Revista Coloana Infinitului nr. 60 - Brancusi

Comemorări 50
primii amatori ai unei arte necunoscute şi exotice,
venite din Africa sau Oceania, ce răvăşeşte
arta occidentală la începutul secolului. Ca şi ei,
Brâncuşi a putut să vadă curioase statuete din
lemn, sumar cioplite, cu ocazia marii retrospective
consacrate lui Gaugain la Salonul de Toamnă din
1906, la care el însuşi a participat.
Cioplirea directă va fi tehnica de lucru pentru
“Cuminţenia pământului”, pe care Brâncuşi
o sculptează în 1907-1908 în blocul de piatră cu
caracter de relicvă, ce seamănă cu un fragment al
pământului din care el degajează o formă frontală
şi statică, bine cunoscuta chircită într-o atitudine de
idol milenar, gal sau oriental. Faţa sa inexpresivă,
cu ochii şi gura gravate sumar, evocă figurile
bizar simplificate, absorbite în jocul lor imobil, a
marilor compoziţii de Matisse, realizate mai târziu
(Muzica, 1909-1910).
Faptul de a sculpta direct o figură, ca
introdusă, concentrată pe fundul unei pietre,
devine în curând obiectul şi subiectul sculpturii,
cu titlul deja generalizând şi o atitudine simbolică.
Menţiunea Prima piatră directă, înscrisă de
artistul însuşi pe spatele unei fotografii sau publicate
mai târziu sub reproducerea unui “Cap de
Femeie” (1907), sculptură astăzi dispărută, indică
în suficientă măsură importanţa evenimentului,
în timp ce se estompează trăsăturile obiectului
reprezentat ori ale făpturii de care era vorba.
Sculptura directă produce o formă mai curând
decât reproduce: devotamentul/fidelitatea faţă de
material şi deci procesul de lucru se substituie
cel al modelului, sculptorul având întotdeauna
în minte să protejeze piatra de origine. Altădată
destinat turnării în bronz, prin intermediul ghipsului,
modelajul este deci abandonat de Brâncuşi
pentru sau prin fasonarea blocului de origine. Dar,
fapt paradoxal, majoritatea originalelor în piatră
sau în marmură pe care Brâncuşi le va sculpta de
acum înainte vor fi turnate în bronz, ca şi cum reproducerea
turnării ar trebui acum să redubleze şi
să reveleze – cu uşoare diferenţe, adesea – forma
primordială extrasă din profunzimile materialului.
Motivul “Sărutului” constituie în această privinţă
o excepţie: niciodată reprodus în bronz, el este de
asemenea primul motiv ce urmează o dezvoltare în
serie. Sculptat în piatră, “Sărutul” este o emblemă
sau un simbol al fragmentului (blocul) şi manifestul
de modernitate al sculptorului (cioplirea
directă).
Primul “Sărut” (1907-1908) are o formă
cubică în care personajele
trunchiate
ca jumătate din corp
sunt legate într-un
singur bloc, potrivit
unei corespondenţe
a ochilor, gurilor
– prin forţa paralelă
a braţelor stilizate
ca şi cum aceasta
era masa pietrei interioare
şi exterioare
care unea figurile.
Amănuntele
inutile – nas, gât,
etc., - dispăreau de
Vrăjitoarea
pe suprafaţa pietrei,
încă şi mai senzuală
prin armonia tratamentului aplicat. Versiunile
care urmează vor alterna forma cubului cu cea a
stâlpului-coloană, dirijându-se spre o simplicitate
şi o geometrie din ce în ce mai extinse.
“Sărutul” din cimitirul Montparnasse, instalat
la sfârşitul lui 1910 pe mormântul unei tinere
rusoaice cu destin romantic (ea se sinucide din
dragoste), aparţine formei cuplului-coloană unde
figurile sunt legate pe toată înălţimea picioarelor,
repliate şi alăturate în îmbrăţişare. Înainte de a fi
definitiv fixate în stela compozită care termină
seria (Borna-frontieră din 1945), cuplul, redus la
cercul ochilor reuniţi, dispare în verticala “Coloanelor
Sărutului” (1916-1918), al căror dublu
stâlp va ritma spaţiul atelierului.
Puţin după “Cuminţenia pământului” şi
primul “Sărut”, Brâncuşi sculptează în marmură
două opere care iniţiază o serie (“Muzele adormite”,
“Tors” în variantele sale) şi configurează
opera ca simbol al fragmentului, extras al
pământului şi bucată/porţiune a lumii. Precedând
cea dintâi “Muză Adormită”, “Somnul” (1908) lasă
faţa înfăţişată ca o figură ascunsă ori îngropată în
marmura de abia cioplită unde, într-un du-te-vino,
chipul, ori mai dur, piatra se manifestă între haos
şi viaţă. Un prim “Tors” feminin (1909-1910), ieşit
de sub coapsa “Rugăciunii” şi tăiat/cioplit după
acelaşi model, exaltă neprihănirea marmurei cu
delicateţe, lucrate într-o sculptură în relief pe o
singură parte: aleasă pentru forma sa fragmentară,
această mică parte din care Brâncuşi păstrează
faţa fracturată, va fi exact intitulată “Fragment
14 Coloana Infinitului, anul X, vol I. (nr. 60) • 2007 Timiºoara