Onisifor GHIBU, Ordinul Canonic - Biblioteca Metropolitana Bucuresti

mulţi, dar lista acestora o cer prealabil, căci se poate să vie şi de aceia, pe cari n’aş vrea să-i
văd acolo”.
În anul 1930, Szilágyi a făcut o călătorie de studii (!) în America, unde împreună cu o
serie de alţi misionari unguri, sub diferite forme, a militat liber pentru ideile pentru care am văzut
mai sus cum a militat în România.
Szilágyi este reprezentantul caracteristic al noii misiuni pe care Premonstratensii şi-au
luat-o asupra lor în România, după ce guvernul le-a interzis activitatea didactică în liceul din
Oradea, din cauza atitudinii lor antipatriotice.
5. Activitatea reprezentantului extern al Ordinului premonstratens din România,
Mauriciu Kravanszky, botezat Karpati, membru al Ordinului vitejilor lui Horthy
O situaţie foarte delicată în cadrul Ordinului din Oradea are călugărul Mauriciu
Kravanszky, de origine slovac, născut şi el tot în Ungaria. Om cu aptitudini remarcabile de
cercetător istoric şi de luptător naţional, a fost trimis încă la 1924 de guvernul maghiar să facă, în
arhivele din Veneţia, cercetări privitoare la unele probleme de istorie şi de viaţă ungurească şi,
mai ales, să facă propagandă maghiară.
La 1 Octombrie 1924 Kravanszky îi scrie lui C. Kovács, din Budapesta: ”Iată, au trecut
două săptămâni, de când mă găsesc în Budapesta. Trebue să-ţi raportez despre cele ce am făcut
până azi. Timp de zece zile n’am făcut altceva, decât am bătut pe la uşi, până când am putut să
ajung la căpetenia (Guvernatorul. Primul ministru? N. A.). Pot să spun că m’au primit foarte
curtenitor şi prietenos. Însărcinarea mi-o dă „Societatea istorică” (nu altcineva). Trebue să fac
cercetări în arhivele de acolo (Veneţia N. A.) cu privire la epoca dintre 1526 – 1701. Mă duc
pentru că-i poruncă”…
La Veneţia Kravanszky a studiat diferite probleme istorice, printre care şi pe aceea a
instituţiunii Vitejilor unguri, – instituţie care a fost, apoi, reînviată de regentul Horthy. Cu toate
acestea, el se gândea în continuu la rostul său de la Oradea, unde dorea să revină în momentul
oportun, dar aşa, încât să poată lucra în strânsă unire cu Budapesta. În acest sens, el îi scria, din
Veneţia, lui C. Kovács, la 5 Mai 1926: „În ce priveşte viitorul meu, e un lucru care trebue să-mi
dea de gândit, căci dacă voi fi legat de Oradea, cu greu voiu putea promova planurile mele…
Închipue-ţi corespondenţa în această chestiune, prin poşta română! Când omul trebue să
vorbească şi să scrie cu botniţa la gură! Eu am nevoie pentru aceasta de mulţi bani; pe teritor
maghiar îi pot strânge. Trebue să călătoresc cel puţin odată pe an în Belgia, etc. etc., cu un
cuvânt, trebue să desfăşor propagandă… La Budapesta îmi pot crea un nume şi, prin aceasta pot
da o greutate scopurilor politice ale Ordinului.
Ar trebui înfiinţat aici la Veneţia un institut istoric. Eu îl voi organiza, fiindcă nimeni nu
cunoaşte arhiva aşa cum o cunosc eu… Ar putea spune cineva că şi la Oradea s’ar putea lucra
ştiinţificeşte. Dar, încearcă numai, cetăţean român fiind, să scrii despre chestiile al căror
material e în mâna mea!... Sunt în situaţia grea de a nu putea cere îndepărtarea mea dela
Oradea, fiindcă nu vreau să-mi iau răspunderea că prin aceasta aş pricinui vre-o pagubă
Orăzii. Greşala cea mare a fost când m’aţi trimis de acolo. Eu, deci, vă cer următoarele:dacă
Prelatul mă mută dela Oradea, bine, dacă nu mă mută, bucuraţi-vă, dar nu mă împiedecaţi…
Mi-ar putea da mie Orada acea libertate de mişcare, ca să pot petrece partea cea mai mare a
anului în Budapesta, pentru promovarea chestiunii călugăriţelor? Nu cred”.
Prin activitatea sa de ani îndelungaţi în Italia, Kravanszky a făcut atât de bune servicii
cauzei maghiare, încât, deşi cetăţean român, la 1930 a fost numit de guvernatorul Horthy,
membru al Ordinului vitejilor. În acelaşi timp, guvernul l-a botezat din nou, dându-i numele
simbolic de Kárpáthy, în loc de Kravanszky, care nu sună ungureşte. În preajma promovării sale
solemne la gradul de „viteaz”, Kravanszky îi scrie lui Kovács, cu data de 16 Mai 1930, din
Budapesta: „Îţi aduc spre plăcută cunoştinţă, – dar numai spre întrebuinţare cu totul
55