Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Purtătorul de cruce* * *În dimineaţa aceea, orăşenii păreau obosiţi.Şi nu numai că păreau obosiţi, dar erau obosiţi. Nuera uşor să faci politică în zilele acelea. Răufăcătoriiîncă mai erau dibuiţi prin satele din munţi şi n-arfi fost exclus să fie şi prin satele lor vreunul. Telefonulstătea nemişcat aşezat în furcă într-o rână.De mult nu mai dăduse nimeni un telefon. Ar fivrut să fie întrebaţi ce mai fac, cum o mai duc. Darparcă putea cineva să folosească telefonul pentruaşa ceva.Telefonul zbârnâi răguşit, trezind încăpereaadormită. Îl ridicară. Nu vorbea nimeni.— Alo, alo, răspunde măi omule pentru cesunaţi atâta, ca să vezi de sunt aicea! Răspunde!Pe cine cauţi? Da! Da! Eu sunt. Da eu sunt. Ce?Cum? Când s-a-ntâmplat şi unde? Cine-i vinovatul?Popa! Nu? Atunci? Bine. Aşteaptă să vină cinevade la noi. Sau Alo! Alo! Staţi acolo. Vineimediat procuratura de-aici, de la noi. Nu vă atingeţide nimic. M-aţi înţeles? Fiţi cu ochii în patru şiaşteptaţi-mă. Popa unde-i? A dispărut? N-aveţi nicio grijă, dăm noi de el. Să fie toată lumea prezentă,din toată comuna. Câţi sunt? cinci? numai atâtdintr-o comună întreagă? Bine. Să fiţi atenţi să nuvă omoare şi pe voi ca pe ăia. Cum nu i-a omorâtnimeni? Ce glumă-i asta? Atunci cine-i mortul şicine-i popa? Da, da ascult. Cum s-au omorât întreei? Nu se poate. Atunci ce amestec are popa. Propagandă,propaganda asta religioasă. Aproape cănu-mi vine să cred. Şi cei din comună ce-au făcut?145