Revista Coloana Infinitului nr. 60 - Brancusi

More documents

Recommendations

Info

În primul rînd aş dori să-i salut pe gorjeni pentru respectul ce îl poartă înaintaşilor acestor locuri. Apoi, ca fiu al spaţiului prin care Tismana îşi taie matca spre a se întîlni cu bătrînul Rhabon, mă simt părtaş la trăirile urmaşilor din Ţara lui Litovoi. De Maestrul Constantin Brâncuşi, mă leagă atît locul naşterii (vecinătatea satelor), cît şi diferenţa între zilele noastre de naştere, de o zi în calendarul lunii februarie. Doar că la naşterea mea Maestrul avea vîrsta de 73 de ani şi purta în spate o operă ce avea să devină peste timp fundamentul modernismului în sculptură. Nu îmi este greu să vorbesc despre viaţa şi opera sa. Din respect, las specialiştii să facă acest lucru. Nu de alta dar, s-au găsit destui, mai ales în ultima vreme, care să ne dea lecţii cum şi în ce mod să facem socotelile pentru a stabili care sunt „cei mai mari români”! Se pare că facem parte dintre acele popoare care nu înţeleg că trebuie să preţuiască, pe cei care creează, în ascensiunea lor şi nu după ce au fost recunoscuţi de către alţii, ori atunci cînd nu mai sunt. Naţia aceasta a dat şi va mai da oameni de artă. Dar ce păcat că mulţi dintre aceştia au plecat sau pleacă spre alte locuri unde li se oferă condiţii pentru afirmarea lor deplină. Revendicăm apoi statutul de fiu al naţiei şi ne mîndrim cu truda şi talentul celui care a devenit „mare” prin ţări străine. Cei care reuşesc pe meleagurile natale sunt trataţi cu invidie. Doamne, cît de egoişti suntem!... Să fie aceasta una din slăbiciunile cu care am fost blestemaţi sau este doar un capriciu... Îmi este teamă să dau un răspuns şi nici nu sunt în măsură să acuz pe cineva. Atîta ştiu că alte popoare îşi apreciază valorile, acumulînd pe lîngă respect şi profituri uriaşe. V-aţi întrebat vreodată de cîte ori a plîns Constantin Brâncuşi, în sufletul său, de dorul de ţară, de ai săi... De ce îşi procurase el acel ceaun de făcut mămăliga, acel cazan cu care făcea ţuica cinstindu-şi prietenii sau musafirii... Poate din orgoliu, demonstrînd că romînii au tradiţie. Sau, poate, pentru a nu îşi înstrăina sufletul de rădăcini. Noi spunem că Maestrul Constantin Brâncuşi este al nostru, francezii că este al lor... Cînd, de fapt Brâncuşi este al tuturor. El este universal. Doar Comemorări 50 Eternul Constantin Brâncuşi Vlad Cernea Jerca 6 Coloana Infinitului, anul X, vol I. (nr. 60) • 2007 Timiºoara rădăcinile îi rămîn înfipte în această grădină unde se odihnesc oasele străbunilor. Cînd muzica, pictura, sculptura, vorbesc lumii în aceeaşi limbă, artiştii nu-şi mai aparţin nici chiar lor. Aparţin lumii. Ei sunt deschizători de drumuri, blestemaţi să rămînă veşnici. Sunt sigur că sufletul lor colindă încă multă vreme pe meleagurile dragi cîndva. Aşa s-a întîmplat şi cu sufletul lui Constantin Brâncuşi. Altfel, întrunirea noastră de astăzi ar fi lipsită de esenţă. El este pe-aici, pe undeva, cu pipa în colţul gurii, aşezat picior peste picior pe scaunul din atelier. Şi zîmbeşte admirativ explicîndu-ne parcă: „Privindu-mi operele , de fapt, citiţi în sufletul meu!” Brâncuşi Cîte vise deşarte, Vise de adolescent, Pîrguite de iluzia Timpului!... Doar tu, De la piramide încoace, General fără oaste, Cîştigi mereu Bătălia cea mare! Requiem lîngă masa tăcerii Masa tăcerii (detaliu) Iar mi-au migrat din suflet cocorii înspre sud Ca nişte visuri albe pe necuprinsul cer – Şi, Doamne, cîtă trudă, cînd fîlfîiri aud, Să desluşesc plecarea spre-acel temut mister. Se trage orizontul cu-un pas spre asfinţit Şi soarele se taie în două jumătăţi – În cumpănă e ziua ca un moşneag trudit Ce stă în aşteptarea umilei judecăţi. Şi-un clopot bate clipa în dunga unui veac În depărtări mă strigă chemări fără răspuns – Deşi-mi adaug ziua, mă simt tot mai sărac... Cu cît, mereu, le număr, nicicînd nu-s de ajuns.
Scrisoare către Mademoiselle POGANY Într-o toamnă tîrzie cu ghirlande în păr, Cînd poeţii veni-vor să cinstească-n Cetate, Noi vom fi nişte umbre între Mit şi-adevăr, Păstoriţi către Calea unde umbre sunt toate. Lasă-ţi gîndul femeie să mai zburde hai-hui, Alte lumi se vor naşte, galaxii se vor pierde, Viaţa asta-i povestea ce cîndva, ai s-o spui... Vin nepoţii din urmă amintiri să-ţi dezmierde. Şi, încet peste toate, doar uitarea balsam Va porni să mai şteargă amintiri prin albume – Noi vom fi doar icoane, sfidînd timpul infam, Revenind, doar în vise, de ne strigă pe nume!... Şi sub freamăt de gînduri cînd se ţes simfonii, Cînd vor scrie poeţii despre nuferi şi stele, Ca zeiţa din Rodos tu din umbre să vii, Să dezlegi iar izvorul însetatei ulcele. Iar cînd vinul va curge cum lumina-n priviri, Se vor naşte idile, se vor scrie poeme – Tu să spui doar povestea unei triste iubiri Cu noi doi şi-Atlantida cea pierdută în vreme! Dor de Hobiţa Comemorări 50 ...Pe aici, pe unde-s eu, Umblă numai un dor greu – Şi cum trece,-n urmă lasă, Grea povară, dor de-acasă!... Zbor de Pasăre Măiastră Tăind zarea cea albastră Pînă hăt, departe-n zări, Peste mări şi peste ţări. Fiindcă dorul ce-l port eu Nu mi-l ia nici Dumnezeu... Că-s lăsat să port în sîn Suflet de ţăran român. Verde-i codrul şi tăcut De atîta dor durut – Bistriţa-ntre maluri strînge Dor ce vremea nu-l învinge... Dorule, măi, dor nebun, Nu mă căuta pe drum, Că n-am vreme de umblat Şi nici mîndre de lăsat. Dorule, măi, dor pribeag, Ciopli-te-aş în lemn de fag, Şi de stîlpul de la tindă Cu frînghie să te prindă!... Că pe-o piatră necioplită Doarme-o muză-n somn topită, Şi cu capul pe pridvor Strînge dorul în fuior... Şi cum trece vînt de seară Peste piatră lin coboară, Dăltuind chipul făpturii, Cu-n surîs în colţul gurii. Dor Domnişoara Pogany Brâncuşi, la Hobiţa Chiar de sunt şi după moarte, Sunt cu voi, dar, sunt departe – Căci supus lui Dumnezeu, Nu-s nici idol şi nici zeu!... Sunt doar om, şi-n lut îmi trec Trupul meu cînd am să plec – Dar vă las, c-aşa vru soarta, Să intraţi, deschisă Poarta!... Iar la drum, de gard proptite, Două bănci, din lemn, cioplite – Primenind mereu ţăranii Ce se trec, pe rînd, cu anii. Şi cu ei, căci le sunt rudă, Rostuind a vremii trudă, Dau să trec de stîlpul Porţii Dar mă vede ochiul morţii... Constantine, Constantine, Mă-ntreabă muica de tine, De ţi-e greu, de-ţi este bine, Pe-acolo, prin ţări străine... Cum mă vede mă şi cheamă Să îmi ceară bani de vamă, Dar cum moartea n-o chem eu, Să-i plătească Dumnezeu! Coloana Infinitului, anul X, vol I. (nr. 60) • 2007 Timiºoara 7
Page 1 and 2: Editorial Revista COLOANA INFINITUL
Page 3 and 4: ortodoxă românească, folosindu-s
Page 5: Comemorări 50 brâncuşiană” a
Page 9 and 10: Comemorări 50 Piatra a început s
Page 11 and 12: Résumé: La sagesse antique peut-
Page 13 and 14: Comemorări 50 Muză dormind timp B
Page 15 and 16: de tors”/ “Fragment al unui tor
Page 17 and 18: Comemorări 50 Triunghiularul discr
Page 19 and 20: Comemorări 50 Poezii Închinate Ma
Page 21 and 22: Comemorări 50 Victor N. T. Popp -
Page 23 and 24: C.S. Nicolaescu-Plopşor a avut loc
Page 25 and 26: Comemorări 50 O zi de neuitat în
Page 27 and 28: Comemorări 50 întâlnim scris, la
Page 29 and 30: Arhitectură Spiritul european, Occ
Page 31 and 32: Patrimoniu Eminescu, poet creştin
Page 33 and 34: dintr-o icoană veche, un copil pre
Page 35 and 36: Înger dulce de plăcere S-a ivit s
Page 37 and 38: „ridică paharul pentru viitor”
Page 39 and 40: minte, la unele piese soldaţi în
Page 41 and 42: Contemporanii noştri Din mâini, d
Page 43 and 44: De la început vă mărturisesc că
Page 45 and 46: Contemporanii noştri Popa,artistul
Page 47 and 48: Proză 21 septembrie 2006 (file de
Page 49 and 50: Proză nişte flăcări de lumină
Page 51 and 52: Poesis Mariana Strungă Din volumul
Page 53 and 54: Muzică Omagiu la o aniversare a ma
Page 55 and 56: devine preferatul publicului clujea
Page 57 and 58:
Picãturile Îmi picurã în ochi l
Page 59 and 60:
A reuºit sã repete aproape toatã
Page 61 and 62:
Poesis VASILE FILIP Cerul Cerul mi
Page 63 and 64:
Tainic florile şoptesc! Cu faţa m
show all

Revista Coloana Infinitului nr. 60 - Brancusi

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?