Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Purtătorul de crucegint, puţin ruj, un pic de culoare în obraji. O ştergeapoi, dar nu de tot. Soseşte cu zece minute maidevreme. Minute penibile de aşteptare pe aleeapustie. N-avea încotro. Autobuzele merg după programullor, nu după dorinţele călătorilor. Se simţeadescoperită, ca şi cum ar fi fost privită din toatepărţile. Vocea putea să fie acolo undeva, privind-o,aşa cum şi-ar fi dorit ea să facă dacă ar fi avutunde să stea ascunsă. În autobuz încercase chiarsă afle dacă era şi el acolo. Nu descoperise nimic.Sigur, putea veni cu altceva, sau putea să fie acolodeja.Paşii o purtau cu încetineală pe aleile parcului.Înfloriseră teii. Iarba era înaltă şi curată ca haineleei. Îşi scoase din poşeta micuţă pudriera,retuşându-şi încă o dată paloarea feţei, accentuatăacum de emoţia aşteptării. Începu a-şi aduce reproşuri,apoi scuze. Îşi spuse că era mai bine să-lvadă ea mai întâi şi dacă o să-i convină… Dacă nu,n-avea decât să nu se arate. Aleea de la FântânaRoşie era pustie, dar tot atât de bine putea să fieînsufleţită de orăşenii ieşiţi la plimbare, fie cu maşina,fie cu ceva ce le înlesnea să ajungă mai repedeîn mijlocul parcului. Vântul foşnea uşor,mişcând frunzele, purtând parfumuri inimitabile.Un zgomot de paşi anunţă o pereche dezlănţuită,amuzându-se cu nimicuri spuse şoptit. Aşteptareaîncepuse să devină o povară. Autobuzulpentru întoarcere sosea peste trei sferturi de oră.Şi ce dacă? Anunţurile matrimoniale au surprizelelor.Deodată tresări. Pe aleea largă, în depărtare,silueta unui bărbat singuratic se desprinse din fun-39