Revista Coloana Infinitului nr. 60 - Brancusi

More documents

Recommendations

Info

stau altfel în teoria limbajelor, esenţa indo-europeană fiind regăsită în toate limbile desprinse din ea. Tot astfel, nu mai este surprinzător să găsim, chiar în ceea ce însemnă casa ţărănească, asemănări de neimaginat din perspectiva distanţelor istorice vechi între pătulele şi căpiţele de fân din Maramureş şi îndepărtata Asturie (nordul Spaniei, dincolo de Ţara Bascilor). Aşa cum se surprind asemănări stranii între covoarele olteneşti vechi şi cele mexicane. Din fericire există şi poziţia de echilibru între extreme, ea fiind exprimată de regretata Corina Nicolescu: „… considerăm că nu este posibilă deplina înţelegere a trăsăturilor originale ale locuinţei clasei stăpânitoare – curţi, palate şi conace – fără cunoaşterea fondului Arhitectură Arhitectură populară local, tradiţional, pe care s-au altoit încă de timpuriu arhitectura bizantină, iar mai târziu s-au grefat unele elemente ale construcţiilor proprii Europei occidentale” 5 . Echilibrul acesta, absolut normal, a fost de altfel programat de autoare: „În lucrarea de faţă, am stăruit asupra acelor valori ale culturii noastre care pot demonstra, pe de o parte, creaţia originală românească, iar pe de altă parte, participarea lumii româneşti la cultura europeană şi cea a Orientului Apropiat” 6 . Analiza autohtonismelor şi a influenţelor trebuie să respecte un principiu pe care cercetătorii de azi îl consfinţesc în ceea ce priveşte geniul lui Constantin Brâncuşi. S-a exagerat desigur atunci când acest artist absolut universal, posesor al ritmurilor ancestrale, a fost revendicat în spaţiul restrictiv român, gorjean (hobiţean chiar). Cei dispuşi să gândească astfel au fost uluiţi la citirea concluziilor unora care au aflat corespondenţe ale artei sale în Mexic sau Maroc, iar noi suntem convinşi că se pot afla chiar şi în Australia, doar că nu s-au căutat (în treacăt fie zis, personal am constatat asemănări de decoraţie şi cromatică între ceramica aborigenă de la antipozi şi ceramica de la Cucuteni de acum 5 milenii). Aceasta însemnă că ritmurile brâncuşiene nu au spaţiu, ci doar timp, la fel cele ale construcţiei originare (alta decât cea care imită cu bună ştiinţă). La Corina Nicolescu mai găsim o sugestie interesantă în legătură cu relaţia Orient – Occident, numai că aceasta nu ni se pare doar succesivă, ci în primul rând sincronă. Factorul uman nu poate fi exclus din logica influenţelor. Călătorind atât în Occidentul Renaşterii, cât şi în lumea islamică, domnitorii şi boierii valahi şi moldoveni din veacurile XV-XVIII nu aveau cum să nu se contamineze de cele ce vedeau în lumea largă în materie de construcţie civilă mai ales. Dar întorşi acasă, nu puteau să nu recomande meşterilor, chiar şi atunci când erau străini, să respecte 30 Coloana Infinitului, anul X, vol I. (nr. 60) • 2007 Timiºoara unele obişnuinţe strămoşeşti, moştenite conştient, dar şi inconştient. Cel mai bine se poate observa acest fapt prin studierea relaţiei interior-exterior în construcţia civilă (cea religioasă fiind mai mult condiţionată de anumite canoane clericale). Mentalitatea (ritmul) personajului nobiliar occidental era dominată de o anumită ostentaţie, ceea ce se vede clar în luxul exterior al palatelor, castelelor, între proprietari fiind o adevărată concurenţă… estetică. Nu de puţine ori orgoliul exterior ascundea o anume mizerie, sărăcie interioară. Dimpotrivă, islamul (ca religie şi comportament – ritm psihologic) reduce ostentaţia, fala, ea fiind întoarsă în interioarele de basm. Astfel sunt concepute palatele de la Istanbul, dar mai ales cele ale califilor mauri din Spania. Granada, de pildă, este o construcţie inobservabilă din afară, în timp ce interioarele sunt de-a dreptul strălucitoare, de un bun gust adesea superior decoraţiilor baroce şi rococo ale palatelor apusene. Nici chiar Topkapî, palatul potentaţilor sultani turci, nu este altfel: banal în exterior şi rafinat în interioare. Seraiul, haremul mai ales erau ascunse de ochiul simplului cetăţean, care nici nu avea voie să ridice privirea în faţa celui puternic. În schimb, stăpânii simţeau nevoia, ritmică, de desfătare egoistă. Domnitorii şi boierii din Ţările Române au avut prilejul să observe şi o parte şi alta a acestei „priviri” duble şi, în conformitate cu unele obiceiuri străvechi, au combinat cele două atitudini, dar fără să exagereze vreuna, adică au construit exterioare destul de arătoase, dar nu prin exagerare, mai „vizibile” decât cele islamice, influenţate cel mai adesea de arhitectura italiană (renascentistă, desigur), dar interioarele le-au păstrat în spiritul mai lent şi confortabil al Orientului, de care s-au lăsat cu precădere seduşi. Ei erau aşadar în cea mai mare parte personaje cu gândire şi aspiraţie occidentale, dar cu comportament oriental. Astfel, nu pot fi “privite” construcţiile civile din Ţara Românească cu precădere din secolele XVII- XVIII decât din această perspectivă combinatorie, care, evident, a şi produs incontestabila originalitate a arhitecturii numită brâncovenească, aceea care a provocat în continuare concepţia neo-românească din secolele următoare. 1 Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii în România, vol. I, Editura Academiei R. S. R., Bucureşti, 1965, p. 11. 2 Idem, ibidem, p. 114. 3 Virgil Vătăşianu, op. cit., p. 175. 4 Idem, ibidem, p. 114. 5 Anca Brătuleanu, Curţi domneşti şi boiereşti în România. Valahia veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea, Editura Simetria, Bucureşti, 1997, p. 4. 6 Idem, ibidem, p 6. (Din revista Brâncuşi, serie nouă, nr. 3 (23), martie 2006, Târgu Jiu)
Patrimoniu Eminescu, poet creştin Coloana Infinitului, anul X, vol I. (nr. 60) • 2007 Timiºoara Raluca LozbĂ La împlinirea a 157 de ani de la naºterea Marelui Poet, cel care a înãlþat altarul pur al limbii sfintelor Cazanii, înnobilându-l prin harul sãu, simt cã trebuie sã scriu ceva inspirat despre Mihai Eminescu. Fãrã patetisme ºi fãrã osanale deºarte. Dar ce Detractorii lui au lucrat cu abilitate; elevii (nu toþi!) dar ºi unii critici îl socotesc demodat; adulatorii l-au banalizat prin prea deasa citare, mai puþin citire atentã. Icoana are valoare doar pentru omul credincios, pentru un necredincios sau un ateu ea poate fi un fel de grafitti sau un poster. ªi atunci m-am gândit sã rãsfoiesc un volum de poezii scrise de M. Eminescu, zicându-mi cã la urma urmei pot afla un rãspuns la întrebarea ce mã frãmântã: Ce e icoana Cum a cinstit-o cel mai mare poet al neamului, reper al culturii naþionale Cercetãtorii au glosat teme, motive, simboluri prezente în lirica eminescianã, foarte des întâlniþi, fiind termenii religioºi. Mi l-am imaginat atunci pe Eminescu tânãr, adolescent, increzãtor în idealuri, în propria devenire, profund creºtin, cel care îºi înãlþa ochii „la steaua singurãtãþii”. Am recitit versurile scrise la începutul carierei sale scriitoriceºti ºi acum încerc sã rãspund prin gândurile poetului tânãr, vouã, deopotrivã tineri ºi maturi. Eminescu, poet creºtin, a cinstit icoana considerând-o o poartã de comunicare cu Divinitatea. Pentru tânãrul creator, primii patru ani de la debutul din 1866 au însemnat cãutãri asidue, confruntãri, aºteptãri dar ºi izbândã: recunoaºterea talentului. Lumea lui era populatã de îngeri ºi icoane, simboluri ale puritãþii ºi ocrotirii divine. Puritatea geniului sãu, expus tuturor vicisitudinilor ºi intervenþiilor din exterior, biciuit de „pigmeii” care-l sileau sã- ºi ducã crucea ºi sã se sacrifice pe Golgota neamului românesc, a fãcut sã i se reproºeze cã nu e istoric, cã nu e lingvist, cã l-a fãcut geniu pe A. Pumnul, cã exagereazã cu preamãrirea unor scriitori mãrunþi din trecut. Dar tânãrul Eminescu, aflat la începuturi, între 1866- 1869, a reuºit prin actul de creaþie sã decanteze în oglinda eului setea de frumos, de perfecþiune, credinþa statornicã a unui adevãrat creºtin, care l-a însoþit pânã la sfârºit. Chiar în prima poezie, A. Pumnul, dascãlul sãu, va fi aºezat într-o lume în care îngerii în cor intoneazã, ca ºi învãþãceii din Cernãuþi, „a sferelor cântare”. E cea dintâi atestare a unui termen religios în lirica sa. (La mormântul lui Aron Pumnul) Îngerul plânge ºi cântã sporind misterul nopþii ºi dorinþa de a comunica cu Cel Nepãtruns. Îngerul e „pavãzã ºi tainã, iubire”. (Misterele nopþii, 1866). „Îngerul iubirii, îngerul de pace” este invocat în 1867 de poet ca sã vegheze asupra þãrii în Ce-þi doresc eu þie, dulce Românie. Desele trimiteri la elementele creºtine: cruce, înger, icoanã ne uimesc prin forþa credinþei unui tânãr cu vocaþie religioasã. „Icoana ce-a iubit” (Amorul unei marmure) poate semnifica în text copilãria, dar prefigureazã ºi iubirea. A privi o icoanã înseamnã a comunica prin intermediul rugãciunii cu Dumnezeu. Madona Dumnezee, cu chip de înger, i-a ascultat tânãrului Eminescu „Rugãciunea” impecabilã, publicatã mai târziu: „Rugãmu-ne îndurãrilor Luceafãrului mãrilor Din valul ce ne bântuie Înalþã-ne, ne mângâie Privirea adoratã Asupra-ne coboarã O, Maicã Preacuratã ªi pururea fecioarã, Marie.” ªi tot o icoanã, aceea a Naºterii, trebuie sã-i fi inspirat versurile emblematice din „Colinde, colinde” (1878): „De dragul Mariei ªi-a Mântuitorului Luceºte pe ceruri O stea cãlãtorului.” Privind cu ochii sufletului icoanele la care se rugase în casa cãminarului Gh. Eminovici, inima i s-a înfiorat iar rugãciunea îi va fi fost ascultatã, ajutându-l sã treacã prin „valurile vieþii”. Icoana s-a identificat în creaþia eminescianã cu perfecþiunea, frumuseþea, puritatea ºi poezia. Cea mai expresivã metaforã – icoana, este întâlnitã în poezia Epigonii. Puritatea sufleteascã a înaintaºilor este asociatã cu un „înger” iar corola de minuni a lumii este „de icoane un palat”. Poezia este admirabil definitã prin cei doi termeni pe care i-am luat în discuþie: „Ce e poezia Înger palid, cu privirile curate Voluptos joc cu icoane ºi cu glasuri tremurate Strai de purpurã ºi aur peste þãrâna cea grea”. Astfel gândea Eminescu despre icoane ºi îngeri. Azi cei care nu cred în nimic, jalnici susþinãtori interesaþi ai unor pseudoreligii, se silesc sã ne/ sã vã arate vouã, celor cu credinþã, cã sunteþi idioþi ºi cã trebuie sã vã ruºinaþi când vã închinaþi ºi vã faceþi rugãciunea. Eminescu ºi icoanele au fost deopotrivã þinta unor atacuri fãcute de spirite pedestre, dornice de a se bãga în seamã, atacând furibund ceea ce înseamnã valoare ºi reper în conºtiinþa românilor. Versurile eminesciene sunt atât de actuale când îi creioneazã pe Junii corupþi (1869, 31 ianuarie) încât meritã a fi citate pentru actualitatea lor: „Dar cel puþin nu spuneþi cã aveþi ºi simþiminte Cã-n veci nu se îmbracã în veºtede veºtminte Misterul cel sfânt; Cãci vorba voastrã sunã ca plâns la cununie Ca cobea ce îngânã un cânt de veselie Ca râsul la mormânt. 31
Page 1 and 2: Editorial Revista COLOANA INFINITUL
Page 3 and 4: ortodoxă românească, folosindu-s
Page 5 and 6: Comemorări 50 brâncuşiană” a
Page 7 and 8: Scrisoare către Mademoiselle POGAN
Page 9 and 10: Comemorări 50 Piatra a început s
Page 11 and 12: Résumé: La sagesse antique peut-
Page 13 and 14: Comemorări 50 Muză dormind timp B
Page 15 and 16: de tors”/ “Fragment al unui tor
Page 17 and 18: Comemorări 50 Triunghiularul discr
Page 19 and 20: Comemorări 50 Poezii Închinate Ma
Page 21 and 22: Comemorări 50 Victor N. T. Popp -
Page 23 and 24: C.S. Nicolaescu-Plopşor a avut loc
Page 25 and 26: Comemorări 50 O zi de neuitat în
Page 27 and 28: Comemorări 50 întâlnim scris, la
Page 29: Arhitectură Spiritul european, Occ
Page 33 and 34: dintr-o icoană veche, un copil pre
Page 35 and 36: Înger dulce de plăcere S-a ivit s
Page 37 and 38: „ridică paharul pentru viitor”
Page 39 and 40: minte, la unele piese soldaţi în
Page 41 and 42: Contemporanii noştri Din mâini, d
Page 43 and 44: De la început vă mărturisesc că
Page 45 and 46: Contemporanii noştri Popa,artistul
Page 47 and 48: Proză 21 septembrie 2006 (file de
Page 49 and 50: Proză nişte flăcări de lumină
Page 51 and 52: Poesis Mariana Strungă Din volumul
Page 53 and 54: Muzică Omagiu la o aniversare a ma
Page 55 and 56: devine preferatul publicului clujea
Page 57 and 58: Picãturile Îmi picurã în ochi l
Page 59 and 60: A reuºit sã repete aproape toatã
Page 61 and 62: Poesis VASILE FILIP Cerul Cerul mi
Page 63 and 64: Tainic florile şoptesc! Cu faţa m

Revista Coloana Infinitului nr. 60 - Brancusi

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?