Onisifor GHIBU, Ordinul Canonic - Biblioteca Metropolitana Bucuresti

9. Natura de drept a imobilelor deţinute de Premonstratensi
Pe cât de clară este chestiunea caracterului învăţământului şi al educaţiei pe care trebuia
să le împărtăşească Premonstratensii în şcolile date în sarcina lor, pe atât de clară este şi
chestiunea naturii de drept a imobilelor pe care Împărăţia li le-a pus la dispoziţie în legătură cu
însărcinarea pe care le-a dat-o. Această chestiune, foarte limpede, de altfel, din însuşi textul
Diplomei, a fost discutată din timp în timp de către Premonstratensi, stabilindu-se totdeauna, fără
excepţie, un punct de vedere identic cu cel exprimat de Împăratul în diploma restituţională.
Astfel, avem un caz la 1807, când seniorii Ordinului, făcându-se ecoul unor nemulţumiri latente
din sânul membrilor acestuia, au înaintat Prepozitului un memorium în care, printre altele ziceau:
„S’au împlinit deja cinci ani decând, din mila lui Dumnezeu, Ordinul nostru a fost restituit. Nu
pentruca să trăim inactivi între zidurile mănăstirii, ci pentru ca să ne ocupăm în centru şi în
parohii cu ridicarea nimbului serviciului divin şi cu educaţia religioasă morală a tinerimii patriei,
în cele patru licee cari ni s’au încredinţat. Iar prepozitul, care a primit bunurile celor trei
prepozituri unite nu ca preot secular, ci ca Superior de călugări, nu este proprietarul acelora, ci
executorul responsabil al voinţei prea înalte a Regelui, prin provederea şi susţinerea obligatorie
a membrilor Ordinului şi a institutelor, din veniturile acelora” (pag. 46).
Cât priveşte în special cazul de la Oradea, localul în care au fost aşezaţi Premonstratensii
de către Consiliul Locotenenţial, fusese înainte al Ordinului Paulin. Biserica însăşi era într-o
stare deplorabilă. În momentul preluării ei de la Paulini încă nu era gata, deşi zidirea se începuse
cu 32 de ani mai înainte. Şeful Ordinului a cerut de la Consiliul Locotenenţial mijloacele
necesare pentru amenajarea ei, dar a primit răspuns că aceasta cade în sarcina Ordinului.
În ce priveşte situaţia de drept a clădirilor, R. Farkas, în conformitate cu diploma
restituţională precizează că… „edificiile au ajuns pe mâna Ordinului cu acea condiţie, că ele
aparţineau, ce e drept, totdeauna la Fondul de studii, dar Ordinul suportă cheltuielile de
întreţinere şi transformare a lor, conform cerinţelor timpului” (59).
Istoricul liceului din Oradea, Petru Cséplö afirmă şi el, în monografia aceluia: „aceste
edificii s’au predat Premonstratensilor şi anume nu ca proprietate perpetuă, ci numai în
administrare până când liceul va fi al lor” 3 . Iar la pag. 273, unde se vorbeşte despre „Susţinerea
şi provederea liceului” precizează şi mai categoric, zicând: „Edificiul liceului din Oradea
aparţine Fondului de studii, dar toate cheltuielile de susţinere şi provedere a institutului le
suportă Ordinul canonic al Premonstratensilor din Jasovia, în baza diplomei restituţionale, din
veniturile redobândite”.
Actualul local a fost clădit în 1872, pe spesele Fondului de studii.
Clădirea pentru trebuinţele şcolii fusese evaluată la 23.157 fl., cea pentru trebuinţele
Ordinului la 24.480 fl. Suma din urmă a fost plătită de Ordin, în baza dispoziţiei guvernului.
Ordinul a cerut, ce e drept, ca în baza Diplomei restituţionale, şi aceasta să fie plătită de Fondul
de studii, restituindu-i-se cheltuielile avute, dar Guvernul n-a acceptat, pe motiv că aripa în cauză
a clădirii a fost modificată de către prepozitul Kaszvinszky, care a făcut acolo şi o capelă,
precum şi o locuinţă pentru sine (pag. 174).
10. Situaţia de drept a şcolilor de sub conducerea Premonstratensilor
Pentru caracterizarea deplină a raportului dintre Ordin şi Stat în ce priveşte liceele
conduse de acela, sunt elocvente următoarele cazuri: La 1851 Guvernul a hotărât să dispenseze
Ordinul de la conducerea liceului din Leutschovia. Directorul Répassy scria cu acest prilej: „În
sensul ordinaţiunii preaînalte, în liceul din Leutschovia nu mai putem rămânea decât până când
sosesc profesorii laici numiţi de Ministerul de instrucţie c. r… Astfel stând lucrurile, noi urmează
3 Petru Cséplö: A nagyváradi rom. Kath. Fögymnasium története, Oradea, 1394, pag. 158.
11