Revista Coloana Infinitului nr. 60 - Brancusi

A reuºit sã repete aproape toatã materia când
un zgomot în fereastrã i-a distras atenþia. Încã nu se
înserase ºi a vãzut unul din adidaºii sãi zburând efectiv
prin faþa geamului. Se repede la fereastrã ºi-l vede
atârnat de un cârlig la capãtul unei undiþe mânuitã de
un tânãr.
-Hei, ce faci Dã-mi adidasul înapoi! strigã Irina
cât a putut de tare.
-Dacã vii sã mã sãruþi, veni rãspunsul.
-Ce vorbe-s astea! Nu îmi plac glumele tale. N-
auzi, dã-mi-l imediat înapoi!
-Atunci, dacã nu vrei sã-mi dai un sãrut, vrei sã
fii soþia mea
-Eºti nebun, nici nu te cunosc.
-Lasã cã o sã ne cunoaºtem. Ne întâlnim desearã
la cinã. ªi nu uita cã eu sunt perechea ta, aºa cum adidasul
din mâna mea este perechea celui din mâna ta.
Voi veni la ora 18.
ªi bãiatul plecã, iar Irina era uimitã, furioasã,
neliniºtitã, nici ea nu mai ºtia câte sentimente o încercau.
Vroia sã-ºi recupereze neapãrat încãlþãmintea,
dar cum sã ia o astfel de hotãrâre. Prietena ei încercã
sã o liniºteascã ºi apoi nu avea nimic de pierdut, dacã
se duce la întâlnire.
-Nu mã lãsa singurã, vino cu mine, o implorã Irina.
Prietenul la nevoie se cunoaºte, spune un proverb,
iar Irina avea o prietenã de nãdejde. Ajunse la cantinã,
au aºteptat ºi dupã ce au terminat masa, dar nu a venit
nimeni la ele. Tot priveau în jur ºi se întrebau din priviri:
Cine sã fie, de ce nu vine
-ªtii cum aratã bãiatul pe care- l aºteptãm
-Nu l-aº putea recunoaºte, l-am vãzut vreo câteva
minute, rãspunde Irina.
-Era blond sau brunet
-Mai degrabã ºaten, dar nu-mi aduc bine
aminte.
-Uite tipul acela de acolo, n-o fi el
-S-ar putea, dar nu sunt sigurã. Ne va recunoaºte el!
-Sã mai aºteptãm atunci.
-Bineînþeles, pentru cã trebuie sã-mi recuperez
adidaşii de la nebunul, care mi i-a luat. Ce farsor!
Iatã cã, în sfârºit se apropie, timid, de masa lor,
doi tineri.
-Eu sunt hoþul, mã numesc Grig ºi sunt student
la medicinã în ultimul an, îndrãzni sã murmure unul
din ei.
Se fac prezentãrile de rigoare. Urmeazã o lungã
tãcere.
-Deci , te-ai hotãrât întrebã în cele din urmã
Grig. Dacã accepþi sã te mãriþi cu mine, îþi înapoiez
adidasul. Mâine depunem actele la primãrie.
-Dar mâine am examen la statisticã ºi este foarte
greu.
-Bine, te mai las sã te gândeºti pânã mâine, dupã
Proză
examen.
-Dar nu sunt înstãritã, cum probabil par, dupã
hainele pe care le port. Sã ºtii cã nu am nimic altceva
decât ceea ce vezi pe mine, crede-mã.
-Tot ce vãd îmi este de ajuns. Baftã mâine la
examen!
-Sã fie!
Tânãrul i-a plãcut foarte mult Irinei, din primul
moment, dar cum sã accepte propunerea lui, fãrã sã-l
cunoascã, ce-o sã zicã familia ei, dar…nici n-ar fi vrut
sã rãmânã fãrã adidaºii ei ultramoderni. O dilemã greu
de rezolvat.
-Mâine voi lua o decizie, acum mã voi concentra
asupra examenului de statisticã, decide Irina, dar
adormi cu chipul tânãrului în gând. ªi tot cu el în gând
se trezi.
Evenimentele s-au derulat foarte repede dupã
aceea. A trecut cu brio examenul de a doua zi, l-a
luat pe Grig de bãrbat, a reuºit sã-ºi convingã pãrinþii
cã decizia luatã a fost bunã, ºi-a rupt adidaºii într-o
excursie la munte, cãþãrându-se dupã o floare de colþ,
este azi un prosper om de afaceri, are un bãiat ºi o
fatã, acum studenþi amândoi ºi a împlinit 25 de ani de
cãsnicie fericitã.
Epilog.
La aniversarea celor 25 de ani de cãsãtorie, Irina
a aflat cu surprindere de ce a aºteptat în zadar un cuvânt
sau mãcar o privire din partea lui Grig, tot drumul pânã
la primãrie, adicã mai bine de o jumãtate de orã, atunci
când au mers sã-ºi depunã actele. Grig a mãrturisit cã
nu se aºtepta ca Irina sã accepte aºa de repede sã se
mãrite cu el, de fapt cu un necunoscut. Poftise el la
ceva, e adevãrat, dar nu la însurãtoare.
Jose Manuel Barroso
văzut de Ştefan Popa Popa’s
Coloana Infinitului, anul X, vol I. (nr. 60) • 2007 Timiºoara
59