Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neagu„Trece nebunul…” murmurau şi vânzătorii depe ambele trotuare ascuţindu-şi auzul în aşteptareahârşâitului lemnului pe asfalt.„Trece nebunul…” şi-au zis şi organizatorii paradeiscrâşnind la rândul lor cu teama că le-ar ficompromis defilarea. Cu adevărat nici ei n-ar fiputut spune ce s-ar mai fi putut compromite saudacă mai era ceva de compromis.Iar dacă ar fi căutat vreunul din ei să-şi explicerestul trecerii purtătorului de cruce printre ein-ar fi găsit răspunsul.Nu-l găsiseră nici evreii, când încearcă a desluşitaina apariţiei. „Blasfemie, blasfemie! Strigauhahamii pe sălile tribunalului unde îl dăduseră înjudecată. Cine se crede, un nou Iisus?” argumentauîn faţa judecătorilor. „Ăsta nu-i Mesia pe care-laşteptăm noi!” şopteau ei la vremea înserării copiilorîntorşi de la slujbele pline de pildele rabinului.Catolicii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, erijându-seîntr-un fel de apărători ai proscrisului. „Cevreţi de la el?! Să-l răstigniţi ca pe Iisus?” declamaserăavocăţeşte: Până la urmă judecata seamână aşa cum se amânau mai toate judecăţileprin acele locuri. Ortodocşii nu se implicară. Îl priveaupe cărătorul de cruce de parcă ar fi fost strămoşulcreştinilor. Se simţeau la rându-le crucificaţi.I-au zis Andrei şi aşa i-a rămas numele. Tot ei erauaceia care-i dădeau un strop de apă sau un colţ depâine. Purta crucea în public în locul lor. Zi de zifără preget. Andrei îşi purta crucea fie pentru ei, fiepentru sine. Cine ar fi putut spune?Nu se uita nici la stânga, nici la dreapta, nici48