguine
(vezicale inferioare, deferenţiale). El este însă o fascie de
coalescenţă care provine din fuziunea celor două lame peritoneale
ale excavaţiei rectovezicale primare. La embrion, acest fund de
sac coboară până la diafragma urogenitală. Mai târziu, cele doua
foiţe ale fundului de sac se alătură în partea inferioară şi
fuzionează, dând naştere septului rectovezicoprostatic (sau fasciei
prostatoperitoneale). Partea superioară a fundului de sac
peritoneal primar va deveni excavaţia rectovezicală a adultului.
Fascia ombilicoprevezicală se organizează pe traiectul
arterelor ombilicale şi a ramurilor lor – vezicalele superioare. A
fost descrisă la raporturile vezicii urinare.
Spaţiile secundare rezultă din compartimentarea
spaţiului pelvisubperitoneal de către lamele fibrovasculare pe
care le-am descris. Sunt următoarele şase spaţii:
1. Spaţiile laterorectale, pereche, sunt determinate
între muşchii ridicători anali, coccigieni, piriformi - lateral, şi lama
sacrorectogenitopubiană – medial. Acest spaţiu e bogat în vase şi
123