Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neagudin faţă, apoi nemaiputând suporta atâta luminăîşi ascunse botul sub treptele spălate de curgereanemiloasa a ploilor.Apoi simţi deodată o căldură nefirească străbătându-iblana până în adâncul trupului. Schelălăişi se ascunse şi mai mult sub treptele de piatră.Alte schelălăituri se auziră prin tot cartierulstrăbătut brusc de atâta lumină. Scântei nefireştitrosniră-n văzduh, căzând de-a lungul stâlpilor debeton. Apoi totul recăzu în întunericul de mai înainte.Numai urletele câinilor răzleţiţi, rămaşi fărăcase, din cartierul demolat, se auziră la fel de puternic.Câteva geamuri se deschiseră ca nişte găvaneoarbe, în noapte. Locatarii mutaţi în blocurilenoi, treziţi de hărmălaia canină, încercau să scrutezeîntunericul. Unii fluierară prelung, alţii huiduiră,dar fără nici un folos. De la parterul blocului,de sub treptele unde se adăpostise Hamilcar, ovoce de femeie se auzi în noapte.― Oare Hamilcar al nostru ce-o face?Cβinele recunoscu glasul femeii stăpânuluisău. Se bucură. De două zile îi căuta, iar acum îiaflase.Ieşi de sub trepte cu fereală, întră pe uşa dela intrare în bloc şi începu să zgrepţăne la uşa deunde mirosuri de mâncăruri cunoscute îi aduceauaminte de stăpân. Uşa se deschise, iar în pragul eiapăru cu o lumânare în mână el, bărbatul şi stăpânulcasei. „Oare mă va primi?“ se întrebă câineleretrăgându-se puţin de pe preşul din faţa uşii.― Veniţi să vedeţi, zise Georgescu deschizânduşa larg către cei dinlăuntru.56