Onisifor GHIBU, Ordinul Canonic - Biblioteca Metropolitana Bucuresti

preagraţios arhiabate,… iar numirea în viitor a arhiabaţilor ne-o rezervăm nouă şi succesorilor
noştri regi ai Ungariei, în aşa fel ca Sinodul monahal să poată propune cu smerită cerere, 3
candidaţi Majestăţii Sale Regale… Numim totodată de Comisar al nostru regesc, care să
introducă pe abatele pe,… Iar în ce priveşte introducerea celorlalţi prepoziţi şi abaţi, Înălţimea sa
Regală Palatinul va numi pentru acest act solemn, atât un comisar, cât şi un delegat eparhial şi
unul comitatens, pe cari îi va provedea cu instrucţiunile necesare, în aşa fel, ca această regală
voinţă să fie dusă la îndeplinire… Premonstratensii vor avea pe viitor două prelaturi, una la
Jasovia cu care se vor împreuna prepoziturile de Leles şi Oradea… cari vor mai primi şi
conducerea liceelor din… Oradea… Ce priveşte pe pensionari şi liturgiile fundaţionale, acestor
Ordine reînfiinţate le incumbă datoria de a plăti din veniturile lor pensiile şi de a îndeplini
liturgiile ce se vor ivi”.
Această diplomă, – după cum afirmă şi R. Farkas, la pag. 34 a Monografiei Ordinului, –
„serveşte de atunci încoace ca bază de existenţă pentru fiecare din aceste trei Ordine în ce
priveşte drepturile şi datoriile lor”.
În sensul diplomei, Consiliul Locotenenţial puse, mai târziu, în vedere Prelatului porunca
prin care Împăratul dispunea ca „vizitaţiunile canonice să se ţină cât mai des, iar în ce priveşte
restabilirea şi asigurarea disciplinei călugăreşti, Prepozitul să vegheze neadormit” (pag. 86).
În cursul timpului au fost nenumărate cazuri, când Împăratul, respectiv Consiliul
Locotenenţial au luat măsuri pentru buna îndrumare a vieţii interne din mânăstiri. Amintim cazul
de la 1817, când Consiliul Locotenenţial a delegat pe episcopul conte Lad. Eszterhàzy de la
Rosnavia ca comisar regesc însărcinat să ancheteze afacerile mânăstirii din Jasovia din punctul
de vedere al disciplinei şi administrării averii. În baza raportului făcut de acest delegat, Consiliul
Locotenenţial a luat măsurile pe care le-a socotit el necesare, îndrumând Directoriul Ordinului să
le ducă la îndeplinire (pag. 72).
Mănăstirile nu puteau face niciun fel de administraţie fără aprobarea Consiliului
locotenenţial; ele nu puteau contracta nici împrumuturi, nici să vândă sau cumpăra vreun imobil,
de capul lor (pag. 75 şi 168).
În ce priveşte conducerea Ordinului, aceasta era numită şi instituită de asemenea de
Capul Statului. Prepoziţii erau nu numai supuşi, ci şi tributari ai acestuia. Ei erau obligaţi, în
momentul ocupării funcţiei lor, să plătească Împărăţiei o aşa numită „taxă de numire”, foarte
respectabilă. De ex. prelatul Repàssy a plătit, în 1854, o taxă de 14.599 fl., ceea ce ar corespunde
astăzi cu câteva milioane lei. Taxa era în raport cu veniturile Ordinului pe urma imobilelor date
de stat, şi se plătea Statului (pag. 166).
Prepozitul Ordinului era numit, la început, de către Consiliul Locotenenţial, dintre cei trei
candidaţi propuşi de Capitlu. Mai târziu, se alegea de către adunarea mănăstirii, sub conducerea
unui comisar imperial, respectiv regal. Astfel, la 20 Ianuarie 1854 a fost trimis la Jasovia ca
comisar regal, primatul Scitovszky, în 1867, episcopul de Agria, Aladàr Bubics. Prepoziţii erau
numiţi prin decret regal (pag. 152, 170, 183).
Acesta era raportul dintre Ordin şi conducerea Statului, raport determinat de misiunea
pentru care Ordinul a fost rechemat la viaţă, în anul 1802.
Acest raport nu s-a dezminţit niciodată de-a lungul istoriei şi conştiinţa lui a fost trează în
fiecare moment, după cum reiese din nenumăratele atitudini ale ordinului cu privire la care,
reţinem, pe baza cărţii lui Farkas, declaraţii caracteristice ca acestea, făcute de Ordin în clipe
grele pentru ei şi pentru ţară:
„Este adevărat că epoca noastră este epoca transformărilor, a reformelor. Aceasta
trebue să se resimtă şi la călugări… Dacă, deci, şi noi vrem să ne primenim, primenirea noastră
să fie aşa, încât ea să ne recomande mai bine înaintea Patriei, ea să ne lipsească mai strâns de
Biserică şi să trezească simpatie mai caldă înaintea guvernului” (pag. 170).
8