Onisifor GHIBU, Ordinul Canonic - Biblioteca Metropolitana Bucuresti

având în vedere certificatul Primăriei Municipiului Oradea Nr. 12602/1930, înaintat cu
adresa Nr. 44/1930, prin care se certifică că ordinul a existat în Oradea dela anul 1850 până
azi, aoganizându-se separat pe teritoriul României, şi că membrii săi sunt de naţionalitate
română, afară de Augustin Frei, care a cerut naţionalitatea română cu actele înaintate
Ministerului de Justiţie sub Nr. 5123/1924, deşi funcţionarea liceului premonstratens din Oradea
a fost suspendată de Ministerul Instrucţiunii cu ordinul Nr. 37317 din aprilie 1922.
având în vedere că Ordinul are avere imobilă în coala cărţii funduare Nr. 3159 din
Oradea şi Nr. 1 din Sânmărtin, cum se arată în certificatul Primăriei menţionat mai sus;
având în vedere art. 36 din Legea pentru regimul general al Cultelor;
având în vedere art. XVII, al. 1 şi 2 din Concordat;
Ordinului Premonstratens din Oradea Mare i se recunoaşte personalitatea juridică.
(ss) M. IENCIU
32. La Ministerul Cultelor – ca în codrul Vlăsiei
Dar, acest Aviz –a mai fost prezentat celorlalţi inspectori, nici Consiliului de Advocaţi, ci
a fost pur şi simplu prezentat Subsecretarului de stat, care, în ziua de 14 Mai 1930, a pus şi el pur
şi simplu următoarea rezoluţie: „Se aprobă referatul (!) Se va recunoaşte personalitatea
juridică”.
(ss) MOLDOVAN
La câteva zile după aceasta, Ministerul Cultelor, serviciul cultelor minoritare, sub nr.
52929/5994/934, a adresat d-lui Bartolomeu Leéb, provincialul Ordinului premonstratens,
Oradea, o adresă, care constă din Avizul de mai sus al d-lui M. Ienciu, semnată pentru Ministru
şi pentru directorul general al Cultelor, adresă fără nici o modificare, afară de trei cuvinte
adăugate la sfârşit, prin care se spune că Ministerul recunoaşte Ordinului premonstratens
personalitatea juridică „de drept public”, – cuvinte care lipseau din avizul aprobat de
subsecretarul de stat, şi care au fost adăugate de către un director evreu 13 din Ministerul Cultelor,
care a scris cu mâna lui conceptul adresei din chestiune.
33. Ca într’un film de cinematograf
Cetitorul atent al acestei scene de veritabil film de cinematograf, se va întreba cu drept
cuvânt: cum a fost posibil ca o astfel de chestiune, care reclamă studii şi cercetări îndelungate şi
minuţioase, să se poată rezolvi definitiv, stante pede, în timp de mai puţin 1½ lună, trecându-se
peste dispoziţiile legii cultelor, peste dispoziţiile legii persoanelor juridice, peste încheierile
Tribunalului, peste punctele de vedere ale Ministerului Instrucţiunii, peste Contenciosul
Ministerului de Instrucţie, care trebuia consultat şi, mai ales, peste interesele Statului român abia
întregit şi vecinic ameninţat tocmai la graniţa de Vest?
Iată câteva întrebări la care eu vreau să răspund, din cauză că aceia pe care îi privesc, sunt
încă în viaţă şi pot răspunde singur.
Ţin doar să redau câteva rânduri dintr-o scrisoare adresată de C. Kovàcs prietenului său
Stif (G. Labancz), la Nyesta, în Ungaria în care-i destăinuieşte că, de curând, a fost la Praga, la
abatele Zavoral pe care l-a determinat să intervină la Bucureşti în chestia liceului. Efectul a fost
că „în Minister, unde Leéb a umblat zilele trecute, au luat în desbatere grabnică şi serioasă
chestiunile noastre”. Leéb, dimpreună cu senatorul Elemér Gyárfàs au intervenit şi ei în chestia
13 În adevăr, la 1930 exista în Ministerul Cultelor un director evreu, cu numele Haies. – Adresa a fost semnată
pentru Ministru de d. Şt. Brădişteanu şi pentru Director de d. G. Ilioniu.
38