Cioran coresponden]a cu Wolfgang Kraus In memoriam Milorad ...

More documents

Recommendations

Info

$Biblioteca de c\p\tÃ¢i Versuri de ANDREI BODIU, IRINA NECHIT ...$

$Jorge Edwards: Otilia Cazimir Gheorghe Dinic\ Greierele [i furnica$

$DOAMNA Carmen Mu[at e convins\ c\ domnul$

c o m e n t a r i i c r i t i c eUneori, distan]a dintre operaîncheiat\ [i cea înc\ în lucru enesemnificativ\. Dar e dreptulsubveran al artistului s\ decid\.V\duvele abuziveRomânia literar\ nr. 50 / 18 decembrie 20094DIN TITLU nu se refer\, literalmente,doar la v\duve. Am în minte o serieîntreag\ de mo[tenitori, de la copii,la nepo]i, la rude apropiate sau îndep\rtate,la executori testamentari [i cunoscu]iori editori care-[i imagineaz\ c\ audat lovitura publicând manuscriseleinedite ale unor scriitori mai mari saumai mici. Nu e vorba doar de problemabanilor, ci [i de cea a dreptului posterit\]iide a da la tipar un manuscris f\r\ consim]\mântulautorului. Oricât de „avansat” ar fi un manuscris, elnu e des\vâr[it decât atunci când artistul a decis asupraîncheierii sale. Uneori, distan]a dintre opera încheiat\[i cea înc\ în lucru e nesemnificativ\. Dar e dreptulsubveran al artistului s\ decid\. Într-o scen\ faimoas\din Spre far de Virginia Woolf, pictori]a Lily Briscoedecide s\ termine tabloul doamnei Ramsay la zeceani dup\ ce începuse s\-l picteze:„Repede, ca [i cum ceva de acolo ar fi chemat-o,Lily se întoarse la pânz\. Era acolo, tabloul ei. Da, cutot verdele [i albastrul lui, cu toate liniile-i perpendiculare[i transversale, cu toat\ str\dania lui de a spune ceva.«O s\ fie atârnat în pod; o s\ fie distrus. Dar ce maiconteaz\?» se întreb\ Lily luând din nou penelul înmân\. Privi la sc\ri; erau pustii; privi la pânz\; eraneclar\. Cu o subit\ intensitate, de parc\ o frântur\de secund\ izbutise s\ vad\ limpede, trase o dung\ depenel acolo, în centru. Gata; tabloul era terminat. «Da»,î[i spuse, sleit\ de vlag\, l\sând pensula din mân\, «amavut [i eu revela]ia mea.»”F\r\ aceste cuvinte – „I have had my vision” –, operade art\ r\mâne un obiect mort. Or, asupra acestuilucru poate decide doar creatorul. Tot restul e istorie[i critic\ – literar\ sau de art\.Chiar s\pt\mâna trecut\, România literar\ne-a oferit exemplul unei c\r]i cu o istorie zbuciumat\.De data aceasta, lucrurile sunt înc\ mai complicate,dac\ nu de-a dreptul senza]ionale. Str\ina, romanul caretrebuia s\ încheie ciclul Halippa al Hortensiei Papadat-Bengescu, s-a pierdut în editur\, în faza preg\tirii pentrutrimiterea la tipar. Gra]ie mai multor întâmpl\ri norocoase,în clipa de fa]\ ne afl\m în situa]ia de a avea aproximativo mie de pagini de manuscris, f\r\ s\ se [tie îns\exact în ce m\sur\ ele au fost folosite de c\tre HortensiaPapadat-Bengescu. E doar una din dilemele pe caretrebuie s\ le rezolve admirabilul editor Gabriela Om\t:„Manuscrisele cunoscute din lotul Str\ina sunt clasabileîn dou\ categorii care, în opera]ia edit\rii, necesit\ untratament diferit; unele pot fi reproduse ca atare, cuminime interven]ii de editor, celelalte, adesea înstadiu bruionar [i redactate extrem de labirintic, impuno rea[ezare a materiei spre a deveni inteligibile.”Fire[te c\ în acest caz nu ne afl\m sub ru[inoasasintagm\ din titlu: e vorba de o eroic\ încercare de aaduce la lumin\, din mâlul textual în care se afl\, [ipagini de cert\ valoare literar\, dar [i fragmente despreal c\ror loc în structura romanului se pot emite doaripoteze. D-na Om\t, în deplin\ onestitate filologic\, neinformeaz\ c\ tot ce lipse[te acestei vaste materii este„asamblarea perfect articulat\” – cu alte cuvinte,echivalentul din cartea Virginiei Woolf al tr\s\turii depenel finale. Adic\ exclama]ia triumf\toare a artistuluiîn clipa în care a r\pus fiara crea]iei.Am în mân\ un obiect superb, una din cele maifrumoase c\r]i pe care le-am v\zut în ultima vreme. Nue vorba de-o lucrare bibliofil\, de[i îi prev\d de pe acumun destin aparte, fie [i din cauza gre[elii de tipar vizibil\înc\ de pe pagina de gard\: de[i data oficial\ de apari]iea c\r]ii este 17 noiembrie 2009, un redactor neglijenta l\sat ca dup\ numele editurii, Alfred A. Knopf, s\figureze drept an al public\rii... 2008! Pot depunem\rturie c\ volumul a ap\rut în 2009, din moment ce,într-o împrejurare norocoas\, am intrat în posesia luipe 10 noiembrie 2009, proasp\t trimis de editur\ uneipublica]ii americane în redac]ia c\reia se întâmpla s\m\ aflu. {i dac-ar fi s\ fiu cârcota[ pân\ la cap\t,exemplarul meu are 280 de pagini, [i nu 304, cum eronatni se comunic\ pe amazon.com!E vorba de romanul inedit al lui Vladimir Nabokov,The Original of Laura. Povestea c\r]ii e spus\ de fiulmarelui romancier, Dmitri, în prefa]a la fastuoasa edi]ietocmai publicat\: „Pe când prim\vara c\ldu]\ a lui 1977pogora peste regiunea lacurilor elve]iene, am fost chematdin str\in\tate s\-l vizitez pe tata, aflat pe patul de spitalîntr-o clinic\ din Lausanne. Fiind în convalescen]\ dup\o opera]ie considerat\ banal\, se infectase cu un bacilde spital care-i diminuase rezisten]a. [...] Tata c\zusepe coasta unui deal în timp ce se deda pasiunii sale deentomolog [i r\m\sese în]epenit într-o pozi]ie straniepe pant\, în timp ce cabinele pline de turi[ti r\spundeaucu râsete zgomotoase, luând drept o fars\ de vacan]\strig\tele sale de ajutor [i fluturarea plasei de fluturi.[...] S-ar putea s\ nu fi fost nici o leg\tur\, dar acestincident din 1975 p\rea s\ inaugureze o perioad\ deboli care nu s-au încheiat pân\ în acele îngrozitoare zilede la Lausanne.Dar n-a încetat s\ scrie. Lucra la un roman pe care-lîncepuse în 1975 – în acela[i an decisiv: o capodoper\embrionar\ ale c\rei p\r]i geniale începeau s\ se vad\ici-colo pe eternele sale cartona[e de lucru. Vorbea arareoridespre am\nuntele c\r]ii la care scria. Dar pentru c\ sim]eaprobabil c\ prilejurile de a vorbi despre ele se împu]inau,a început s\ ne povesteasc\ mamei [i mie anumite am\nunte.Taclalele noastre de dup\ cin\ deveniser\ mai scurte [imai abrupte [i se retr\gea în camera lui ca [i cum s-arfi gr\bit s\-[i termine lucrul.”Pe patul de spital, Nabokov i-a ordonat so]iei ca,în cazul în care va muri înainte de a-[i termina romanul,s\ ard\ manuscrisul. Evident, a[a cum s-a întâmplat[i atunci când Kafka i-a cerut un lucru similar prietenuluis\u Max Brod, dorin]a testamentar\ n-a fost îndeplinit\.Din fericire. Nu discut, aici, valoarea c\r]ii, cu atât maimult cu cât ea e, dup\ expresia lui Martin Amis,„ceva între larv\ [i pup\. „E, îns\, miraculos ce au reu[its\ fac\ editorii din cartona[ele pe care Nabokov ascris atât fragmente de proz\ (ceea ce a îndrept\]it edituraAlfred A. Knopf s\ subtintituleze cartea „a novel infragments”), cât [i colec]ii de sintagme sau liste desinonime a c\ror întrebuin]are în carte r\mâne un secretdisp\rut odat\ cu autorul.Nu m-a[ aventura s\ fac, deocamdat\, judec\]i devaloare privind micro-romanul lui Nabokov. Ca obiectbibliofil, ne afl\m îns\ în fa]a unei realiz\ri des\vâr[ite.De la calitatea hârtiei – de fapt, un carton sub]ire, semimat– pân\ la tehnoredactare [i design, cei îns\rcina]icu „construc]ia” obiectului au dovedit un bun-gustdes\vâr[it. Pagina de carte func]ioneaz\ ca un passepartout:în partea de sus e reprodus\ fidel „cartoteca”scris\ de mân\ de Nabokov, iar în partea de jos se afl\textul transcris în litere tipografice. Numerotarea e dubl\,una corespunzând c\r]ii ca atare, cealalt\ fragmentelorreproduse. Astfel încât, finalmente, avem o carte de 280de pagini care con]ine o sum\ de fragmente numerotateindividual [i purtând numele sec]iunii la care se refer\.Materie de prim\ mân\ pentru istoricul literar,conectat astfel la gândurile [i ideile scriitorului, dar [ipentru bibliofilul fascinat de laboratorul de crea]ie,cartea îndeamn\ la visare. Dmitri Nabokov m\rturise[teîn încheierea prefe]ei c\ n-a avut nici un moment inten]ias\ ard\ manuscrisul c\r]ii. Chiar dac\ felul în care serefer\ la ciornele romanului e ap\sat encomiastic, putempune excesele pe seama piet\]ii filiale. E limpede îns\c\ nici el, [i nici truditorii pe manuscrisele r\mase dela marii scriitori nu trebuie s\ suporte stigmatul dinfruntea rândurilor de mai sus. Dincolo de oarba setede bani a mo[tenitorilor exist\, din fericire, jertfa niciodat\r\spl\tit\ cum se cuvine a celor pentru care cartea pierdut\[i readucerea ei la via]\ ei merit\ un efort pe m\suracelui depus la restaurarea unei fresce de valoare inestimabil\.Dar asta nu înseamn\ c\ v\duvele abuzive nu exist\.Ba chiar s-ar putea s\ fie majoritare! •
B\nuiesc c\ ale[ii invita]i prezen]i în sal\ la decernareaPremiului au fost la fel de mira]i de alegerea batistei ca tem\ adiscursului laureatei cum vor fi fost domni[oarele dinCambridge de camera separat\ a Virginiei Woolf.s a l o n l i t e r a rDestinatar: doamna Tia {erb\nescuADrag\ Tia,M CITIT ÎN ultimul timp dou\ eseuride tipuri foarte diferite, care au îns\în comun calitatea scrisului [i felul încare-[i invit\ cititorul s\ intre în joculnesfâr[it de primejdios al ideilor. Primuleste cel pe care mi l-ai dat tu [i pentrucare, iat\, î]i mul]umesc cu aceast\scrisoare. Este vorba de Virginia Woolf, O camer\separat\, tradus de Radu Paraschivescu. Invitat\ în1928 s\ ]in\ o serie de conferin]e în fa]a unortinere studente de la Cambridge, doritoare s\ ajung\romanciere, Virginia Woolf le ia prin surprinderedând ca secret al reu[itei scrisului feminin un detaliude ordin practic, unul pur exterior, aproape comic.Laitmotivul prozatoarei este c\, pentru a scrie unroman bun, o femeie nu are nevoie decât de o camer\separat\, pe care s\ o poat\ încuia ca s\ nu fie întrerupt\,[i de cinci sute de lire pe an, bani proprii. Întotdeaunami-a pl\cut cum scrie eseista Virginia Woolf, esteacel tip de eseu care te prinde în plasa lui ca un thriller.{i, într-adev\r, în A Room of One’s Own, ea izbute[teun fel de roman al scrisului, un roman cu femeia înrolul principal, o intrig\ cu obstacole multe [i cudeznod\mânt fericit. Titlul însu[i e romanesc [i e[ocant. Fiind scrise în 1928, paginile Virginiei Woolfsunt destul de marcat feministe, dar dincolo de parteamilitant\ a eseului (care dateaz\, pentru c\ toatepiedicile de odinioar\ au disp\rut, astfel c\ eabate, de altfel cu delicate]e, la u[i de mult deschise),dincolo de asta, deci, se afl\ atâtea observa]ii teribilde incitante [i atâta literatur\, încât te sim]i pe locprizonier al scrisului ei. E mult\ ironie în paginileei, [i mult bun-sim]. Dintre toate lucrurile care miaupl\cut, aleg doar unul: nu trebuie s\-]i falsificiscrisul dup\ valorile altora, ci s\ fii tu îns\]i. Iat\care e, pentru mine, pasajul-cheie: „«Aceast\ cartemare», «aceast\ carte de nimic» – aceea[i carteeste obiectul ambelor categorisiri. Nici lauda, nicidezaprobarea nu înseamn\ nimic. Nu, oricât de pl\cutar fi s\-]i petreci timpul f\când m\sur\tori, estecea mai inutil\ ocupa]ie, iar supunerea fa]\ de hot\rârilem\sur\torilor este cea mai servil\ dintre atitudini.Atâta timp cât scrii ce vrei, numai asta are importan]\[...]. Dar s\ sacrifici fie [i cea mai mic\ parte dinîntregul viziunii tale, o nuan]\ de culoare, din respectVirginia WoolfDESPRE LITERATUR|,CU BUCURIEAve]i camer\separat\?pentru cine [tie ce director cu o cup\ de argint înmân\, sau pentru vreun profesor cu o rigl\ pe care-o]ine ascuns\, înseamn\ s\ comi]i cea mai abject\tr\dare...” Cred c\ e destul de limpede c\ aici nu evorba de a ]ine cont de observa]ii critice punctuale,care sunt în spiritul [i în sprijinul c\r]ii [i care facbine oric\rui scriitor, ci de falsificarea celor maiintime resorturi ale scrisului. Nu [tiu dac\ e adev\rat,dar cineva mi-a spus c\ în Morome]ii, Preda a introduscuplul Polina-Biric\, adic\ s\racii, oropsi]ii, revolta]ii,la `ndemnul unui critic care i-a sugerat c\ lipse[teacest „aspect” din lumea satului s\u. Mi se pareplauzibil, pentru c\, chiar dac\ sunt f\cu]i cu acela[italent, cei doi par lipi]i pe deasupra, nu fac parteorganic din lumea Morome]ilor [i am sim]it instinctivasta de la prima lectur\. Era acolo o mic\ tez\ carenu se potrivea cu restul. A[adar iat\ c\ observa]iaVirginiei Woolf e valabil\ pentru toat\ lumea carescrie, nu numai pentru tinerele studente interbelicede la colegiile de fete din Cambridge. În fiecaredin femeile care scriu, spune Virginia Woolf, tr\ie[tesora lui Shakespeare. Aceast\ sor\ e real\, a murittân\r\ [i n-a scris, dar „tr\ie[te în domniilevoastre, în mine [i în multe alte femei care nu suntcu noi în seara aceasta”. Între care, poate, [icontemporanele noastre.În ce prive[te al doilea eseu, e scris de o femeieîn care tr\ie[te poate, sora lui Shakespeare,doamna Herta Müller. Se nume[te PrivireaStr\in\ sau Via]a-i un sictir b\tut în piu\(traducerea e de Alexandru Al. {ahighian).Recunosc f\r\ ipocrizie c\, dac\ scriitoarean-ar fi luat Premiul Nobel, cred c\ n-a[ fi ajuns s\citesc aceste pagini. De[i pline de greutate, de[i caut\o cale de acces între con[tient [i subcon[tient, secitesc u[or, pentru c\ sunt filtrate pân\ la extremalimpezime. {i m\ gândeam, citind, c\ Premiul Nobelare calitatea de a face oamenii vizibili [i c\, oricâtam fi cârtit împotriva lui, e binevenit, fiindc\ red\cuvintelor cuiva adev\rata lor greutate, o greutatecare, altfel, poate c\ ar fi fost trecut\ cu vederea.Aici, ca [i la Virginia Woolf, punctul de plecare eceva concret, palpabil, [i anume obiectele oarecare,banale, chiar umile. (La fel a procedat doamna HertaMüller ‘n discursul de recep]ie, la ceremonia de laStockholm. B\nuiesc c\ ale[ii invita]i prezen]i însal\ la decernarea Premiului au fost la fel de mira]ide alegerea batistei ca tem\ a discursului laureateicum vor fi fost domni[oarele din Cambridge decamera separat\ a Virginiei Woolf). Privirea Str\in\nu trebuie confundat\, a[a cum avem tendin]a s-ofacem, cu privirea str\inului, un loc comun literar pecare îl [tim cu to]ii, acel ochi proasp\t care vede totce ochiul tocit al autohtonului nu mai percepe. PrivireaStr\in\ n-are a face cu noutatea [i necunoscutul, ci,dimpotriv\, cu familiarul [i se bazeaz\ pe faptul c\în via]a noastr\ „obiectele se repet\” [i ne g\sescoriunde am fi: „Lucrurile necunoscute nu-i obligatoriuHerta Mülers\-]i fie str\ine, dar cele cunoscute î]i pot deveni”.Sunt lucruri care te oblig\ la retr\ire, care nu telas\ s\ ui]i sau „s\ faci abstrac]ie de tine”.În cazul Hertei Müller, aceast\ privire a fostgenerat\ de trecutul politic din ]ara de na[tere,România, ori de pove[ti din patrimoniul familiei,legate de traumele istorice, iar nu de sosirea în patrianou\, Germania. Urm\rit\ [i interogat\ de Securitate,tân\ra a trecut printr-o serie de întâmpl\ri dintre celecare las\ urme, iar acestea erau legate de obiecte. Depild\, cump\rându-[i o biciclet\, a aflat, din gurasecuristului, c\ „pe lume mai exist\ [i accidente decircula]ie”, iar aceast\ afirma]ie a fost repetat\ [ila urm\torul interogatoriu. A[a c\ tân\ra a renun]atdup\ numai câteva zile la biciclet\. Dar aceasta var\mâne mereu înc\rcat\ de un surplus emo]ional, deo nelini[te, de o ran\ deschis\ care d\ sim]uriloracuitate. Cojitul cartofilor e legat de alt\ poveste, dedata aceasta cu multiple r\d\cini istorice [i-a[amai departe. Banalul cotidian, care ne formeaz\ via]ade zi cu zi se poate înstr\ina dintr-o dat\ de noi, prinaccident personal sau istoric: „Din acest cotidians-a n\scut Privirea Str\in\. Treptat, pe t\cute, necru]\tor– în strad\, între patru pere]i [i în lucrurile care-]isunt familiare. Umbre însemnate cutreier\ locul,ocup\ pozi]ii.” Cei care-[i permit s\ fac\ abstrac]iede ei în[i[i nu au asemenea privire, sunt „persoaneintacte”, dar ceilal]i, cei care-[i simt „în trup nerviisuprasolicita]i”, ca ni[te a]e de care nu se pot descotorosi,duc pretutindeni cu ei o Privire Str\in\.La Herta Müller accentul cade pe politic,fiindc\ politicul este ceea ce i-a creatPrivirea Str\in\. Poate c\ [i mai grav estecând Privirea Str\in\ trece din planulpolitic în cel metafizic, când o ai structural,ca Cioran, sau când o dobânde[ti prindestin, prin accidentele biografice. Presupun c\ oasemenea Privire Str\in\ a generat paginile bizareale lui Urmuz. Pentru cei mai mul]i, ele sunt ni[terânduri comice, stârnesc râsul. Dar, în timp ce cititoriilui râdeau, el s-a dus într-un boschet la {osea [i [i-atras un glonte în cap. Explica]ia este c\, a[a cumspunea Ionesco, comicul e f\r\ solu]ie: „N-am în]elesniciodat\, în ce m\ prive[te, diferen]a care se faceîntre comic [i tragic. Comicul fiind intui]ia absurdului,mi se pare mai disperat decât tragicul. Comicul n-aresolu]ie. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poatefi luat cu adev\rat în serios, [i nimic luat cu adev\ratu[or.” Exist\ un râs bun, eliberator, [i un râs disperat.}ie, Tia, ]i-l doresc numai pe primul! •5România literar\ nr. 50 / 18 decembrie 2009
Page 3: Doina de jale[i maneaua de criz\AZI
Page 7 and 8: Doar c\, dac\ la criticul francez,
Page 9 and 10: CarnetDictatura femeilor?NTR-O LUME
Page 11 and 12: Fac parte din rîndul acelor tineri
Page 13 and 14: Rela]iile sale cu Cioran s-auconfig
Page 15 and 16: g l o s eScriitorice[tiAULKNER nu f
Page 17 and 18: e v o c a r e„Este ceva ce poate
Page 19 and 20: i s t o r i e l i t e r a r \în li
Page 21 and 22: l i t e r a t u r \încovoiate. Oda
Page 23 and 24: a r t edat adresa Bisericii române
Page 25 and 26: a r t ePortreteîn epur\Anca Seel,
Page 27 and 28: m e r i d i a n etrecut la Los Ange
Page 29 and 30: m e r i d i a n everde, cu strea[in
Page 31 and 32: a c t u a l i t a t e aPOVESTIRI PE

Cioran coresponden]a cu Wolfgang Kraus In memoriam Milorad ...

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?