Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Purtătorul de cruceieşite din corpul bara jului, strivit parcă şi mai multde măreţia creaţiei sale. Ce mic părea creatorulfaţă de opera sa !Din loc în loc, din aceeaşi carne a muntelui,cres cuseră, ca nişte braţe, stîlpi de înaltă tensiune,la rădă cina cărora puteai asculta zumzetul curentuluielectric, trecînd grăbit spre inima motoarelorflămînde de energie.— Care vrea să mănînce poate s-o facă aici,spuse plutonierul aprinzîndu-şi o ţigară.Soldaţii se îndreptară cu paşi clătinaţi spreraniţele în care mai aveau cea din urmă conservă.Cîţiva desfăcură cutiile, în vreme ce majoritatea seaşezară pe platoul de la intrarea barajului să-şiodihnească trupu rile.Mitită nu se atinse de mîncare. Bănuia cădacă s-ar fi ghiftuit ar fi suportat greu drumul pecare mai aveau să-l străbată. Privea fără un gîndanume, la statuia din fier şi aluminiu, frumos şlefuită,strălucind în bătaia soarelui pe malul celălalt.Aşezat pe o platformă de be ton, cu braţele ridicatespre înalt, ţinînd fulgerele în mîini, omul de fiervenea aici să redea omului de car ne şi oase adevăratelelui dimensiuni, să aducă aminte în permanenţăde puterea creatorului său. Faţa omuluistrălucea de bucuria împlinirii, arătînd mun telui putereacu care ar fi trebuit să se lupte în caz de nesupunere.Sensul acesta-l făcu pe Mitiţă săzîmbească, să se simtă mai încrezător în menirealui, în for ţele celor de-o seamă cu dînsul.De la un izvor ce-şi croise făgaş la margineadru mului, soldaţii îşi astîmpărau setea. Mitiţă îşipuse ca pul sub scocul jgheabului de lemn, răco-93