Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Purtătorul de cruceDecoraţiaSeful de post se dădu jos din şaua bicicletei,năduşit. Îşi scoase cascheta şi-şi ştersefruntea, cu batista mototolită şi jilăvită detranspiraţia ce-i umezise buzunarul de la spate alpantalonului Praful în care-şi înfipsese cizma, seaşternuse ca o pulbere fină până sus, pe carâmbullustruit în fiecare dimineaţă. Tuşi, îşi drese glasul,scuipă în praful drumului făcând în cocoloş, apoitrecându-şi mâna peste mustaţa ţepoasă, bătu înpoarta casei la care se oprise.Un lătrat de câine fu singurul răspuns. Fluierăcu două degete băgate în gură, prelung flăcăieşte.Nimic. Strigă:― Bade Antoane ! Nimic.Alese din praful drumului o piatră, cu carecontinuă să bată în gardul de scândură unsă cu păcurădin vremuri da demult. Din când în când seoprea ascultând. Câinele lătră tot mai furios, darbătrânul să răspundă pace.― Nu-i acasă dom’ plutonier se auzi deodatăvocea unui copil din vecini.― Da unde-i măi ţâcă ? întrebă plutonierulcu mirare.― E în ţarnă după buruiană, zise copilul fu-65