Purtatorul de cruce - Oglinda literara

Gheorghe Andrei Neagurul ei de telefon. Publică sub un pseudonim, TudorMărăscu”îi mai preciză redactorul.Tudor îşi notă maşinal numărul, hotărât să-idea un telefon. „De ce îşi alesese tocmai numelelui?”. Şi curios lucru, numărul nu-i era necunoscut.Încercă să-şi amintească de unde-l ştia, dar se lăsăpăgubaş.* * *Alexandra se aşeză la fereastra deschisă cuprivirile aţintite în gol. Eşecul de astăzi o făcu săsimtă zădărnicia vieţii. Se entuziasmase ca oidioată la apariţia primului succes de presă. Era aldoilea roman şi nu crezuse în succesul lui. Ce-i foloseaacum? Singură cu romanele ei. Dar viaţa ei,viaţa ei…Telefonul sună prelung. Soneria o hotărî. Nu.Nu mai avea putere să suporte singurătatea…Şi acum duminica asta goală, pierdută într-oceaşcă de cafea şi-o ţigară. Totuşi trebuie să facceva. Se îmbrăcă dichisit, ca de duminică şi plecăfără o ţintă anume, amestecându-se printre oameni.Mergea grăbit ca şi cum ar fi avut o ţintă.Colindă librăriile, din plăcerea care i-o oferea mirosulcărţilor. N-a avut cum s-o recunoască de laînceput. Coperta îi era necunoscută. Doar numeleautorului şi titlul… Aşa a mers mai departe. Zileletreceau, dar ea nu le simţea. Era ocupată să asculte,să privească şi să vina acasă încărcată ca şicum ar fi adus jucării şi bomboane. A trecut… Câttimp a trecut? Nici n-a ştiut, n-a avut timp să vadă.A legat manuscrisul, i-a pus un nume necunoscut,42