Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neaguun rost că drumul ăsta peste munte îi oferise şi luio cale în viaţă. Şi dacă lucrurile stăteau aşa, atunciîi putea spune şi ce ţinuse în el atîta vreme. Pe unton prevenitor, ca unui bolnav, îi zise:— Ştii, Mariana nu te-a mai aşteptat. Poa’ c-osă se mărite cu-a lui Mălaimare, ăla cu mustaţă.Mitiţă se uită la taică-su, îi simţi tristeţea, şiizbuc ni în rîs:— Tată, eu şi uitasem de ea. Undeva pelumea asta există chiar şi o Groapă a Marianelor.Bătrinul nu înţelese chestia cu groapa, darpricepu că vestea nu-i rănise feciorul.— Te-ai făcut bărbat, Mitiţă, concluzionă bătrânulcu încântare.— Apoi după ce ma sporovăiră fiecare, dupăce-şi mai descărcară sacii cu poveşti, se despărţirăconvinşi că tot ce avuseseră de spus, au spus.Şi în vreme ce Mitiţă moţăia în cabina maşiniicelor de la transmisiuni, în drum spre tabăra desus, bătrî nul Andrei Şoican îşi odihnea împăcat oasele,năzărindu-i-se că-l vede pe fiul lui Mălaimareducînd-o pe Mariana spre o groapă imensă, plinăde Mariane, o Groapă Marianelor, a uitării. Erabine. Adormi adînc.130