Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neaguşi belşugul. Toate alergau după merite, dar niciunan-ar fi râvnit fără drepturi la locul celeilalte. Apoi,când a venit prima furtună şi trântorii au fost scoşiafară din stup, viaţa părea să fie şi mai uşoară. Numai aveau aspecte negative de muncă, iar albinelemunceau cu spor şi râvnă. De-atâta belşug râurilede miere stăteau la gura stupului, atrăgând deopotrivăşi oaspeţi dar şi duşmani. Spre stupul lorse-ndreptau mereu albine străine din stupurile maisărace ca să ia cu împrumut ce le trebuie, iar unelerămâneau chiar acolo. Bucuria şi belşugul inundaserăstupul şi albinele nu-şi mai încăpeau în piele.Dar au venit şi vrăjmaşi să guste din bunătăţile lor.Cei mai arpigi luptători au căzut apărându-şi onoarea.Atunci tot stupul s-a ridicat să-şi apere, teritoriulşi bogăţiile şi să-i izgonească pe duşmani.Roiurile vecine mai sărace, dar care au fost ajutatede ele la nevoie, au sărit în ajutor. Şi val după val,toţi vrăjmaşii au fost răpuşi, chiar dacă numărul viteazelorapărătoare a scăzut simţitor. În faguriînsă, noi generaţii se pregăteau să vadă luminazilei. Câmpiile cu flori abia aşteptau tineri lucrătorisă le culeagă polenul. O nouă regină avea să senască şi să-şi depună candidatura în stupul formatcu-atâta grijă de regina matură. Îngrijorarea acesteiaîncepu să nască idei de apărare fără motiv. Eraun lucru ştiut că atunci când domnia reginei erabună, noua regină trebuia să-şi caute alt stup şiluând-o de la capăt să se lupte pentru a-şi hrănipoporul.Sfetnicii înşişi uitaseră de-nţelepciunea străbună.Se vânzoleau pe la colţuri de faguri, făurindlegi şi proiecte menite, după spusa lor, să-ntă-244